Autor: Edith Kadar

NU POȚI IUBI PE CINEVA DACĂ NU TE IUBEȘTI PE TINE
NU POȚI IUBI PE CINEVA DACĂ NU TE IUBEȘTI PE TINE

Iubirea de sine este, și la ora actuală, o noțiune neînțeleasă și greșit interpretată. Suntem învățați că a ne iubi pe noi înșine este ceva egoist, și că dacă am face asta nu ne-ar păsa deloc de ceilalți. Da, așa se vrea să se creadă. Nu e mai ușor să le spui ce să gândească celor care nu sunt obișnuiți să o facă?

Adevărul este că nimeni nu ne învață despre iubire, nici cea de sine și nici cea pentru altcineva. Tot ce știm este din filme, cărți, povești, poezii, și prea puțin din experiență.
Iubirea este un cuvânt des folosit, dar prea rar înțeles. Iar când se scrie ceva legat de iubirea între doi oameni, e suficient să citești comentariile: „nu cred că poate fi așa ceva”, sau „„există oare așa ceva?”, sau comentarii răutăcioase despre sexul opus care arată clar nemulțumirea celui care scrie.

Sunt mulți care tot ce știu despre iubire este legat de altcineva și nu de ei: altora să le fie bine, alții să fie mulțumiți, și chiar își fac un titlu de glorie din a spune că ei se sacrifică pentru alții și că asta este menirea și sensul vieții lor.

Se știe și se vorbește că iubirea este pentru alții, doar că aici există o problemă: de unde știi cum este iubirea dacă nu ai exersat-o pe tine? Cum o recunoști? Mulți confundă datoria, „trebuie să…”, „așa trebuie…”, cu iubirea.
Ba chiar se confundă foarte des iubirea cu relațiile: se crede că dacă sunt într-o relație, acolo este iubire cu siguranță. Nu nu este așa. Și e suficient să ne uităm puțin în jur, la cupluri, pentru a ne da seama că iubirea și relațiile nu sunt același lucru. Poți iubi fără să fii într-o relație, și poți fi o viață întreagă în relație dar acolo să nu fie iubire, ci datorie, nevoi de împlinit, respect, iar astea nu sunt deloc acea iubire romantică ce leagă cele două suflete.

Dar, dacă noi nu ne iubim pe noi înșine ci așteptăm să vină altcineva să ne facă fericiți, împliniți, mulțumiți, cum putem spune că îl iubim pe celălalt? Mai ales dacă atunci când pleacă din viața noastră irosim mult timp, energie și viață să-l condamnăm, să-l înjurăm și să ne plângem.

„Nu am încredere în oamenii care nu se iubesc pe ei și care îmi spun „te iubesc”… Există un proverb african care spune: „ai grijă când o persoană dezbrăcată îți oferă o cămașă”, a spus Maya Angelou.
Chiar dacă unora li se pare ciudat ceea ce citesc aici pentru că tot ce știu este că aproapele trebuie iubit chiar dacă asta înseamnă anularea lor, cred că a venit momentul să se gândească la ceva: cum recunoști iubirea dacă nu ți-o permiți nici față de tine? E ca și cum ai găti pentru toți dar tu mori de foame, îi îmbraci pe toți dar tu ești cu haine rupte, îi îngrijești pe toți dar tu ești plin de răni.

Iubirea înseamnă, în primul rând, grijă față de sine. Da, mai întâi trebuie să acceptăm că degeaba avem grijă de alții dacă nu o facem și cu noi. Iar grija de sine înseamnă nu doar să ne îngrijim fizic, ci, la fel ca o grădină de flori, să învățăm să ne curățăm gândurile de ranchiună, să curățăm buruienile, adică să scoatem oamenii toxici din viața noastră, pe aceia care doar consumă și care nu aduc niciun plus de valoare în relație. Să avem grijă la cât de mult permitem să ni se încalce teritoriul, adică la cât de mult permitem ca ceilalți să intre cu bocancii în viața și în deciziile noastre.
Iubirea de sine înseamnă să ne punem nevoile pe primul plan, și asta pentru simplul motiv că dacă nouă ne va fi bine, vom avea energie să-i ajutăm și pe alții să facă la fel.
Iubirea de sine înseamnă să ne știm valoarea, astfel încât atunci când vine cineva și vrea să ne intimideze să putem spune clar „aceea e părerea ta, eu am altă părere despre mine, și asta e tot ce contează!”.

