Etichetă: Comprimat á la Edith

TU URMEZI SFATURILE PE CARE LE DAI ALTORA?
TU URMEZI SFATURILE PE CARE LE DAI ALTORA?

LUNA PLINĂ în SĂGETĂTOR (04.06.2023)

A le spune altora ce să facă, cum să trăiască, cum ar trebui să procedeze pentru a avea o viață împlinită, a devenit un obicei în existența noastră. Doar că aici apar două mari probleme: de obicei dăm aceste sfaturi fără să ni se ceară, și nu întotdeauna aplicăm în viața noastră ceea ce le recomandăm altora. Dar oare de ce ne place să aranjăm viața altora, să le-o „pavăm” cu bunele noastre intenții și nu facem același lucru cu viața noastră? De ce suntem atât de buni observatori ai altora și atât de nepăsători față de noi? Cum am ajuns să devenim experți în a ști ce le este altora bine în timp ce evităm să ne privim propria viață și să vedem unde avem de lucru cu noi?
De când am uitat să devenim și să facem noi ceea ce le spunem altora cu atâta dărnicie?

„Fă ce spune popa, nu ce face popa”, se spune. Cu alte cuvinte sfatul este să urmăm ceea ce ni se spune fără să punem la îndoială experiența practică a sfătuitorului. Adică ar trebui să presupunem că toți cei care dau sfaturi le-au și aplicat în viața de zi cu zi. Mda, asta ar fi situația logică, de la sine înțeles, de bun simț. Doar că, de cele mai multe ori, ascultăm orbește sfaturi și indicații de la oameni care fac cu totul altfel în viața lor decât „predică”.
Să luăm câteva exemple: mulți părinți își sfătuiesc copiii să fie fericiți, să le urmeze calea, dar dacă am privi puțin în viața lor am vedea că ei nu sunt deloc fericiți. Sau, oameni care nu se descurcă financiar dau sfaturi altora cum să facă bani. Sau, oameni care au relații dificile cu apropiații le spun altora cum să stabilească relații armonioase cu cei din jur.

Dacă ne-am uita mai atent în viața celor care dau cu dărnicie sfaturi, am vedea că între vorbă și faptă există diferență. Cu cât cineva este mai departe de a-și urma propriile sfaturi, cu atât este mai vocal, mai insistent să aranjeze viața altora. De ce? Pentru că am fost educați să ne ocupăm doar de alții, să nu-i supărăm pe alții, să nu-i facem de rușine pe mami și pe tati. Asta a dus la a ne ignora pe noi, nevoile noastre, și a-i observa doar pe cei care contează, cel puțin așa ni s-a spus. Când suntem programați din familie să fim fericiți doar prin alții, ne disociem de noi; e ca și cum am ieși din ceea ce suntem cu adevărat și am deveni altcineva, cineva care există doar pentru cei din afara lor. Iar asta se numește trăire ��n minciună.
Cu cât ni se repetă mai mult că ceilalți sunt importanți și că a ne ocupa de nevoile noastre se numește egoism, cu atât mai mult ne vom orienta spre ceilalți și ne ignorăm pe noi și nevoile noastre. Cu cât trece timpul, cu atât ne îndepărtăm ne noi, uităm cine suntem, și ajungem să ne identificăm cu ceilalți. Și dacă noi ajungem să dispărem în mintea noastră, toate nevoile noastre vor fi proiectate pe ceilalți.

Când trăim ca roboțeii viața lui „așa trebuie, așa se face, nu supăra pe nimeni”, ajungem să nu ne mai dăm seama unde se termină problemele noastre și încep ale altora. Și dacă nu mai existăm în ochii noștri, cum să ne mai vedem nevoile? Păi nu le mai vedem în noi, ci la ceilalți. Și ce facem? Le spunem lor ce, de fapt, ne-am spune nouă dacă am fi conectați la noi.
Cu cât problemele noastre personale se înmulțesc și se adâncesc, cu atât mai vocali devenim și dăm mai multe sfaturi necerute, pentru că, de fapt, ne vorbim nouă. Dar nu auzim pentru că ne-am deconectat de esența noastră, de la ceea ce suntem cu adevărat.

Este suficient să devenim atenți la sfaturile pe care le dăm altora, la cât de des facem asta chiar și în gând, și să observm dacă facem ceea ce spunem altora să facă. Iar asta poate părea ușor în teorie, dar practica necesită exersare.

Omule, tu îți urmezi sfaturile pe care cu atâta larghețe le dai altora?
Cu cât ești mai departe de tine, de nevoile tale, cu atât dai mai multe indicații necerute altora. Iar asta adâncește nemulțumirea, nefericirea, suferința și golul pe care îl simți în tine.
Luna plină în Săgetător vine și spune că e momentul să îți urmezi propriile sfaturi, altfel vei dispărea din ochii tăi.

Mai multe despre acest subiect voi povesti vineri, 02.06.2023, de la ora 20.30, într-o emisiune în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om atent la tine!

Edith Elisabeta Kadar

TU URMEZI SFATURILE PE CARE LE DAI ALTORA?
TU URMEZI SFATURILE PE CARE LE DAI ALTORA?

LUNA PLINĂ în SĂGETĂTOR (04.06.2023)

A le spune altora ce să facă, cum să trăiască, cum ar trebui să procedeze pentru a avea o viață împlinită, a devenit un obicei în existența noastră. Doar că aici apar două mari probleme: de obicei dăm aceste sfaturi fără să ni se ceară, și nu întotdeauna aplicăm în viața noastră ceea ce le recomandăm altora. Dar oare de ce ne place să aranjăm viața altora, să le-o „pavăm” cu bunele noastre intenții și nu facem același lucru cu viața noastră? De ce suntem atât de buni observatori ai altora și atât de nepăsători față de noi? Cum am ajuns să devenim experți în a ști ce le este altora bine în timp ce evităm să ne privim propria viață și să vedem unde avem de lucru cu noi?
De când am uitat să devenim și să facem noi ceea ce le spunem altora cu atâta dărnicie?

