New Video Upload : DACĂ NU TE INTERESEAZĂ FONDUL, ESENȚA, ȚI SE VA SCHIMBA FORMA

DACĂ NU TE INTERESEAZĂ FONDUL, ESENȚA, ȚI SE VA SCHIMBA FORMA
DACĂ NU TE INTERESEAZĂ FONDUL, ESENȚA, ȚI SE VA SCHIMBA FORMA

Trăim vremuri în care se pune mare accent pe formă.
Indiferent că vorbim despre corp, haine, mașini ultimul răcnet, case, bani fără număr, acestea devin importante, și se consideră că fără ele ești nimic. Sufletul devine ceva desuet, depășit, neimportant, iar cei care îl au ca prioritate sunt luați în derâdere, ridiculizați și marginalizați.

Strălucirea e la mare preț, iar esența e ignorată.
Într-o lume din ce în ce mai debusolată, mai nefericită, mai departe de esență, nu e greu să realizezi că superficialitatea formei câștigă în fața profunzimii miezului, fondul. Diferența o face alegerea personală.

Forma se modelează după fond, și nu invers.
Este logic, dacă (ai chef să) stai să te gândești: un balon ia forma a ceea ce îl umple; până atunci e o simplă gumă flască, inutilă. El poate fi rotund sau lunguieț, poți modela animale sau alte obiecte din el, dar nu poți face asta dacă în interiorul său nu există fondul – aerul.

Forma se adaptează după conținut, după fond, și niciodată invers deoarece este însăși definiția formei: se formează după ceva.

La fel se întâmplă și în cazul oamenilor: forma exterioară urmează cu conștiinciozitate fondul interior, pe care se mulează. Restul e minciună și iluzie!

Atunci când forma se deteriorează, se dezintegrează, se strică, nu ea trebuie reparată, ci ar trebui verificat fondul: poate e învechit, poate e plin de amărăciune, de ură, de ranchiună, de frici, de resemnare, de non-valoare, de tristețe și de nesiguranță.

Ce faci atunci? Umbli la formă?
Îți faci injecții, tratamente interminabile ce costă direct proporțional cu disperarea pe care o simți? Ții diete drastice, te înfometezi, faci sport cu îndărătnicie pentru a-ți schimba rapid forma? De ce? Pentru a te bucura de ceea ce vezi în exterior, cu ochii, și a putea ignora ce simți în interior?
Iar când ochii ți se vor obișnui și cu noua formă, ce vei face pentru a nu auzi murmurul sufletului, al fondului? Mai multe injecții, mai multe tratamente, mai drastice diete, antrenamente mai intense?
Până când? Cât vei amâna să observi că problema este fondul, și că forma este doar reflexia sa perfectă?

Poți încerca la nesfârșit să impresionezi prin exteriorul tău; vei fi admirat(ă) preț de câteva secunde sau minute de către cei ca tine, pentru care forma este importantă iar fondul e neglijabil.

Forma nu va putea modela niciodată fondul. Oricât de mult ar încerca cineva să o facă (a se citi „se încăpățânează”), nu va reuși.
Dar fondul va putea întotdeauna să dea strălucire formei.

Cu cât vei fi mai îndârjit(ă) să oprești timpul în loc schimbându-ți forma, cu atât fondul e mai afectat.
Atunci când sufletul e gol de trăire, sau ignorat, el este cel ce trebuie ajutat, remarcat, observat, ��ngrijit. Iar când se hrănește fondul (sufletul), exteriorul va lua forma lui: apare acea strălucire interioară, acea liniște și pace ce nu pot fi „zugrăvite” prin nicio operație estetică, dietă, tratament sau medicament.

Când fondul – esența, sufletul – este liniștit, această liniște se poate citi pe chipul omului, se poate vedea în formă, în corpul fizic.
Un fond îngrijit menține sufletul tânăr, aduce trăiri line, fără excese, ceea ce va „modela” totul într-o formă extraordinară, plină de armonie.

Armonia dintre interior și exterior se poate vedea și simți ușor.
Dacă îți hrănești doar exteriorul, te minți doar pe tine, și o faci pentru a „cerși” aprecierile altora.
Dacă îți hrănești interiorul, sufletul, acesta înflorește și se va reflecta în fiecare celulă a corpului fizic.

Forma se modelează întotdeauna după fond, și nu invers.
Restul este o minciună și o iluzie. A ta.

Mai multe despre esența care creează sau deformează forma voi povesti vineri, 02 iuie 2021, de la ora 20.30 (ora României) într-o emisiune transmisă în direct pe pagina mea de Facebook și canalul meu YouTube.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s