New Video Upload : CEEA CE NU REZOLVI ÎN RELAȚIA DE CUPLU ÎI VA RĂNI PE COPII ȘI PE CEI DRAGI

CEEA CE NU REZOLVI ÎN RELAȚIA DE CUPLU ÎI VA RĂNI PE COPII ȘI PE CEI DRAGI
CEEA CE NU REZOLVI ÎN RELAȚIA DE CUPLU ÎI VA RĂNI PE COPII ȘI PE CEI DRAGI

Dacă ar fi să te iei după postările de facebook și după afirmațiile celor cu care stai de vorbă ai putea jura că nimeni nu are nicio problemă în relația de cuplu, că totul decurge perfect, că nimic rău nu se întâmplă în căsnicie, etc. Desigur, asta atunci când e vorba despre relația personală; că atunci când vine vorba despre relația altcuiva… toți devin experți, știu să identifice orice semn mic ce arată probleme în relația de cuplu, știu să arate cu degetul unde este neregula. Știi tu, orice doar să nu se uite cineva în viața proprie.

Ideea unei relații este extraordinară la început. Doar că nimeni nu ne-a învățat ce înseamnă cu adevărat și cum să ne comportăm noi într-o relație, nu doar să cerem altora să fie și să facă într-un anumit fel pentru a ne mulțumi pe noi.
Intrăm în relații din diferite motive, iar acestea nu țin întotdeauna de iubirea aceea reală care să reziste în timp indiferent ce s-ar întâmpla între cei doi.

La început totul pare lapte și miere și credem că această stare va dura până la sfârșitul vieții. Doar că asta ar însemna ca nimic să nu se schimbe, totul să rămână exact așa ca la început, ceea ce nu se poate. Timpul ne transformă, ne aduce în situații diferite, în locuri diferite, iar noi va trebui să ne schimbăm atitudinea, credințele și gândirea pentru a ne putea adapta. Da, e ușor în teorie, dar cu practica e mult mai greu. De obicei avem tendința de a-i urmări pe ceilalți, de a avea așteptări de la ei să fie cumva sau să facă ceva astfel încât nouă să ne fie bine și să nu ne supărăm. Iar dacă fac sau spun ceva ce nu a fost cuprins în „scenariul” din capul nostru, ne supărăm și la un moment dat ne luăm jucăriile și plecăm, așa, ca niște copii ce suntem.

Pentru ca o relație de cuplu să reziste și cei doi să nu se plictisească unul de celălalt e nevoie de maturizare emoțională, de dorința de a face lucrurile împreună și de a rezolva de comun acord orice lucru care poate amenința liniștea căminului. Doar că prea puțini știm asta.
De obicei facem ceea ce am văzut acasă, la părinți. Când creștem într-o familie în care părinții au o relație disfuncțională avem tendința de a repeta, inconștient, tiparul și de a ne găsi partener după chipul și asemănarea părintelui de sex opus; și tot ce nu ne-a plăcut și am spus că nu vom face niciodată vom ajunge să aplicăm în viața noastră.
Dacă relația părinților a fost disfuncțională oare cum am putea avea noi o relație de cuplu armonioasă? Cine să ne învețe asta? Cum am putea învăța iubirea, respectul și responsabilitatea acolo unde acestea au fost doar noțiuni teoretice și au fost așteptate de la alții, nu au fost date?
Într-o relație de cuplu în care nu există valorile de mai sus, există sigur tensiuni, conflicte, răzbunări și judecăți. De foarte multe ori cei doi consideră familia și căminul un câmp de bătălie. Nu este nevoie de bătăi, urlete și țipete, este suficientă energia viciată și atmosfera tensionată. Și cum credeți că se simt cei apropiați, mai ales copiii? Vor fi victime colaterale. De ce? Deoarece de prea multe ori cei doi sunt atât de concentrați pe războiul și răzbunarea lor încât uită complet de nevoia copiilor de a primi iubire și liniște, și consideră că acei copii nu pățesc nimic „doar și eu am trecut prin asta, și n-am pățit nimic”. Chiar nimic? Nu ți se pare nimic anormal la tine, doar celălalt este de vină? Unde ai mai auzit asta? La părinți? Nu vezi că le refaci relația? Și nu realizezi că ceea ce faceți voi vor repeta copiii voștri?
Fii tu ceea ce nu au putut fi părinții tăi!
În această perioadă multe din relațiile lipsite de iubire ajung în impas și în prag de rupere. Doar credințele limitative gen „ce-o să zică lumea” îi mai țin pe unii împreună, chiar dacă asta înseamnă o viață de chin și de însingurare. Un asemenea moment de tensiune este cel de Lună plină în Taur care va avea loc vineri, 19 noiembrie 2021 la ora 10.57 ora României. Tot atunci are loc și o eclipsă parțială de Lună.

Despre semnificații și despre efectul tensiunilor nerezolvate din cuplu asupra copiilor voi vorbi într-o emisiune în direct transmisă vineri, 19.11 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

New Video Upload : PĂRINTE BUN, PĂRINTE RĂU – cine hotărăște asta?

PĂRINTE BUN, PĂRINTE RĂU – cine hotărăște asta?
PĂRINTE BUN, PĂRINTE RĂU – cine hotărăște asta?