„Fă ce spune popa, nu ce face popa”, se spune. Cu alte cuvinte sfatul este să urmăm ceea ce ni se spune fără să punem la îndoială experiența practică a sfătuitorului. Adică ar trebui să presupunem că toți cei care dau sfaturi le-au și aplicat în viața de zi cu zi. Mda, asta ar fi situația logică, de la sine înțeles, de bun simț. Doar că, de cele mai multe ori, ascultăm orbește sfaturi și indicații de la oameni care fac cu totul altfel în viața lor decât „predică”.
Să luăm câteva exemple: mulți părinți își sfătuiesc copiii să fie fericiți, să le urmeze calea, dar dacă am privi puțin în viața lor am vedea că ei nu sunt deloc fericiți. Sau, oameni care nu se descurcă financiar dau sfaturi altora cum să facă bani. Sau, oameni care au relații dificile cu apropiații le spun altora cum să stabilească relații armonioase cu cei din jur.

Dacă ne-am uita mai atent în viața celor care dau cu dărnicie sfaturi, am vedea că între vorbă și faptă există diferență. Cu cât cineva este mai departe de a-și urma propriile sfaturi, cu atât este mai vocal, mai insistent să aranjeze viața altora. De ce? Pentru că am fost educați să ne ocupăm doar de alții, să nu-i supărăm pe alții, să nu-i facem de rușine pe mami și pe tati. Asta a dus la a ne ignora pe noi, nevoile noastre, și a-i observa doar pe cei care contează, cel puțin așa ni s-a spus. Când suntem programați din familie să fim fericiți doar prin alții, ne disociem de noi; e ca și cum am ieși din ceea ce suntem cu adevărat și am deveni altcineva, cineva care există doar pentru cei din afara lor. Iar asta se numește trăire ��n minciună.
Cu cât ni se repetă mai mult că ceilalți sunt importanți și că a ne ocupa de nevoile noastre se numește egoism, cu atât mai mult ne vom orienta spre ceilalți și ne ignorăm pe noi și nevoile noastre. Cu cât trece timpul, cu atât ne îndepărtăm ne noi, uităm cine suntem, și ajungem să ne identificăm cu ceilalți. Și dacă noi ajungem să dispărem în mintea noastră, toate nevoile noastre vor fi proiectate pe ceilalți.

Când trăim ca roboțeii viața lui „așa trebuie, așa se face, nu supăra pe nimeni”, ajungem să nu ne mai dăm seama unde se termină problemele noastre și încep ale altora. Și dacă nu mai existăm în ochii noștri, cum să ne mai vedem nevoile? Păi nu le mai vedem în noi, ci la ceilalți. Și ce facem? Le spunem lor ce, de fapt, ne-am spune nouă dacă am fi conectați la noi.
Cu cât problemele noastre personale se înmulțesc și se adâncesc, cu atât mai vocali devenim și dăm mai multe sfaturi necerute, pentru că, de fapt, ne vorbim nouă. Dar nu auzim pentru că ne-am deconectat de esența noastră, de la ceea ce suntem cu adevărat.

Este suficient să devenim atenți la sfaturile pe care le dăm altora, la cât de des facem asta chiar și în gând, și să observm dacă facem ceea ce spunem altora să facă. Iar asta poate părea ușor în teorie, dar practica necesită exersare.

Omule, tu îți urmezi sfaturile pe care cu atâta larghețe le dai altora?
Cu cât ești mai departe de tine, de nevoile tale, cu atât dai mai multe indicații necerute altora. Iar asta adâncește nemulțumirea, nefericirea, suferința și golul pe care îl simți în tine.
Luna plină în Săgetător vine și spune că e momentul să îți urmezi propriile sfaturi, altfel vei dispărea din ochii tăi.

Mai multe despre acest subiect voi povesti vineri, 02.06.2023, de la ora 20.30, într-o emisiune în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om atent la tine!

Edith Elisabeta Kadar

ATINGEREA, „TRATAMENTUL” CARE NE VINDECĂ DE ABANDON
ATINGEREA, „TRATAMENTUL” CARE NE VINDECĂ DE ABANDON

Pentru fiecare om atingerea are o altă conotație. În teorie știm că este extraordinară, că apropie două persoane la un nivel intim. Doar că atingerea nu are doar conotație sexuală, cum ar putea unii înțelege.
Imediat după naștere copilul are nevoie să fie luat în brațe, să fie atins, mângâiat. Pentru el este dovada de iubire, de validare, de apreciere, de care are nevoie după ce a stat, timp de 9 luni, în contact permanent cu mama. Copilul care a stat atât timp lângă inima mamei are nevoie să o simtă în continuare cel puțin un an, de data asta de afară.

Copilul care nu a primit atenția mamei în primele 12 luni de viață se simte neglijat, abandonat, și plânge într-una. De ce? Pentru că plânsul este singurul lui limbaj la început, și pentru că atunci când plânge este luat în brațe. Copiii care nu își primesc porția de mângâiere pot dezvolta diferite boli ale pielii. Rezolvarea nu este ca pruncii să primească doar medicamente; luatul în brațe poate face minuni.
Unii copii sunt lăsați destul de repede la bunici, la creșe sau cu bone, iar mama se întoarce repede la muncă, înainte ca puiul să împlinească 1 an. Nicio persoană, oricât ar fi de atentă, nu poate înlocui mama. Rana de abandon a fost creată.

Masca rănii de abandon este cea a dependenței.

Un copil cu rana de abandon va vrea să fie tot timpul în centrul atenției, și va face tot posibilul să atragă atenția asupra lui, cel puțin din partea persoanelor apropiate. Va fi copilul care va avea nevoie să știe că a făcut bine, că nu supără pe nimeni; va face orice să atragă atenția asupra lui. Când va crește, va face tot posibilul să facă lucruri care să îi facă pe ceilalți să îl aprecieze, și va dezvolta dependența de părerea altora, de validare, de perfecțiune, de control.