Abia când vom învăța să ne punem pe primul plan, vom începe să înțelegem ce înseamnă cu adevărat iubirea. Abia atunci vom putea iubi necondiționat, fără frica de a fi părăsiți, abandonați, și abia atunci vom putea vorbi despre relații sănătoase. Până atunci vom recircula aceleași convingeri, credințe și păreri vechi așteptând relații noi pline de fericire. Nu putem iubi pe cineva dacă nu ne iubim, mai întâi, pe noi.

Mai multe despre iubirea de sine, despre relația de cuplu și despre Iubire la modul general, voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă în direct vineri, 17.05.2024, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

NU POȚI IUBI PE CINEVA DACĂ NU TE IUBEȘTI PE TINE
NU POȚI IUBI PE CINEVA DACĂ NU TE IUBEȘTI PE TINE

Iubirea de sine este, și la ora actuală, o noțiune neînțeleasă și greșit interpretată. Suntem învățați că a ne iubi pe noi înșine este ceva egoist, și că dacă am face asta nu ne-ar păsa deloc de ceilalți. Da, așa se vrea să se creadă. Nu e mai ușor să le spui ce să gândească celor care nu sunt obișnuiți să o facă?

Adevărul este că nimeni nu ne învață despre iubire, nici cea de sine și nici cea pentru altcineva. Tot ce știm este din filme, cărți, povești, poezii, și prea puțin din experiență.
Iubirea este un cuvânt des folosit, dar prea rar înțeles. Iar când se scrie ceva legat de iubirea între doi oameni, e suficient să citești comentariile: „nu cred că poate fi așa ceva”, sau „„există oare așa ceva?”, sau comentarii răutăcioase despre sexul opus care arată clar nemulțumirea celui care scrie.

Sunt mulți care tot ce știu despre iubire este legat de altcineva și nu de ei: altora să le fie bine, alții să fie mulțumiți, și chiar își fac un titlu de glorie din a spune că ei se sacrifică pentru alții și că asta este menirea și sensul vieții lor.

Se știe și se vorbește că iubirea este pentru alții, doar că aici există o problemă: de unde știi cum este iubirea dacă nu ai exersat-o pe tine? Cum o recunoști? Mulți confundă datoria, „trebuie să…”, „așa trebuie…”, cu iubirea.
Ba chiar se confundă foarte des iubirea cu relațiile: se crede că dacă sunt într-o relație, acolo este iubire cu siguranță. Nu nu este așa. Și e suficient să ne uităm puțin în jur, la cupluri, pentru a ne da seama că iubirea și relațiile nu sunt același lucru. Poți iubi fără să fii într-o relație, și poți fi o viață întreagă în relație dar acolo să nu fie iubire, ci datorie, nevoi de împlinit, respect, iar astea nu sunt deloc acea iubire romantică ce leagă cele două suflete.

Dar, dacă noi nu ne iubim pe noi înșine ci așteptăm să vină altcineva să ne facă fericiți, împliniți, mulțumiți, cum putem spune că îl iubim pe celălalt? Mai ales dacă atunci când pleacă din viața noastră irosim mult timp, energie și viață să-l condamnăm, să-l înjurăm și să ne plângem.