Că avem cu toții păreri despre orice mișcă-n lumea asta, se știe. Indiferent dacă stăpânim un domeniu sau nu, vom avea o părere clară despre el; chiar și doar dacă gândim și nu exprimăm această părere prin vorbe. De unde vine nevoia aceasta de a nu tăcea, de a vorbi non-stop chiar dacă habar n-avem despre domeniu? Probabil din frica de a nu părea ignoranți, fără să ne dăm seama că exact vorbirea fără cunoaștere ne face ignoranți.

Se spune că toți ne pricepem la politică, fotbal și femei. Adevărul este că ne pricepem la multe altele: în aceste zile am descoperit că majoritatea se pricepe la medicină, virusologie, la prevestirea viitorului și la judecarea oamenilor. Probabil că în copilărie toți „atotcunoscătorii” am avut traume emoționale legate de recunoașterea valorii noastre.

Unul dintre domeniile cel mai puțin cunoscute dar frecvent discutate este cel legat de cum să fii un părinte optim pentru ceea ce are nevoie copilul/copiii.
Avem o plăcere în a-i și judeca și blama pe părinți observându-le copiii. „Ai văzut ce obraznic e copilul ăla? Îți dai seama ce părinți incapabili are!”. Sau „ce dobitoc de copil, sigur e ca mă-sa sau taică-său!”.

Ți-am spus, suntem ași în a-i arăta cu degetul pe cei care fac lucrurile altfel decât noi. Dar, stai, asta ne face pe noi, „comentacii”, părinți mai buni? Dacă tot ce vedem la ceilalți este partea negativă, suntem noi cei care am acumulat toate calitățile din lume, suntem noi cei buni?
Dacă ceilalți sunt – în ochii noștri – incapabili, răi, proști, asta ne face pe noi buni, inteligenți, plini de compasiune și empatici? Eu nu cred asta. Un om cu adevărat bun nu își irosește timp și energie să denigreze pe alții, să pună etichete, nici măcar în gând, ci își vede de viața lui.

Ce face ca un om să aleagă un anumit fel de a fi? Exemplul preluat din familie, de la părinți, pentru că ei sunt primii noștri dascăli. Copiii devin ceea ce sunt părinții fără a ști dacă este bine sau nu, dacă sunt buni sau nu.
Dacă părinții își petrec ziua înjurându-i pe alții și judecându-i, copiii împrumută acest fel de a fi considerându-l normalitate. De aceea mulți adulți continuă să fie toxici pentru alții fără ca ei să realizeze asta.

Că noi am fost copii evitați de alți copii, apoi adulți evitați de alții, nu este o scuză pentru a fi răutăcioși și degrabă judecători ai altora; și nu este o scuză să îi învățăm pe copiii noștri să fie la fel.
Un părinte este bun sau rău în funcție de aprecierea altora. Ceea ce este bun pentru tine ar putea fi rău pentru mine, și invers.

Un părinte este bun pentru cei care gândesc și acționează la fel ca el.
Un părinte este rău atunci când face și gândește într-un fel pe care noi îl catalogăm drept rău.
Un părinte pe care eu îl apreciez ca bun se poate considera incapabil, depășit, toxic pentru copiii lui. Și invers.

Nu suntem părinți buni sau răi doar pentru că alții au stabilit asta, ci pentru că așa credem noi făcând comparație cu alții pe care îi considerăm etaloane.

Bun sau rău sunt doar niște adjective, niște păreri subiective. Putem fi conștienți de trecutul nostru și să-l corectăm pentru a putea fi exemple pentru copiii noștri. Sau putem alege ignoranța noastră și ignorarea copiilor noștri lăsându-i în plata domnului, gândind că nici pe noi nu ne-a ajutat nimeni.

Într-un final întrebarea este: am crescut copii care vor ajuta, vor sprijini societatea, sau care vor vrea să distrugă tot ce e frumos și liniștit?

Despre toate acestea voi vorbi într-un live transmis vineri, 05.11.2021, de la ora 20.20 pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/1022191332328784) și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/niZ9nBmaVKU).

Această emisiune va fi o avanpremieră la atelierul pe care îl voi susține la acest sfârșit de săptămână pe tema relația părinte-copil (https://alexaevent.ro/evenimente/relatia-parinte-copil-cu-dr-edith-kadar-seminar-online-2021-2/).
Nu uita, nu e nevoie să fii părinte; ești copilul cuiva.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

New Video Upload : NIMENI DIN EXTERIOR NU-ȚI POATE STRICA VIAȚA, DOAR TU POȚI

NIMENI DIN EXTERIOR NU-ȚI POATE STRICA VIAȚA, DOAR TU POȚI
NIMENI DIN EXTERIOR NU-ȚI POATE STRICA VIAȚA, DOAR TU POȚI – Luna Nouă în Scorpion 04.11.2021

Există o părere comună cum că noi nu suntem de vină pentru viața noastră, pentru deciziile noastre, doar alții sunt vinovații de serviciu. Întregul sistem de educație are ca pilon central arătarea cu degetul spre exterior, spre afară, către alții. Mulți părinți și profesori aleg să-și învinuiască copiii și elevii pentru că nu se ridică la nivelul pe care ei îl visează, fără să le treacă prin minte că, de fapt, ceea ce devine generația următoare este responsabilitatea lor .