Dar atunci când un copil cu rana de abandon este abuzat emoțional, psihic, dar mai ales fizic, pentru el atingerea poate căpăta o conotație negativă; el va deveni retras, nu va lăsa pe nimeni să pună mâna pe el pentru că atingerea îi reamintește de bătăi. Poate deveni, la rândul său, bătăuș, și poate dezvolta dependența de alcool, droguri, de suferință. De obicei este un tânăr furios care fie va vrea să conducă oamenii și să îi controleze (pentru a nu-i mai face nimeni rău), fie să le facă probleme devenind, astfel, ca agresorii săi.

Indiferent cum s-a creat rana de abandon, ea este prezentă la multă lume. Unul dintre semne este felul în care ne raportăm la atingeri. Unii le adoră, alții le resping, și îi resping pe toți cei care vor să se apropie în vreun fel de ei.
Dacă privim relațiile, vom vedea că unii caută cu disperare un partener care să îi țină în brațe, pe când alții evită implicarea emoțională și atingerea fizică. Toate acestea arată o rană nevindecată de abandon. Și până ce ea nu se vindecă, până ce omul nu acceptă să lucreze cu el, nicio relație nu va aduce liniște și împlinire.
Nu oricine poate ajuta la vindecarea rănii, ci doar persoanele care pot câștiga încrederea și au voie să se apropie. De aceea vindecarea de abandon nu este deloc ușoară și nici rapidă, asta e bine să se știe. Cel rănit este, de obicei, copilul din acel om; așa încât el rămâne imatur emoțional până când cineva de încredere va veni, îl va atinge cu iubire și îl va ajuta să se maturizeze emoțional.

Fiecare înțelege altceva prin atingere. Unii se gândesc doar la atingerea fizică, dar alții includ și atingerea sufletească: „m-a atins atât de mult ceea ce faci sau spui”. Când atingerea este la nivel de suflet, înseamnă că ai început să îți tratezi rana de abandon, că începi să te regăsești, să te recompui. Pentru a simți atingerea sufletului e nevoie să fii întreg. Dacă atingerea fizică arată cât de profundă este rana de abandon, atingerea sufletului arată cât de departe ești în a o vindeca.
Îmbrățișarea poate avea efect miraculos atât timp cât este dată de cineva deschis și sincer. Îmbrățișările false și cele obligatorii (atunci când așa se face, e în trend) pot, din contră, amplifica teama de atingere și pot adânci rana.

Se spune că oamenii răniți rănesc oameni; doar oamenii vindecați îi pot ajuta pe alții să se vindece.
Te poți atinge cu privirea? Te accepți?
Te poți atinge prin a te mângâia pe piele și a-ți spune vorbe frumoase?
Te poți atinge gândind doar lucruri bune despre tine?
Ce te atinge în viața ta? Cu cât mai multe lucruri te ating, au efect asupra ta, cu atât mai aproape de vindecare ești. Dar atunci când nimic nu te mai poate atinge în interior, poți atrage o suferință care te va atinge în sens neplăcut.

Atingerea poate vindeca, indiferent de ce natură este ea.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi într-o emisiune în direct vineri, 26.05.2023, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om iubitor!

Edith Elisabeta Kadar

ATINGEREA, „TRATAMENTUL” CARE NE VINDECĂ DE ABANDON
ATINGEREA, „TRATAMENTUL” CARE NE VINDECĂ DE ABANDON

Pentru fiecare om atingerea are o altă conotație. În teorie știm că este extraordinară, că apropie două persoane la un nivel intim. Doar că atingerea nu are doar conotație sexuală, cum ar putea unii înțelege.
Imediat după naștere copilul are nevoie să fie luat în brațe, să fie atins, mângâiat. Pentru el este dovada de iubire, de validare, de apreciere, de care are nevoie după ce a stat, timp de 9 luni, în contact permanent cu mama. Copilul care a stat atât timp lângă inima mamei are nevoie să o simtă în continuare cel puțin un an, de data asta de afară.

Copilul care nu a primit atenția mamei în primele 12 luni de viață se simte neglijat, abandonat, și plânge într-una. De ce? Pentru că plânsul este singurul lui limbaj la început, și pentru că atunci când plânge este luat în brațe. Copiii care nu își primesc porția de mângâiere pot dezvolta diferite boli ale pielii. Rezolvarea nu este ca pruncii să primească doar medicamente; luatul în brațe poate face minuni.
Unii copii sunt lăsați destul de repede la bunici, la creșe sau cu bone, iar mama se întoarce repede la muncă, înainte ca puiul să împlinească 1 an. Nicio persoană, oricât ar fi de atentă, nu poate înlocui mama. Rana de abandon a fost creată.

Masca rănii de abandon este cea a dependenței.

Un copil cu rana de abandon va vrea să fie tot timpul în centrul atenției, și va face tot posibilul să atragă atenția asupra lui, cel puțin din partea persoanelor apropiate. Va fi copilul care va avea nevoie să știe că a făcut bine, că nu supără pe nimeni; va face orice să atragă atenția asupra lui. Când va crește, va face tot posibilul să facă lucruri care să îi facă pe ceilalți să îl aprecieze, și va dezvolta dependența de părerea altora, de validare, de perfecțiune, de control.

Dar atunci când un copil cu rana de abandon este abuzat emoțional, psihic, dar mai ales fizic, pentru el atingerea poate căpăta o conotație negativă; el va deveni retras, nu va lăsa pe nimeni să pună mâna pe el pentru că atingerea îi reamintește de bătăi. Poate deveni, la rândul său, bătăuș, și poate dezvolta dependența de alcool, droguri, de suferință. De obicei este un tânăr furios care fie va vrea să conducă oamenii și să îi controleze (pentru a nu-i mai face nimeni rău), fie să le facă probleme devenind, astfel, ca agresorii săi.