„Nu am încredere în oamenii care nu se iubesc pe ei și care îmi spun „te iubesc”… Există un proverb african care spune: „ai grijă când o persoană dezbrăcată îți oferă o cămașă”, a spus Maya Angelou.
Chiar dacă unora li se pare ciudat ceea ce citesc aici pentru că tot ce știu este că aproapele trebuie iubit chiar dacă asta înseamnă anularea lor, cred că a venit momentul să se gândească la ceva: cum recunoști iubirea dacă nu ți-o permiți nici față de tine? E ca și cum ai găti pentru toți dar tu mori de foame, îi îmbraci pe toți dar tu ești cu haine rupte, îi îngrijești pe toți dar tu ești plin de răni.

Iubirea înseamnă, în primul rând, grijă față de sine. Da, mai întâi trebuie să acceptăm că degeaba avem grijă de alții dacă nu o facem și cu noi. Iar grija de sine înseamnă nu doar să ne îngrijim fizic, ci, la fel ca o grădină de flori, să învățăm să ne curățăm gândurile de ranchiună, să curățăm buruienile, adică să scoatem oamenii toxici din viața noastră, pe aceia care doar consumă și care nu aduc niciun plus de valoare în relație. Să avem grijă la cât de mult permitem să ni se încalce teritoriul, adică la cât de mult permitem ca ceilalți să intre cu bocancii în viața și în deciziile noastre.
Iubirea de sine înseamnă să ne punem nevoile pe primul plan, și asta pentru simplul motiv că dacă nouă ne va fi bine, vom avea energie să-i ajutăm și pe alții să facă la fel.
Iubirea de sine înseamnă să ne știm valoarea, astfel încât atunci când vine cineva și vrea să ne intimideze să putem spune clar „aceea e părerea ta, eu am altă părere despre mine, și asta e tot ce contează!”.

Abia când vom învăța să ne punem pe primul plan, vom începe să înțelegem ce înseamnă cu adevărat iubirea. Abia atunci vom putea iubi necondiționat, fără frica de a fi părăsiți, abandonați, și abia atunci vom putea vorbi despre relații sănătoase. Până atunci vom recircula aceleași convingeri, credințe și păreri vechi așteptând relații noi pline de fericire. Nu putem iubi pe cineva dacă nu ne iubim, mai întâi, pe noi.

Mai multe despre iubirea de sine, despre relația de cuplu și despre Iubire la modul general, voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă în direct vineri, 17.05.2024, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

NU POȚI IUBI PE CINEVA DACĂ NU TE IUBEȘTI PE TINE
NU POȚI IUBI PE CINEVA DACĂ NU TE IUBEȘTI PE TINE

Iubirea de sine este, și la ora actuală, o noțiune neînțeleasă și greșit interpretată. Suntem învățați că a ne iubi pe noi înșine este ceva egoist, și că dacă am face asta nu ne-ar păsa deloc de ceilalți. Da, așa se vrea să se creadă. Nu e mai ușor să le spui ce să gândească celor care nu sunt obișnuiți să o facă?

Adevărul este că nimeni nu ne învață despre iubire, nici cea de sine și nici cea pentru altcineva. Tot ce știm este din filme, cărți, povești, poezii, și prea puțin din experiență.
Iubirea este un cuvânt des folosit, dar prea rar înțeles. Iar când se scrie ceva legat de iubirea între doi oameni, e suficient să citești comentariile: „nu cred că poate fi așa ceva”, sau „„există oare așa ceva?”, sau comentarii răutăcioase despre sexul opus care arată clar nemulțumirea celui care scrie.

Sunt mulți care tot ce știu despre iubire este legat de altcineva și nu de ei: altora să le fie bine, alții să fie mulțumiți, și chiar își fac un titlu de glorie din a spune că ei se sacrifică pentru alții și că asta este menirea și sensul vieții lor.

Se știe și se vorbește că iubirea este pentru alții, doar că aici există o problemă: de unde știi cum este iubirea dacă nu ai exersat-o pe tine? Cum o recunoști? Mulți confundă datoria, „trebuie să…”, „așa trebuie…”, cu iubirea.
Ba chiar se confundă foarte des iubirea cu relațiile: se crede că dacă sunt într-o relație, acolo este iubire cu siguranță. Nu nu este așa. Și e suficient să ne uităm puțin în jur, la cupluri, pentru a ne da seama că iubirea și relațiile nu sunt același lucru. Poți iubi fără să fii într-o relație, și poți fi o viață întreagă în relație dar acolo să nu fie iubire, ci datorie, nevoi de împlinit, respect, iar astea nu sunt deloc acea iubire romantică ce leagă cele două suflete.