Cum poate fi de vină un copil că a luat notă mică dacă profesorul și părinții nu s-au asigurat că a înțeles lecția?
Cum poate fi de vină un adolescent că a devenit rebel atât timp cât cei apropiați nu-i acordă importanță, îl ignoră și nu comunică real cu el?
Cum poate fi de vină un tânăr că habar nu are cu ce se mănâncă viața dacă nu a primit nici cele mai elementare informații despre ce presupune viața și relațiile?

Desigur, un om nu poate fi responsabil pentru startul în viață, dar după vârsta adultă devine 100% responsabil pentru ceea ce devine și ce alegeri va face în viitor. Pare ciudat, nu? Adică părinții sunt responsabili pentru programarea viitorului copiilor, dar aceștia devin 100% responsabili pentru perpetuarea programelor odată ce devin maturi.
Adică nu e vina noastră că părinții nu ne-au apreciat, că ne-au condiționat în permanență, că nu ne-au luat apărarea în fața străinilor, dar suntem responsabili dacă rămânem în această programare odată ce ne-am maturizat? Da! Viața este compusă din programare și din aplicarea programelor.

Dacă părinții ne-au neglijat nevoile, nu avem nicio scuză că facem același lucru cu copiii noștri, mai ales dacă am sesizat că părinții ne-au făcut o mare nedreptate. De ce? Pentru că a vorbi despre traumele și neplăcerile din copilărie implică observarea, detașarea și formarea de opinii. Dacă am văzut că nu am avut o copilărie prea roză și dacă putem formula că vinovații au fost cei din familie sau/și cadrele didactice, asta implică și capacitatea de a ne detașa și de a face schimbări în gândire și comportament.

Cât timp suntem copii vom da vina pe alții și vom îi pârî pe cei „răi”.

Maturizarea adevărată apare atunci când înțelegem că indiferent de trecut stă în puterea noastră să schimbăm ceea ce ni s-a spus că suntem și că putem. Dacă încă nu putem și încă simțim nevoia să arătăm cu degetul spre alții înseamnă că maturizarea nu s-a instalat, și înseamnă că din punct de vedere emoțional am rămas la vârsta copilăriei, în ciuda anilor indicați de cartea de identitate.

„Da, e ușor să vorbești, dar tu știi ce greu e de făcut toate astea”, e o întrebare frecventă și care nu are nicio urmă de maturitate în ea, ci reflectă imaturitatea emoțională.

Cât timp suntem convinși că nefericirea și neîmplinirea au fost implantate de cineva de afară, vom rămâne în zona de victimă, iar acesta nu este comportament adult, asumat, ci unul adolescentin.
Maturitatea apare doar atunci când înțelegem c�� nimeni din exterior nu poate să ne influențeze și să ne strice viața pentru că noi suntem responsabili pentru ce intră și cine în ea.

Cel mai greu de acceptat este că avem viața pe care o avem pentru că acelea au fost deciziile pe care le-am luat. Cu toții trecem prin aceste stadii ale vieții, diferența o face asumarea responsabilității pentru ceea ce sau cine am acceptat să ne conducă existența.

Despre responsabilitate, maturizare și schimbare ne vorbește momentul de Lună Nouă în Scorpion care va avea loc joi, 04.11.2021, la ora 23.15, ora României.
Te invit să urmărești în direct emisiunea pe această temă ce va fi transmisă miercuri, 03.11, de la ora 20.30 pe pagina mea de Facebook și pe canalul meu YouTube.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om responsabil!

Edith Kadar

New Video Upload : SPUNE-MI CE RELAȚII AI CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI

SPUNE-MI CE RELAȚII AI CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI
SPUNE-MI CE RELAȚII AI CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI

Ne-am obișnuit să avem păreri despre oamenii pe care îi întâlnim sau despre care auzim. Putem spune că sunt frumoși, deștepți, că ne face plăcere prezența lor, sau că sunt proști, inculți, tâmpiți, nebuni, etc.
Dar oare părerea pe care o avem despre semeni dă calitatea relațiilor sau calitatea relațiilor stabilește părerea despre cei din jur?
Ce ne face să spunem despre oameni că sunt așa cum îi descriem? Cât de bine îi cunoaștem pe acei oameni încât să formulăm păreri tranșante, sigure, fără de tăgadă?

Când spunem că cineva e prost sau tâmpit sau incompetent, pe ce criterii ne bazăm? Cât de des i-am văzut pe acei oameni că știm că nu mai merită nicio șansă sau că trebuie condamnați definitiv? Care este etalonul după care stabilim că cineva este într-un anumit fel? E prost față de cine? E gras(ă) în comparație cu cine? E bătrân(ă) comparativ cu ce sau cine?
Și de unde împrumutăm aceste criterii de apreciere? Cine ne-a învățat să vedem doar frumosul sau doar urâtul din cei întâlniți? Și oare de ce nu putem vedea că părerile pe care ni le formăm sunt, de cele mai multe ori, învățate de la alții ca niște programe de viață și că nu sunt ale noastre?