Indiferent cum s-a creat rana de abandon, ea este prezentă la multă lume. Unul dintre semne este felul în care ne raportăm la atingeri. Unii le adoră, alții le resping, și îi resping pe toți cei care vor să se apropie în vreun fel de ei.
Dacă privim relațiile, vom vedea că unii caută cu disperare un partener care să îi țină în brațe, pe când alții evită implicarea emoțională și atingerea fizică. Toate acestea arată o rană nevindecată de abandon. Și până ce ea nu se vindecă, până ce omul nu acceptă să lucreze cu el, nicio relație nu va aduce liniște și împlinire.
Nu oricine poate ajuta la vindecarea rănii, ci doar persoanele care pot câștiga încrederea și au voie să se apropie. De aceea vindecarea de abandon nu este deloc ușoară și nici rapidă, asta e bine să se știe. Cel rănit este, de obicei, copilul din acel om; așa încât el rămâne imatur emoțional până când cineva de încredere va veni, îl va atinge cu iubire și îl va ajuta să se maturizeze emoțional.

Fiecare înțelege altceva prin atingere. Unii se gândesc doar la atingerea fizică, dar alții includ și atingerea sufletească: „m-a atins atât de mult ceea ce faci sau spui”. Când atingerea este la nivel de suflet, înseamnă că ai început să îți tratezi rana de abandon, că începi să te regăsești, să te recompui. Pentru a simți atingerea sufletului e nevoie să fii întreg. Dacă atingerea fizică arată cât de profundă este rana de abandon, atingerea sufletului arată cât de departe ești în a o vindeca.
Îmbrățișarea poate avea efect miraculos atât timp cât este dată de cineva deschis și sincer. Îmbrățișările false și cele obligatorii (atunci când așa se face, e în trend) pot, din contră, amplifica teama de atingere și pot adânci rana.

Se spune că oamenii răniți rănesc oameni; doar oamenii vindecați îi pot ajuta pe alții să se vindece.
Te poți atinge cu privirea? Te accepți?
Te poți atinge prin a te mângâia pe piele și a-ți spune vorbe frumoase?
Te poți atinge gândind doar lucruri bune despre tine?
Ce te atinge în viața ta? Cu cât mai multe lucruri te ating, au efect asupra ta, cu atât mai aproape de vindecare ești. Dar atunci când nimic nu te mai poate atinge în interior, poți atrage o suferință care te va atinge în sens neplăcut.

Atingerea poate vindeca, indiferent de ce natură este ea.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi într-o emisiune în direct vineri, 26.05.2023, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om iubitor!

Edith Elisabeta Kadar

TU NU IUBEȘTI UN OM; TE IUBEȘTI PE TINE ÎN PREZENȚA ACELUI OM
TU NU IUBEȘTI UN OM; TE IUBEȘTI PE TINE ÎN PREZENȚA ACELUI OM

Tot ce știm despre iubire este ceea ce am fost învățați, în primul rând, în familie. Iar dacă ne-am uita puțin în familiile noastre, la ce am fost învățați că înseamnă iubire și la ce vedem că înseamnă manifestare a iubirii între apropiații noștri, am constata că, de cele mai multe ori, diferă de ceea ce am citit sau am văzut în filme.

Am fost învățați că iubirea trebuie justificată: „te iubesc pentru că…”. Doar că asta nu este iubire.
Am fost învățați că iubirea nu este gratuită, ci este ceea ce obținem dacă plătim un preț: „dacă nu faci sau spui asta, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu este iubire, este șantaj.
Am fost învățați că a ne arăta sau a ne spune iubirea este un gest de slăbiciune, de vulnerabilizare: „dacă iubești, te va lua de prost/proastă”. Doar că aceea nu este iubire; este ceea ce a înțeles despre iubire și a văzut cel care vorbește.
Am fost învățați că iubirea este o sursă de suferință, și nu de bucurie: „să nu te îndrăgostești, vei suferi”. Doar că iubirea nu aduce suferință, ci liniște. Așteptările aduc suferință, iar acolo nu este iubire.
Am fost învățați că iubirea trebuie câștigată, nu oferită pe tavă: „ți-a demonstrat că merită să-l/o iubești?”. Doar că iubirea nu este un concurs de dovedit; este o stare care apare după ce înțelegem că nu avem nimic de demostrat nimănui.
Am fost învățați că iubirea durează atât cât ne este nouă bine, după care, gata: „te-ai schimbat, nu mai ești același/aceeași; nu te mai recunosc, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu e iubire, este manipulare curată.
Am fost învățați că a iubi înseamnă a te jertfi pentru alții și a uita de tine. Doar că asta nu este iubire, este o pedeapsă de sine.
Am fost învățați că cea mai mare virtute este să-i iubești pe alții, chiar dacă asta înseamnă că nu te iubești pe tine: „eu nu contez, altora să le fie bine”. Doar că asta nu este iubire, este anulare de sine.

Când suntem singuri avem foarte multe păreri despre iubire, despre cum vom iubi, cum vom fi iubiți, cum va fi relația; știm și că nu vom mai face greșelile pe care le-au făcut părinții noștri, și jurăm că noi vom fi altfel. Toate astea în teorie. Doar că practica schimbă lucrurile. În practică, suntem condiționați de programele pe care le-am primit în familie, de la părinți, și vom ajunge să facem exact ce am jurat că nu vom face niciodată. Și e normal să fie așa; experiențele se repetă până când cineva va schimba credințele și programările. Fetele vor face ca mama și își vor alege un partener ca tata, băieții vor fi ca tata și își vor alege partenere ca mama, iar relația va semăna cu a părinților.