Dar, dacă noi nu ne iubim pe noi înșine ci așteptăm să vină altcineva să ne facă fericiți, împliniți, mulțumiți, cum putem spune că îl iubim pe celălalt? Mai ales dacă atunci când pleacă din viața noastră irosim mult timp, energie și viață să-l condamnăm, să-l înjurăm și să ne plângem.

„Nu am încredere în oamenii care nu se iubesc pe ei și care îmi spun „te iubesc”… Există un proverb african care spune: „ai grijă când o persoană dezbrăcată îți oferă o cămașă”, a spus Maya Angelou.
Chiar dacă unora li se pare ciudat ceea ce citesc aici pentru că tot ce știu este că aproapele trebuie iubit chiar dacă asta înseamnă anularea lor, cred că a venit momentul să se gândească la ceva: cum recunoști iubirea dacă nu ți-o permiți nici față de tine? E ca și cum ai găti pentru toți dar tu mori de foame, îi îmbraci pe toți dar tu ești cu haine rupte, îi îngrijești pe toți dar tu ești plin de răni.

Iubirea înseamnă, în primul rând, grijă față de sine. Da, mai întâi trebuie să acceptăm că degeaba avem grijă de alții dacă nu o facem și cu noi. Iar grija de sine înseamnă nu doar să ne îngrijim fizic, ci, la fel ca o grădină de flori, să învățăm să ne curățăm gândurile de ranchiună, să curățăm buruienile, adică să scoatem oamenii toxici din viața noastră, pe aceia care doar consumă și care nu aduc niciun plus de valoare în relație. Să avem grijă la cât de mult permitem să ni se încalce teritoriul, adică la cât de mult permitem ca ceilalți să intre cu bocancii în viața și în deciziile noastre.
Iubirea de sine înseamnă să ne punem nevoile pe primul plan, și asta pentru simplul motiv că dacă nouă ne va fi bine, vom avea energie să-i ajutăm și pe alții să facă la fel.
Iubirea de sine înseamnă să ne știm valoarea, astfel încât atunci când vine cineva și vrea să ne intimideze să putem spune clar „aceea e părerea ta, eu am altă părere despre mine, și asta e tot ce contează!”.

Abia când vom învăța să ne punem pe primul plan, vom începe să înțelegem ce înseamnă cu adevărat iubirea. Abia atunci vom putea iubi necondiționat, fără frica de a fi părăsiți, abandonați, și abia atunci vom putea vorbi despre relații sănătoase. Până atunci vom recircula aceleași convingeri, credințe și păreri vechi așteptând relații noi pline de fericire. Nu putem iubi pe cineva dacă nu ne iubim, mai întâi, pe noi.

Mai multe despre iubirea de sine, despre relația de cuplu și despre Iubire la modul general, voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă în direct vineri, 17.05.2024, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

NU POȚI IUBI PE CINEVA DACĂ NU TE IUBEȘTI PE TINE
NU POȚI IUBI PE CINEVA DACĂ NU TE IUBEȘTI PE TINE

Iubirea de sine este, și la ora actuală, o noțiune neînțeleasă și greșit interpretată. Suntem învățați că a ne iubi pe noi înșine este ceva egoist, și că dacă am face asta nu ne-ar păsa deloc de ceilalți. Da, așa se vrea să se creadă. Nu e mai ușor să le spui ce să gândească celor care nu sunt obișnuiți să o facă?