Și dacă oamenii sunt așa cum îi catalogăm, ce calitate au relațiile pe care le stabilim cu ei?

Atenție! Când spun RELAȚII nu mă refer doar la cele de cuplu, ci la tot ce înseamnă interacțiune umană.

Ce ne face atât de siguri că un om este DOAR așa cum l-am descris și nu altfel? E convenabil? Astfel putem da vina pe calitatea „slabă” a oamenilor ce ne calcă pragul vieții?
Și ce spune despre noi faptul că avem doar vorbe urâte și aprecieri negative față de ceilalți? Ne face asta mai speciali? Suntem noi mai buni dacă toți ceilalți sunt răi sau proști? Cât de pozitivi și de iubitori suntem (CU ADEVĂRAT!) dacă nu putem vedea decât negativul și urâtul din celălalt?

Părerea pe care ne-o facem despre ceilalți dictează calitatea relațiilor pe care le stabilim.
Dacă ceilalți sunt plini de defecte în ochii noștri, cât de armonioase pot fi relațiile fie ele de colegialitate, prietenie, vecinătate, familiale sau de cuplu?
Dacă celălalt e urât, gras și leneș (de exemplu), cât de frumoși putem fi noi pe dinăuntru?

Cum am putea noi vedea altceva la celălalt decât ceea ce este în interiorul nostru? Dacă noi ne credem frumoși, deștepți și talentați, cum se face că nu putem vedea și la alții cu ceea ce ne lăudăm noi? E posibil să denigrăm pe toată lumea ca să nu ne mai fim singuri în devalorizarea pe care o simțim?

Calitatea relațiilor de orice fel din viața noastră reflectă calitatea pe care simțim în adâncul nostru că o avem (dar o ascundem, de cele mai multe ori).

Relațiile tensionate oglindesc tensiune interioară permanentă.
Relațiile toxice reflectă toxicitatea din noi.
Relațiile armonioase arată armonia la care am ajuns la un moment dat.

Relațiile sunt adevărata noastră oglindă.

Mai multe despre acest subiect voi povesti în cadrul unei emisiuni transmisă în direct vineri, 22 octombrie 2021 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook, cu începere de la ora 20.30 (ora României).
Această emisiune este o avanpremieră la atelierul pe care îl voi susține la acest sfârșit de săptămână online. Detalii aici: https://alexaevent.ro/evenimente/relatiile-calea-spre-cunoastea-de-sine-cu-dr-edith-kadar-seminar-online/.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

New Video Upload : EMOȚIILE – CONSTRUCTORII SAU DISTRUGĂTORII VIEȚII NOASTRE

EMOȚIILE – CONSTRUCTORII SAU DISTRUGĂTORII VIEȚII NOASTRE
EMOȚIILE – CONSTRUCTORII SAU DISTRUGĂTORII VIEȚII NOASTRE

Hai să fim sinceri: habar n-avem despre emoții, efectele lor asupra vieții noastre, cum să le recunoaștem și cum să lucrăm cu ele! Credem că știm, doar vorbim despre ele, dar realitatea e alta.
Mda, probabil că mulți dintre cei care vor citi asta vor simți, așa, o revoltă, că doar se consideră experți emoționiști (știu, nu există cuvântul, l-am inventat).

Ne place să vorbim la modul general despre emoții în sus, emoții în jos, „vai ce emoții am avut, tu!”, „emoțiile m-au paralizat”, și altele, iar sporovăiala asta credem că ne face experți în domeniu.
Dar nimeni nu ne-a învățat cum să recunoaștem emoțiile, cum să lucrăm cu ele pentru a nu se ajunge la efecte în corp, adică la somatizări.
Că emoțiile neprelucrate pot conduce la boli grave, se știe, dar se ignoră de către mulți. De ce? Păi nu e mai simplu să luăm medicamente cu pumnul decât să ne ocupăm de noi, să ne cunoaștem și să ne autoeducăm? Nu e mai simplu să dăm vina pe alții decât să acceptăm că nimeni nu ne poate provoca neplăcere decât dacă noi permitem asta.

Suntem în stare să ne luăm la trântă cu oricine ne spune că noi purtăm întreaga responsabilitate a vieții noastre și că tot ceea ce avem la ora actuală este rezultatul deciziilor pe care le-am luat în momente cheie.
Putem aduce la nesfârșit argumente că noi nu suntem de vină, putem aduce nenumărate dovezi că oamenii sunt răi, sunt inumani, că au ceva cu noi, dar e al naibii de greu să ne comportăm ca niște adulți adevărați și să spunem „da, așa e, eu am lăsat frica să pună stăpânire pe mine… eu am permis furiei să crească atât de mult încât să mă orbească… eu am ales să urăsc și am găsit o mie de motive de ce să nu iubesc… eu sunt cel care aleg să mă simt vinovat pentru suferința celor din jur… eu aleg să mă simt rușinat de mine, de ce sunt, de cum arăt… nimeni nu îmi poate impune și implanta aceste emoții, eu aleg să le găzduiesc și să le hrănesc până ce îmi paralizează viața și existența… tot eu aleg să mă plâng în loc să le rezolv… eu sunt cel care alege să se comporte ca un copil iresponsabil și evit și amân să îmi asum responsabilitatea maturizării… EU!…”

Suntem obișnuiți să evităm să privim în interiorul nostru. ”Vânătoarea” asta a vinovatului pentru necazurile și nereușitele din viața noastră ne menține într-un război permanent cu ceilalți și ne face să vedem peste tot potențiali inamici, fraieri, șmecheri, hoți, escroci, etc.