De cele mai multe ori, iubirea este confundată cu relația. Credem că este suficient să vrem relație cu cineva și credem că asta înseamnă iubire. Nu, nu obligatoriu.
Putem vrea relație pentru că așa se face, pentru că suntem presați de familie și de cei din jur; care ne „iubesc” mult dacă ne presează, nu-i așa?!
Putem vrea o relație pentru că ne este teamă de singurătate, și vom numi asta iubire.
Putem vrea o relație pentru a ne răzbuna pe cineva care ne-a respins, sau pentru a le arăta altora că noi putem, ei nu; și vom numi asta iubire.
Putem vrea o relație pentru că vrem un anumit partener, și nu vrem să fie cu altcineva; și vom numi asta iubire.
Putem vrea o relație pentru că avem nevoie de cineva care să ne ajute, să ne sprijine, să facă în locul nostru, să fie acolo doar pentru că așa vrem; și vom numi asta iubire.

Dragă Om, mă adresez acum ție, direct: RELAȚIA ȘI IUBIREA NU SUNT ACELAȘI LUCRU, NU MAI FACE CONFUZII!
Într-o relație poate exista iubire, dar Iubirea nu are nevoie de o relație. Iar aici cuvântul este „nevoie”. Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!
Intri în relație și atragi un anumit tip de partener pentru că ai de învățat una sau mai multe lecții. Totul este despre tine, niciodată nu este despre altcineva. Tu nu poți schimba pe cineva; observă că nici tu nu vrei să te schimbi. Nu poți cere ceva ce tu nu faci. Nu poți aștepta să ți se dea ceea ce tu refuzi să obții singur.
O relație durează exact atât cât îți înveți lecția. Simți când e gata, dar programările primite din partea societății („să nu ne faci de râs”, „până când moartea ne va despărți”, „ce-o să zică lumea”) te împiedică să închei acea relație și să mergi mai departe pe drumul tău. Și atunci rămâi agățat de o persoană cu care nu mai rezonezi, îți negi simțirile, te vei îmbolnăvi și vei numi asta iubire.

Dragă Om, tu nu iubești un om; nu asta e iubirea. Iubirea este atunci când în prezența celuilalt ajungă să te iubești pe tine.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă în direct vineri, 19.05.2023, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

SECRETELE DE FAMILIE NU MOR; ELE SUNT „ÎNGROPATE” ÎN GENERAȚIILE URMĂTOARE
SECRETELE DE FAMILIE NU MOR; ELE SUNT „ÎNGROPATE” ÎN GENERAȚIILE URMĂTOARE

Se spune că e bine să lăsăm trecutul să rămână trecut, iar secretele de familie să le lăsăm să moară odată cu dispariția celor care le-a avut.
Doar că, vezi tu, secretele nu mor niciodată; ele se transmit din generație în generație până când cineva, numit de obicei „oaia neagră”, se hotărăște că nu mai vrea aceleași vechi programe, aceleași vechi condiționări. Nu mai vrea să facă aceleași lucruri și să ajungă în același loc ca cei dinaintea lui; se decide să rupă gardul lui „așa trebuie, așa se face” și începe să creeze o alta variantă, respinsă de ceilalți la început.

Dacă ne-am uita puțin în urmă la viața părinților, a bunicilor, a celorlalte rude cunoscute, am putea observa un anumit șablon de gândire și de comportament care a dus la anumite rezultate.
Dacă noi vom face, generație după generație, aceleași lucruri, vom sfârși prin a obține aceleași rezultate. Ca să obținem ceva diferit decât până acum, va trebui să facem altceva, altfel, să gândim altfel, să acționăm diferit.

Nu putem cunoaște iubirea adevărată dacă vom pune accentul pe a agonisi bani și bunuri materiale, așa, ca generațiile anterioare.
Nu putem cunoaște liniștea dacă vom continua să ne certăm pentru orice sau să criticăm și să bârfim pe oricine, așa cum am văzut în familie.
Nu putem cunoaște pacea sufletească dacă în noi există un război continuu între ce vrem, cine suntem cu adevărat și ce se așteaptă de la noi.

Se spune că definiția nebuniei este să faci la nesfârșit aceleași lucruri și să aștepți de fiecare dată alte rezultate.
Nimic nu se va schimba în familie până ce nu va apărea un rebel, un urmaș care nu urmează nicio regulă, se opune la tot, își face propriile reguli și își trasează propriul drum. Desigur, acesta va fi considerat o oaie rătăcită, un rebut, o rușine, un alienat, un nebun. Doar că, știi vorba aia: cei care sunt suficient de nebuni să creadă că pot schimba lumea sunt cei care o vor face.

De ce apar acești rebeli în familie? Pentru a sparge toate zidurile care ascund secrete vechi și mari de familie.
Nimic din ce ni se întâmplă de-a lungul vieții nu se pierde, totul este „fotografiat” și depozitat de ADN-ul nostru; iar acest ADN, cu informațiile pe care le conține de la toate generațiile dinainte, se transmite urmașilor.
Noi ne naștem cu toată cunoașterea strămoșilor noștri; avem în noi toate talentele lor. Dar moștenim și secretele lor, lucrurile și întâmplările nespuse, bine ascunse, care se crede că dispar odată cu moartea fizică. Tot ceea ce nu ne place, ce respingem, ce considerăm rușine, tabu, subiectele pe care le evităm, ascund secrete vechi de familie; ele nu mor, ci rămân „îngropate” în generațiile următoare. Până ce apare nevoia de a ușura povara purtată de atâtea generații și se naște cel care va scoate totul la iveală și va face curățenie: rebelul, „nebunul”, oaia neagră.

În această perioadă s-ar putea să avem multe stări ciudate, să iasă la iveală niște adevăruri care ne scot din zona de confort, să se accelereze căderea măștilor pe care ni le-am confecționat de-a lungul timpului. Vom întâlni oameni care ies din tiparele societății; sau suntem noi aceia și vom fi marginalizați. Secretele de orice fel vor continua să iasă la suprafață, fie că ne place sau nu. este momentul de curățare a ADN-ului nostru de tot ce ne împiedică să mergem mai departe și să fim o variantă nouă, îmbunătățită.
Unii vor reuși, alții nu, iar mulți nici nu vor încerca. Își vor „îmbrățișa” bolile și vor continua să dea vina pe oricine altcineva decât pe ei.