Adevărul este că nimeni nu ne învață despre iubire, nici cea de sine și nici cea pentru altcineva. Tot ce știm este din filme, cărți, povești, poezii, și prea puțin din experiență.
Iubirea este un cuvânt des folosit, dar prea rar înțeles. Iar când se scrie ceva legat de iubirea între doi oameni, e suficient să citești comentariile: „nu cred că poate fi așa ceva”, sau „„există oare așa ceva?”, sau comentarii răutăcioase despre sexul opus care arată clar nemulțumirea celui care scrie.

Sunt mulți care tot ce știu despre iubire este legat de altcineva și nu de ei: altora să le fie bine, alții să fie mulțumiți, și chiar își fac un titlu de glorie din a spune că ei se sacrifică pentru alții și că asta este menirea și sensul vieții lor.

Se știe și se vorbește că iubirea este pentru alții, doar că aici există o problemă: de unde știi cum este iubirea dacă nu ai exersat-o pe tine? Cum o recunoști? Mulți confundă datoria, „trebuie să…”, „așa trebuie…”, cu iubirea.
Ba chiar se confundă foarte des iubirea cu relațiile: se crede că dacă sunt într-o relație, acolo este iubire cu siguranță. Nu nu este așa. Și e suficient să ne uităm puțin în jur, la cupluri, pentru a ne da seama că iubirea și relațiile nu sunt același lucru. Poți iubi fără să fii într-o relație, și poți fi o viață întreagă în relație dar acolo să nu fie iubire, ci datorie, nevoi de împlinit, respect, iar astea nu sunt deloc acea iubire romantică ce leagă cele două suflete.

Dar, dacă noi nu ne iubim pe noi înșine ci așteptăm să vină altcineva să ne facă fericiți, împliniți, mulțumiți, cum putem spune că îl iubim pe celălalt? Mai ales dacă atunci când pleacă din viața noastră irosim mult timp, energie și viață să-l condamnăm, să-l înjurăm și să ne plângem.

„Nu am încredere în oamenii care nu se iubesc pe ei și care îmi spun „te iubesc”… Există un proverb african care spune: „ai grijă când o persoană dezbrăcată îți oferă o cămașă”, a spus Maya Angelou.
Chiar dacă unora li se pare ciudat ceea ce citesc aici pentru că tot ce știu este că aproapele trebuie iubit chiar dacă asta înseamnă anularea lor, cred că a venit momentul să se gândească la ceva: cum recunoști iubirea dacă nu ți-o permiți nici față de tine? E ca și cum ai găti pentru toți dar tu mori de foame, îi îmbraci pe toți dar tu ești cu haine rupte, îi îngrijești pe toți dar tu ești plin de răni.

Iubirea înseamnă, în primul rând, grijă față de sine. Da, mai întâi trebuie să acceptăm că degeaba avem grijă de alții dacă nu o facem și cu noi. Iar grija de sine înseamnă nu doar să ne îngrijim fizic, ci, la fel ca o grădină de flori, să învățăm să ne curățăm gândurile de ranchiună, să curățăm buruienile, adică să scoatem oamenii toxici din viața noastră, pe aceia care doar consumă și care nu aduc niciun plus de valoare în relație. Să avem grijă la cât de mult permitem să ni se încalce teritoriul, adică la cât de mult permitem ca ceilalți să intre cu bocancii în viața și în deciziile noastre.
Iubirea de sine înseamnă să ne punem nevoile pe primul plan, și asta pentru simplul motiv că dacă nouă ne va fi bine, vom avea energie să-i ajutăm și pe alții să facă la fel.
Iubirea de sine înseamnă să ne știm valoarea, astfel încât atunci când vine cineva și vrea să ne intimideze să putem spune clar „aceea e părerea ta, eu am altă părere despre mine, și asta e tot ce contează!”.

Abia când vom învăța să ne punem pe primul plan, vom începe să înțelegem ce înseamnă cu adevărat iubirea. Abia atunci vom putea iubi necondiționat, fără frica de a fi părăsiți, abandonați, și abia atunci vom putea vorbi despre relații sănătoase. Până atunci vom recircula aceleași convingeri, credințe și păreri vechi așteptând relații noi pline de fericire. Nu putem iubi pe cineva dacă nu ne iubim, mai întâi, pe noi.