Doar că, vezi tu, nu putem recunoaște nimic în exterior dacă acel lucru nu ar exista, mai întâi, în noi.
Cum am putea ști că cineva e bun dacă nu am fi experimentat bunătatea? Cum să știm că cineva este rău dacă noi nu am fi fost răi la un moment dat?
Cum putem ști că celuilalt îi este frică dacă noi nu am ști ce înseamnă frica; valabil și pentru furie, vinovăție, ură, intoleranță, etc.

Indiferent cum o luăm, că acceptăm sau nu, că ne arătăm revoltați și combatem totul sau acceptăm, emoțiile sunt energii puternice care ne pot construi viața sau ne-o pot distruge.

Miercuri, 20 octombrie, este Luna plină în Berbec. Luna înseamnă emoții; Luna plină înseamnă emoții la maxim; iar Berbecul este una dintre zodiile dinamice care îndeamnă la acțiune.
Cu alte cuvinte va urma o perioadă în care emoțiile neprelucrate pot face ravagii în viața noastră, iar cele acceptate și conștientizate ne pot remodela existența.

Mai multe despre toate acestea voi vorbi într-o emisiune transmisă în direct pe pagina mea Facebook și pe canalul meu YouTube marți, 19.10.2021, de la ora 20.30 (ora României).

Te aștept cu drag.

Binețe, Om matur!

Edith Kadar

New Video Upload : DACĂ NU TRĂIEȘTI PENTRU TINE, VEI FI SLUGA ALTUIA

DACĂ NU TRĂIEȘTI PENTRU TINE, VEI FI SLUGA ALTUIA
DACĂ NU TRĂIEȘTI PENTRU TINE, VEI FI SLUGA ALTUIA

Că majoritatea dintre noi nu trăim pentru noi ci pentru a da bine în fața celorlalți, se știe, dar nu toți recunoaștem. Ne petrecem o parte importantă din timp încercând să ne comportăm așa cum credem noi că ar vrea alții să ne comportăm, și nu cum simțim.

Suntem programați din copilărie să fim cuminți și respectuoși, fără să ni se spună însă și ce înseamnă asta. Iar noi ne dezvoltăm un comportament de bâjbâială și de făcut presupuneri inutile: „oare e bine să zic și să fac asta?… ce-o să zică lumea?… stai, așa nu e bine, că uite că nu e amabil și drăguț omul cu mine… să încerc altfel.. aha, uite că devine amabil… deci așa trebuie să fac… dar mie nu-mi place… aaa, ce importanță are, rezolv problema… dar de ce la celălalt nu merge aceeași strategie?… ok, hai să încerc altceva…”.
Și încetul cu încetul ne transformăm în actori care interpretează diferite roluri în funcție de interes și de om.

Problema este că noi ne compunem diferite măști și comportamente în funcție de ceea ce credem noi că este omul întâlnit și prea puțin ne interesează cum este el cu adevărat. Adică de ce ne-am încărca memoria și timpul să aflăm despre traumele și bucuriile celor de la care avem nevoie de servicii, nu? Nici pe alții nu-i interesează de noi, deci de ce am fi noi altfel.

Doar că nouă nu ne place și ne afectează profund atunci când cineva ne tratează nedrept și își face o idee greșită despre ce suntem și ce gândim. Am vrea ca ceilalți să ne cunoască, să ne înțeleagă, și nu înțelegem că ceea ce primim este rezultatul direct a ceea ce dăm: legea cauzei și efectului.
Dacă am fi sinceri și deschiși, am atrage oameni sinceri și deschiși. Cu cât ne mințim mai mult, cu atât atragem mai mulți mincinoși în viața noastră.

Desigur, noi știm toate astea. În teorie, că în practică aplicăm în funcție de interes. Ne prefacem că uităm pentru ca atunci când avem nevoie să ne putem da pușcați și trosc, victimizarea.

Ne comportăm cu ceilalți și suntem așa cum credem noi că ar vrea ei să fim și așa cum presupunem noi că sunt ei. În loc să încercăm să îi cunoaștem, să înțelegem ce se ascunde în spatele comportamentelor celor cu care avem de-a face, începem să „croșetăm” scenarii despre cum ar trebui ei să fie, să facă și să se comporte pentru ca noi să fim fericiți. Și ne comportăm cu persoana pe care ne-am imaginat-o, nu cu cea reală.
Și dacă oamenii îndrăznesc să iasă din scenariul creat în creierul capului nostru, vai de capul lor! Jihadul se dezlănțuie și începe judecarea și condamnarea celor care au îndrăznit să fie altfel decât ne-am imaginat.