Luna Nouă în Taur din 19 mai ne atrage atenția asupra acestor schimbări majore ce au deja loc. Despre aceste subiecte voi povesti în cadrul unei emisiuni în direct transmisă marți, 16.05.2023, de la ora 20.30. pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om unic!

Edith Elisabeta Kadar

SECRETELE DE FAMILIE NU MOR; ELE SUNT „ÎNGROPATE” ÎN GENERAȚIILE URMĂTOARE
SECRETELE DE FAMILIE NU MOR; ELE SUNT „ÎNGROPATE” ÎN GENERAȚIILE URMĂTOARE

Se spune că e bine să lăsăm trecutul să rămână trecut, iar secretele de familie să le lăsăm să moară odată cu dispariția celor care le-a avut.
Doar că, vezi tu, secretele nu mor niciodată; ele se transmit din generație în generație până când cineva, numit de obicei „oaia neagră”, se hotărăște că nu mai vrea aceleași vechi programe, aceleași vechi condiționări. Nu mai vrea să facă aceleași lucruri și să ajungă în același loc ca cei dinaintea lui; se decide să rupă gardul lui „așa trebuie, așa se face” și începe să creeze o alta variantă, respinsă de ceilalți la început.

Dacă ne-am uita puțin în urmă la viața părinților, a bunicilor, a celorlalte rude cunoscute, am putea observa un anumit șablon de gândire și de comportament care a dus la anumite rezultate.
Dacă noi vom face, generație după generație, aceleași lucruri, vom sfârși prin a obține aceleași rezultate. Ca să obținem ceva diferit decât până acum, va trebui să facem altceva, altfel, să gândim altfel, să acționăm diferit.

Nu putem cunoaște iubirea adevărată dacă vom pune accentul pe a agonisi bani și bunuri materiale, așa, ca generațiile anterioare.
Nu putem cunoaște liniștea dacă vom continua să ne certăm pentru orice sau să criticăm și să bârfim pe oricine, așa cum am văzut în familie.
Nu putem cunoaște pacea sufletească dacă în noi există un război continuu între ce vrem, cine suntem cu adevărat și ce se așteaptă de la noi.

Se spune că definiția nebuniei este să faci la nesfârșit aceleași lucruri și să aștepți de fiecare dată alte rezultate.
Nimic nu se va schimba în familie până ce nu va apărea un rebel, un urmaș care nu urmează nicio regulă, se opune la tot, își face propriile reguli și își trasează propriul drum. Desigur, acesta va fi considerat o oaie rătăcită, un rebut, o rușine, un alienat, un nebun. Doar că, știi vorba aia: cei care sunt suficient de nebuni să creadă că pot schimba lumea sunt cei care o vor face.

De ce apar acești rebeli în familie? Pentru a sparge toate zidurile care ascund secrete vechi și mari de familie.
Nimic din ce ni se întâmplă de-a lungul vieții nu se pierde, totul este „fotografiat” și depozitat de ADN-ul nostru; iar acest ADN, cu informațiile pe care le conține de la toate generațiile dinainte, se transmite urmașilor.
Noi ne naștem cu toată cunoașterea strămoșilor noștri; avem în noi toate talentele lor. Dar moștenim și secretele lor, lucrurile și întâmplările nespuse, bine ascunse, care se crede că dispar odată cu moartea fizică. Tot ceea ce nu ne place, ce respingem, ce considerăm rușine, tabu, subiectele pe care le evităm, ascund secrete vechi de familie; ele nu mor, ci rămân „îngropate” în generațiile următoare. Până ce apare nevoia de a ușura povara purtată de atâtea generații și se naște cel care va scoate totul la iveală și va face curățenie: rebelul, „nebunul”, oaia neagră.

În această perioadă s-ar putea să avem multe stări ciudate, să iasă la iveală niște adevăruri care ne scot din zona de confort, să se accelereze căderea măștilor pe care ni le-am confecționat de-a lungul timpului. Vom întâlni oameni care ies din tiparele societății; sau suntem noi aceia și vom fi marginalizați. Secretele de orice fel vor continua să iasă la suprafață, fie că ne place sau nu. este momentul de curățare a ADN-ului nostru de tot ce ne împiedică să mergem mai departe și să fim o variantă nouă, îmbunătățită.
Unii vor reuși, alții nu, iar mulți nici nu vor încerca. Își vor „îmbrățișa” bolile și vor continua să dea vina pe oricine altcineva decât pe ei.

Luna Nouă în Taur din 19 mai ne atrage atenția asupra acestor schimbări majore ce au deja loc. Despre aceste subiecte voi povesti în cadrul unei emisiuni în direct transmisă marți, 16.05.2023, de la ora 20.30. pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om unic!

Edith Elisabeta Kadar

CINE EȘTI TU CÂND ÎȚI DAI VOIE SĂ TE MATURIZEZI?
CINE EȘTI TU CÂND ÎȚI DAI VOIE SĂ TE MATURIZEZI?

S-ar putea să îmi spui că ești deja o persoană matură, doar ai împlinit 18 ani. Da, e posibil să fii la vârsta adultă, dar te-ai maturizat?
Faptul că ai depășit 18 sau 21 de ani nu înseamnă că ai atins maturitatea emoțională. O cifră nu arată decât vârsta biologică, nu pe cea emoțională. Poți avea 60 de ani și să te comporți tot ca un copil sau ca un adolescent.

Cum îți dai seama dacă te-ai maturizat sau nu? Ai mai jos câteva întrebări la care te rog să îți răspunzi cu sinceritate. Nu este un concurs cine răspunde mai repede și mai bine. Acesta e un gest copilăresc. Și nu, nu căuta să răspunzi pentru alții din viața ta; este vorba despre tine.

– Ți-ai asumat responsabilitatea pentru toate actele tale? Ai învățat să spui: „da, eu sunt responsabil pentru ce s-a intamplat; eu am decis să fac asta, deci rezultatul obținut este responsabilitatea mea, nimeni nu m-a obligat sa fac asta”? Dacă da, te-ai maturizat.

– Ai încetat să mai dai vina pe oricine și orice din exteriorul tău pentru ce nu merge în viața ta? Te-ai oprit să arăți cu degetul către alții? Ai înțeles că nimeni nu îți poate face nimic fără permisiunea ta? Dacă da, te-ai maturizat.

– Ai încetat să cauți țapi ispășitori pentru deciziile pe care le-ai luat și care s-au dovedit a fi un eșec? Dacă da, te-ai maturizat.

– Ți-ai învățat lecțiile din experiențele trecute, sau ai tendința să repeți aceleași obiceiuri care în trecut ți-au adus doar neplăceri? Dacă faci aceleași lucruri, nu te-ai maturizat.

– Te superi repede atunci când cineva nu este de acord cu tine, te contrazice sau nu îți permite să controlezi și să manipulezi cum vrei tu? Dacă da, nu te-ai maturizat.
– Ai început să vezi și părțile frumoase ale vieții tale sau alegi să te concentrezi doar pe urât, pe negativ? Dacă nu vrei sa vezi frumosul și cauți doar motive de supărare, ești imatur emoțional.

– În viață folosești gândirea ta sau împrumuți idei, comportamente și credințe ale altora, fie că le-ai auzit sau le-ai citit? Dacă gândirea ta este cea care îți creează viața, te-ai maturizat.

– Ai tendința să faci ceva original, ceva creat de tine, sau preferi să urmezi drumuri deja bătătorite de alții? Alegi să creezi tu ceva nou, sau să faci ce îți spun alții? Originalitatea și creația sunt semne de maturitate.

– Faci lucrurile pentru că așa (ți se spune că) se face sau pentru că așa simți că ar fi bine? Dacă urmezi doar ce ți se spune, nu ești deloc matur.

– Îți pasă de ce spun alții, sau îți trăiești viața așa cum vrei și simți? Dacă îți pasă, ești ca un copil care vrea aprobarea lui mami.

– Îți trăiești viața pentru alții sau pentru tine? Dacă ești adeptul lui „fă-i fericiți pe alții”, ești departe de tine, iar asta este imaturitate.

Exemplele pot continua, dar cred că întelegi ce vreau să spun. Când îți trăiești viața încercând să îi pui pe alții pe primul loc, asta nu este dovadă de maturitate, deși acest comportament este sugerat și ești edicat așa din fragedă pruncie.
Nu ți-ai pus întrebarea cum de îți trăiești viața adultă urmând principii și sfaturi din copilărie? Cum se face că la vârsta adultă încă încerci să te conformezi ca un elev cuminte și că nu ți-ai revizuit și adaptat credințele și principiile la prezent, la vărsta pe care o ai? Cum vrei sa fii luat în serios dacă și acum vrei să îi mulțumești pe toți, așa cum ai văzut sau ți-au cerut părinții?

Cine ești tu atunci când îți dai voie să renunți la ce nu te ajută, la ce este vechi și depășit în ideile și educația primită?
Cine ești tu atunci când faci lucrurile așa cum simți și știi ca e bine pentru tine?
Cine ești tu atunci când ești creatorul vieții tale, singurul răspunzător pentru ceea ce ai în prezent?

Te invit să fii alături de mine, într-o emisiune în direct, pentru a povesti despre aceste subiecte, vineri, 05.05.2023, de la ora 20.30 pe pagina mea Facebook sau pe canalul meu YouTube.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

CINE EȘTI TU CÂND ÎȚI DAI VOIE SĂ TE MATURIZEZI?
CINE EȘTI TU CÂND ÎȚI DAI VOIE SĂ TE MATURIZEZI?

S-ar putea să îmi spui că ești deja o persoană matură, doar ai împlinit 18 ani. Da, e posibil să fii la vârsta adultă, dar te-ai maturizat?
Faptul că ai depășit 18 sau 21 de ani nu înseamnă că ai atins maturitatea emoțională. O cifră nu arată decât vârsta biologică, nu pe cea emoțională. Poți avea 60 de ani și să te comporți tot ca un copil sau ca un adolescent.

Cum îți dai seama dacă te-ai maturizat sau nu? Ai mai jos câteva întrebări la care te rog să îți răspunzi cu sinceritate. Nu este un concurs cine răspunde mai repede și mai bine. Acesta e un gest copilăresc. Și nu, nu căuta să răspunzi pentru alții din viața ta; este vorba despre tine.

– Ți-ai asumat responsabilitatea pentru toate actele tale? Ai învățat să spui: „da, eu sunt responsabil pentru ce s-a intamplat; eu am decis să fac asta, deci rezultatul obținut este responsabilitatea mea, nimeni nu m-a obligat sa fac asta”? Dacă da, te-ai maturizat.

– Ai încetat să mai dai vina pe oricine și orice din exteriorul tău pentru ce nu merge în viața ta? Te-ai oprit să arăți cu degetul către alții? Ai înțeles că nimeni nu îți poate face nimic fără permisiunea ta? Dacă da, te-ai maturizat.

– Ai încetat să cauți țapi ispășitori pentru deciziile pe care le-ai luat și care s-au dovedit a fi un eșec? Dacă da, te-ai maturizat.

– Ți-ai învățat lecțiile din experiențele trecute, sau ai tendința să repeți aceleași obiceiuri care în trecut ți-au adus doar neplăceri? Dacă faci aceleași lucruri, nu te-ai maturizat.

– Te superi repede atunci când cineva nu este de acord cu tine, te contrazice sau nu îți permite să controlezi și să manipulezi cum vrei tu? Dacă da, nu te-ai maturizat.
– Ai început să vezi și părțile frumoase ale vieții tale sau alegi să te concentrezi doar pe urât, pe negativ? Dacă nu vrei sa vezi frumosul și cauți doar motive de supărare, ești imatur emoțional.