De ce facem asta? Pentru că la fel ni s-a făcut și nouă, iar noi credem că toată lumea funcționează identic cu a noastră. Credem că așa cum facem și gândim noi fac și ceilalți.
Dacă ni s-a cerut să arătăm impecabil și am fost des admonestați în acest sens, așa le vom face și noi celorlalți, doar așa e etalonul. Dacă am fost obligați să vorbim frumos cu oameni care ne displăceau, avem aceeași pretenție de la toți cei care ne calcă pragul vieții.

Și uite așa, în loc să fim noi, cei originali și asumați, ne irosim mare parte din timp și energie pentru a compune personaje pentru fiecare om întâlnit.
Înseamnă asta că ne iubim noi pe noi? NU! Înseamnă că ne îngropăm sub mormanul de măști pe care ni le punem încercând să dăm bine și să obținem aprobarea, aprecierea și validarea străinilor de viața noastră.
Ne face asta stăpâni pe noi? NU! Ne transformăm în slugile celorlalți, doar nu mai trăim pentru noi ci pentru a face pe plac celorlalți. Și ce mecanism se dezvoltă în situația în care atenția și energia merg pe părerea altora? CONTROLUL.

Oamenii maniaci ai controlului sunt cei care au uitat cine sunt cu adevărat și pentru care întreaga viață se derulează doar pentru a aranja lucrurile așa cum cred/vor ei. Sclavi ai celorlalți, ei vor sfârși epuizați și bolnavi.

Despre efectele pe care le produce uitatul și ignorarea se sine dar și trăirea pentru alții voi vorbi vineri, 08 octombrie 2021, de la ora 20.30 (ora României) într-o emisiune live transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea de Facebook.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om asumat!

Edith Kadar

New Video Upload : CINE AI FI TU DACĂ NU ȚI-AR SPUNE ALȚII CUM SĂ FII ȘI CE SĂ FACI?

CINE AI FI TU DACĂ NU ȚI-AR SPUNE ALȚII CUM SĂ FII ȘI CE SĂ FACI?
CINE AI FI TU DACĂ NU ȚI-AR SPUNE ALȚII CUM SĂ FII ȘI CE SĂ FACI?

Că din copilărie suntem „dresați” să fim cuminți și să nu supărăm pe mami, tati, pe nenea sau pe tanti, se știe.

Copiii se nasc cu personalități distincte, vin cu toată înformația familiilor celor doi părinți și ei aleg ce să experimenteze. Asta până ce părinții iau hotărârea că pruncii habar n-au de nimic, și că va trebui să-și suflece mânecile și să pompeze în ei noțiuni de comportament care să-i ajute în viață.

Dacă am face un pas în spate și am privi informația în ansamblu, am vedea punctul slab al acestui tip de gândire: ce poate să-și învețe copilul un părinte plin de frici și nesiguranțe altceva decât să fie scuturat și stăpânit de frici și de nesiguranțe? Cum poate fi învățat un copil ce este iubirea dacă tot ce vede acasă este violența de toate tipurile, nemulțumirea, furia și intoleranța? Cum să primească un copil educația de a fi alături de cei în nevoie dacă acasă aude doar părerile negative ale familiei legate de oameni? Cum poate fi învățat un copil să nu judece dacă tot ce aude acasă sunt comentarii negative la adresa oricui enervează părinții?

Așa încât dacă suntem corecți (și nu politically correct) putem clar afirma că urmașii sunt continuarea părinților și bunicilor, au aceleași apucături; și e normal deoarece generațiile sunt educate după același set de reguli demult expirate, și totuși neschimbate.

Dacă din fragedă pruncie copiii sunt învățați că unica lor valoare este atunci când îi fac pe ceilalți fericiți, putem spune cu siguranță că la vârsta adultă aceștia vor face același lucru: își vor petrece viața uitând de ei și punându-i pe alții pe primele locuri. Iar dacă ei vor ajunge părinți ce crezi că îi vor educa pe copiii lor să facă? Ceva diferit cumva? Nu. Își vor învăța urmașii să fie copii fidele ale lor.

Majoritatea dintre noi trecem prin aceste stadii. Diferența o face momentul în care aflăm că mai există și altă variantă de trăire, că există posibilitatea de a ne schimba și a ne adapta la nou, și că nu este obligatoriu să facem fix ce ne-au zis și cum ne-au zis alții, ci avem liber să descoperim variantele noastre de trăire.

Iar odată conștientizate alte variante de trăire și de ființare, viața omului se schimbă. Află că fericirea sau nefericirea sunt alegeri proprii, că a urma orbește ce le spun alții și a lua propriile decizii este alegerea lor și nu a altcuiva, și că devin ceea ce au decis atunci când au hotărât să facă cum simt sau să asculte orbește ca să nu supere (adică să fie adulți imaturi emoțional).

„Cine ai fi tu dacă nu ți-ar spune alții cum să fii și ce să faci”, e întrebarea care ar trebui să ne-o punem în fiecare zi. Știu, mulți vor brava și se vor grăbi să spună că ei fac cum vor ei, că nimeni nu le spune lor ce și cum. E suficient să te uiți puțin în viața lor și să vezi că tot ce fac este din dorința de a primi aprecieri și de a evita criticile.