– În viață folosești gândirea ta sau împrumuți idei, comportamente și credințe ale altora, fie că le-ai auzit sau le-ai citit? Dacă gândirea ta este cea care îți creează viața, te-ai maturizat.

– Ai tendința să faci ceva original, ceva creat de tine, sau preferi să urmezi drumuri deja bătătorite de alții? Alegi să creezi tu ceva nou, sau să faci ce îți spun alții? Originalitatea și creația sunt semne de maturitate.

– Faci lucrurile pentru că așa (ți se spune că) se face sau pentru că așa simți că ar fi bine? Dacă urmezi doar ce ți se spune, nu ești deloc matur.

– Îți pasă de ce spun alții, sau îți trăiești viața așa cum vrei și simți? Dacă îți pasă, ești ca un copil care vrea aprobarea lui mami.

– Îți trăiești viața pentru alții sau pentru tine? Dacă ești adeptul lui „fă-i fericiți pe alții”, ești departe de tine, iar asta este imaturitate.

Exemplele pot continua, dar cred că întelegi ce vreau să spun. Când îți trăiești viața încercând să îi pui pe alții pe primul loc, asta nu este dovadă de maturitate, deși acest comportament este sugerat și ești edicat așa din fragedă pruncie.
Nu ți-ai pus întrebarea cum de îți trăiești viața adultă urmând principii și sfaturi din copilărie? Cum se face că la vârsta adultă încă încerci să te conformezi ca un elev cuminte și că nu ți-ai revizuit și adaptat credințele și principiile la prezent, la vărsta pe care o ai? Cum vrei sa fii luat în serios dacă și acum vrei să îi mulțumești pe toți, așa cum ai văzut sau ți-au cerut părinții?

Cine ești tu atunci când îți dai voie să renunți la ce nu te ajută, la ce este vechi și depășit în ideile și educația primită?
Cine ești tu atunci când faci lucrurile așa cum simți și știi ca e bine pentru tine?
Cine ești tu atunci când ești creatorul vieții tale, singurul răspunzător pentru ceea ce ai în prezent?

Te invit să fii alături de mine, într-o emisiune în direct, pentru a povesti despre aceste subiecte, vineri, 05.05.2023, de la ora 20.30 pe pagina mea Facebook sau pe canalul meu YouTube.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

TU NU FACI SCHIMBARE PENTRU ALȚII, O FACI PENTRU TINE
TU NU FACI SCHIMBARE PENTRU ALȚII, O FACI PENTRU TINE

Luna Plină în Scorpion (05.05.2023); Eclipsa de Lună în Scorpion

Schimbarea este frumoasă și recomandată atunci când este vorba despre alții, dar când vine vorba despre noi… e un pic mai greu. Adică e ușor în teorie, dar practica ne dă peste cap și avem uneori senzația că ne dă și în cap.

Nimic nu este static; totul în jur este în schimbare, în transformare, că vrem sau nu, că ne place sau nu. Copiii cresc, se schimbă în fiecare zi. Noi trăim zilnic experiențe noi care ne schimbă gândirea și comportamentul. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Natura se schimbă în funcție de anotimpuri.
Și dacă totul și toți se schimbă în jurul nostru, de ce am rămâne noi singurii care nu ne-am schimba? De ce opunem atâta rezistență la schimbare?

Hai să luăm câteva exemple: ne place schimbarea, așa, ca temă de discuție, dar o acceptăm doar atunci când ea este pe placul nostru. Într-o relație am vrea ca celalalt să facă schimbări pentru a ne face pe noi fericiți, și nu ne dăm seama cât de egoistă este această pretenție; adică alții da, noi nu. La un loc de muncă am vrea ca toți să ne facă pe plac, să ne dea cât mai mulți bani, să lucrăm cât mai puțin, iar dacă ni se atrage atenția că nu ne facem treaba, ne facem foc și pară că nu suntem respectați și că suntem exploatați. În lucrul cu noi înșine am vrea ca ceilalți să ne ușureze munca și să se schimbe, iar noi să ne lăudăm ce viață minunată creăm altora și ce schimbare aducem în viața lor.

A rezista la schimbarea proprie și personală este ca și cum am înota împotriva curentului sau am conduce cu piciorul pe accelerație și cu frâna de mână trasă.
Ne este frică de schimbarea noastră pentru că ne scoate din zona de confort și din cea de control. De fapt, hai s-o spunem p-aia dreaptă: nu ne-a învățat nimeni că schimbarea este normală, naturală; până și societatea ne arată cu degetul dacă schimbările nu sunt în conformitate cu regulile inventate pentru a ne ține în frică.
Ne este frică de schimbare pentru că vedem la alții cum sunt tratați dacă fac ceva ieșit din cutia lui „așa trebuie”. Am fost învățați că schimbarea noastră are scopul de a nu-i deranja pe alții, și că ține, mai degrabă, de adaptare și conformare. Adică să ne schimbăm când și cât impune societatea.

Dragă om, mă adresez acum ție direct: că vrei sau nu, totul în jurul tău se schimbă, și oamenii, și relațiile, și realitatea. Schimbă-te pentru a ține pasul cu schimbările din jur, nu pentru a face pe plac altora, și nici pentru a demonstra. Așa cum un copil se schimbă pe parcursul școlii, așa dă-ți voie să te schimbi și tu, să crești, să te adaptezi, pentru a face față noii realități din fiecare zi. Nu te schimba pentru că ți se cere sau pentru că ești condiționat; fă-o pentru că așa simți, așa îți spune inima și sufletul.

Luna plină în Scorpion și eclipsă de Lună de vineri, 05.05.2023, anunță mari schimbări pentru tot restul anului, că ești de acord sau nu, că îți place sau nu.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă marți, 02.05.2023, de la ora 20.30 pe pagina mea Facebook și pe canalul meu YouTube.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om conștient!

Edith Elisabeta Kadar