Emisiunea din seara de marți, 05 octombrie transmisă în direct seara de la 20.30 se adresează în special celor care sunt pregătiți și doresc să afle alte variante ale trăirii lor de până atunci. Cei care nu se pot schimba (acum) vor avea doar de comentat cum că e greu, că e simplu să spui, etc.

Cel mai bun moment de schimbare este Luna Nouă care în octombrie va avea loc în Balanță în 06.10, la ora 14.05, ora României.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om asumat!

Edith Kadar

P.S. Dacă sunt probleme cu facebook, nu uita să intri pe canalul meu YouTube.

New Video Upload : OBIECTELE ȘI OBICEIURILE VECHI NE ÎMPIEDICĂ SĂ TRĂIM ÎN PREZENT

OBIECTELE ȘI OBICEIURILE VECHI NE ÎMPIEDICĂ SĂ TRĂIM ÎN PREZENT
OBIECTELE ȘI OBICEIURILE VECHI NE ÎMPIEDICĂ SĂ TRĂIM ÎN PREZENT

Că unii dintre noi suntem atașați de obiecte la care ținem mult și de care ne despărțim foarte greu, e adevărat. Ele ne amintesc de o perioadă din trecutul nostru la care ne conectăm cu drag prin intermediul acelor lucruri.
Indiferent că este vorba despre jucării sau păpușele primite în dar de la persoane foarte dragi, despre haine sau alte obiecte pe care ni le-am cumpărat într-o perioadă în care simțeam că suntem liberi și fericiți, acele lucruri devin parte integrantă din viața noastră, din noi, și le păstrăm chiar renovăm casa de câteva ori sau ne mutăm.

Când în viață ni se întâmplă un eveniment negativ, ne grăbim să scăpăm de tot ce ne-ar putea aminti de acel moment nefast.
Când în viața noastră au loc evenimente frumoase, ele merită să fie însemnate în cartea vieții noastre, iar obiectele de atunci sunt martorii tăcuți și dovezile că ni s-a întâmplat ceva frumos. O ceșcuță din copilărie de la bunica preferată, sau o bijuterie de la o persoană importantă, rochia și buchetul de mireasă, cravata de la tata, vase primite cadou de la mama; toate acestea sunt dovezi ale unei perioade în care ne-am simțit liberi și am putut fi noi înșine, fără măștile pe care ni le-am pus ulterior pentru a fi acceptați de societate.

Obiectele vechi sunt cele care ne ajută se ne refugiem în trecutul nostru plăcut; sunt ca un fel de mijloc care ne transportă acolo unde a fost cald și bine. Iar tot ce evocă ceva neplăcut, un eveniment tragic, este repede îndepărtat.

Dar ce se întâmplă atunci când refugiul în trecut devine un „sport” mai des practicat decât trăirea în prezent și asumarea a ceea ce suntem? Ne înconjurăm de lucruri vechi cărora nu le dăm drumul.
Nu aruncăm ce avem de la cei dragi care nu mai sunt printre noi pentru că asta ne-ar face să acceptăm moartea lor, iar noi am amânat atât de mult asta. Nu aruncăm hainele vechi pentru că „poate mai trebuie… poate le mai port… poate dacă slăbesc…”.

Și uite așa ne raportăm doar la cine am fost în trecut și refuzăm să acceptăm că în prezent este altceva, noi suntem alții. Dar oare cine suntem? Putem face față prezentului? Nu ar fi mai bine să rămânem în trecut, acolo unde știm cine suntem și ce avem, decât să facem față momentului prezent?

Și dacă păstrăm atâtea amintiri, obiecte, lucruri din trecut dintr-un fel de loialitate față de cine am fost, asta nu înseamnă că și obiceiurile și gândirea noastră sunt la fel de învechite? Oh, ba da, și asta înseamnă că refuzăm să creștem, să ne maturizăm și să acceptăm prezentul, să acceptăm ce ne aduce el și să ne adaptăm timpurilor noi.

Cu cât ne este mai frică de viitor, de necunoscut, cu atât mai multe atașamente avem față de obiecte, oameni și locuri.

Despre atașamentul de trecut și programele moștenite din familie voi vorbi într-o emisiune în direct transmisă vineri, 24 septembrie, seara de la ora 20.30 (ora României) pe pagina mea de Facebook și canalul meu YouTube.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om trăitor în ACUM!

Edith Kadar

New Video Upload : IUBIREA și ȘANTAJUL EMOȚIONAL

IUBIREA și ȘANTAJUL EMOȚIONAL
IUBIREA și ȘANTAJUL EMOȚIONAL

Despre iubire se poate vorbi la nesfârșit. În teorie. Că practica ne cam omoară, după cum se poate lesne observa dacă aruncăm un ochi la ce se întâmplă în aceste timpuri.

Unii cred că iubirea este atunci când pot să dăruiască totul până la sacrificiu, fără a primi ceva în schimb. Alții zic că iubirea e atunci când li se demonstrează prin daruri și împliniri de dorințe de către ceilalți.
Unii zic că e simțire, alții spun că ține de partea materială.
Unii, care au citit câteva cărți și au făcut câteva cursuri, vin și spun că iubirea este Dumnezeu. Așa este; depinde cum este Dumnezeu în viziunea lor. Alții spun că nu există iubire fără dovezi, și le cer de fiecare dată.

Ideea este că nu există o definiție unică pentru iubire; cam fiecare vorbește despre ea așa cum o înțelege, cum i s-a explicat și cum a văzut acasă sau/și în filme.

Indiferent ce crede fiecare că este iubirea, e clar că ea, iubirea, este folosită des pentru a manipula și șantaja persoanele din jur.

„Dacă nu faci/nu-mi dai, înseamnă că nu mă iubești”.
„Dacă nu vorbești frumos cu mine, voi pleca și te voi lăsa singur(ă)!”
„Am crezut că mă iubești, dar văd că nu, pentru că nu te comporți cum vreau eu”.
„M-ai făcut de rușine cu comportamentul tău, acum nu mai pot da ochii cu oamenii”.
„Numai din cauza ta am viața nenorocită și tristă pe care o am”.

Acestea sunt doar câteva dintre formulările care denotă o iubire plină de defecte.
Acesta este șantajul emoțional, și este apanajul iubirii pline de condiții. Îl întâlnim din frageda pruncie când bebe mic realizează că dacă plânge va primi ceva. Apoi în copilărie apare condiționarea la greu din partea familiei să nu ne facem părinții de râs, să ne comportăm frumos, să îi facem mândri.
Acesta devine un program de comportament care, dacă nu este oprit, ne va conduce întreaga viață.
Și uite așa ajungem să condiționăm și să fim condiționați, și să considerăm că asta înseamnă iubire.

Ce tip de „iubire” este șantajul emoțional? Tipul care aduce nefericire, ură, intoleranță, ranchiună, vinovăție, rușine, etc. Ori astea nu au nicio legătură cu adevărata iubire. Iar în lipsa unei iubiri reale, omul se îmbolnăvește și moare.

Despre acest subiect și nevoia de a ne trezi la realitate ne vorbesc două evenimente astrale foarte importante: Luna Plină în Pești (21 septembrie, ora 02.55, ora României), și Echinocțiul de toamnă (22 septembrie, ora 22.22, ora României).

Iar eu te invit să mă urmărești în direct pentru a discuta aceste subiecte pe pagina mea de Facebook și canalul meu YouTube, luni, 20 septembrie, de la ora 20.30, ora României.

Te aștept cu drag.

Binețe îți dau, Om înțelept!

Edith Kadar

New Video Upload : NU TE SUPĂRA, FRATE!

NU TE SUPĂRA, FRATE!
Binețe, Om fain!

Te invit să urmărești emisiunea de vineri, 17 septembrie, seara de la ora 20.30 unde, de data asta, am fost invitată.

Gazda mea este Cristela Georgescu.

„Am văzut recent o ilustrație care are legătură cu tema aleasă pentru întîlnirea noastră. O tânără vine în vizită la bărbatul care o curta. Acesta o invită în casă și îi prezintă animalele sale de companie: o pisicuță scumpă și un cățel drăgălaș. Într-un colț, mare până la tavan, o dihanie. Femeia face ochii mari, iar el îi explică: ”Ego-ul meu”.

Dacă te bate gândul să declari că vrei ”să crești spiritual” sau ”să te vindeci”, ”să fii asumat”, fii pregătit să trezești un dinozaur adormit: ORGOLIUL TĂU.

Ești sigur că vrei cu adevărat să pleci în călătoria asta? Chiar ești? Ești sigur că nu e o capcană, care te cheamă să te alături inflației de spiritualitate și de smerenie?

Căci dacă este cu adevărat dorința autentică a sufletului tău și dacă ești cu adevărat pregătit, te asigur: vei întâlni Maestrul potrivit la momentul potrivit. Și-atunci vei descoperi nu doar orgoliul tău, ci ORGOLIUL ORGOLIULUI tău.

Ești capabil să vezi, să auzi și să primești DARUL Maestrului tău, când orgoliul va fi mai mare decât tine și mai mare decât casa ta, va rânji, va zbiera, va face totul pentru a te asurzi și speria? Vei mai ști cine ești fără orgoliul tău? Vei fi la fel de hotărât când se va prăbuși totul în jurul tău, mai ales eșafodajul care susținea masca? Vei avea curajul să te arunci în necunoscut fără toate centurile de siguranță pe care le-ai colecționat? Sau te vei supăra, vei înjura Maestrul și vei dori să faci cale întoarsă?

Da, cale întoarsă, dar în zadar. Căci te vei rătăci și vei înțelege mai devreme sau mai târziu că – odată pornit pe Cale – nu există ”înapoi”, toate podurile au căzut! Fii responsabil de ceea ce îți dorești, căci s-ar putea să primești, dar nu în felul și sub forma sub care îți imaginezi tu.

Deci, ești cu adevărat dornic și pregătit să te vindeci? Nu te grăbi să răspunzi!

Te invit pe 17 septembrie, adică vineri seara, în direct, de la ora 20.30 (ora României), pe canalul meu YouTube. Invitat special pentru o temă și o seară specială: Edith Kadar”.

Pentru a ne urmări te rog să accesezi adresa https://youtu.be/1uvOo8FofjY la ora anunțată.

Te așteptăm cu drag!

Edith și Cristela