Mai multe despre iubirea de sine, despre relația de cuplu și despre Iubire la modul general, voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă în direct vineri, 17.05.2024, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

NU TOȚI ADULȚII SUNT MATURI EMOȚIONAL
NU TOȚI ADULȚII SUNT MATURI EMOȚIONAL

S-ar putea ca mulți să nu fie de acord cu asta, în fond vârsta adultă este considerată maturitate, nu? Maturitate biologică, da, având în vedere că la 21 de ani se consideră că se oprește și creșterea corpului fizic. Însă dincolo de asta e nevoie să luăm în considerare maturitatea emoțională, ceea ce este cu totul altceva decât cea fizică.
Un om poate arăta ca cineva de 40 de ani, de exemplu, dar să se comporte ca un adolescent care nu vrea responsabilități în viață, dă vina într-una pe alții, vorbește urât despre ceilalți, amână la nesfârșit luarea de decizii importante, le cere altora să le dea soluții în timp ce ei evită să decidă singuri pentru viața lor.

Ți se pare cunoscut? Ai întâlnit asemenea oameni? Ai avut relații cu asemenea oameni? Ți-a fost greu pentru că trebuia să faci totul singur(ă)? Ai primit critici multe atunci când decizia ta nu le-a adus ce au vrut, dar când ai insistat să discutați, au dispărut fără urmă nedorind să își asume responsabilitatea? Te-ai gândit că vei reuși tu să ajuți acei oameni să se schimbe, să se maturizeze, să se transforme? Câți ani din viață ți-au trebuit pentru a-ți da seama și a accepta nu numai că nu se vor schimba vreodată, ci și că nu vor așa ceva? Cât ți-a luat să înțelegi că asemenea oameni nu intenționează să se maturizeze, ci vor să rămână veșnic copii, ca un Peter Pan, personajul care a refuzat să crească?
Desigur, îți pun astfel întrebările, doar n-o să sugerez că s-ar putea ca și tu să ai asemenea comportamente, să le mai și recunoști și să accepți că vârsta matură nu are nicio legătură cu maturitatea emoțională.

Acest material nu se vrea o arătare cu degetul spre cei care nu vor să crească, ci se vrea o atenționare din cauză că mulți habar nu avem ce înseamnă maturitatea emoțională și considerăm că dacă am trecut de 30 de ani suntem maturi.

Maturitatea emoțională permite omului să ia decizii ferme legate de viața personală și profesională, iar el să-și asume responsabilitatea pentru ce va ieși când planurile vor trece de la teorie la practică. Oricât de mult ne-ar plăcea să spunem că da, sigur că suntem maturi din punct de vedere emoțional, e nevoie de mult curaj să ne uităm în viața noastră, să vedem unde suntem față de ce am vrut, cât din ce ne-am propus s-a și împlinit; iar dacă vedem că nu prea a ieșit viața așa cum ne-am propus-o, să vedem obiectiv dacă ne asumăm responsabilitatea pentru ce a ieșit sau dăm vina pe oricine din exterior: pe Dumnezeu care ne-a bătut, pe dracul care ne-a pus, pe părinți, societate, guverne, dâre pe cer sau încălzirea globală. Pentru că dacă oricine altcineva este de vină pentru nefericirea și ratarea reușitei decât noi, a venit momentul să acceptăm că nu suntem deloc maturi și că ne comportăm ca niște copii.

Cum sunt copiii? Instabili emoțional: se supără acum apoi le trece repede, nu se pot controla în comportament și la vorbire, vor să fie în centrul atenției într-una, fac crize, dau vina pe alți copii dacă fac vreo boacănă, mint, manipulează emoțional, inventează povești pentru a ieși ei personajul pozitiv, ignoră să spună ce i-ar incrimina și exagerează ce au făcut alții.

Cum sunt adulții maturi emoțional? Nu fac crize, abordează cu calm fiecare situație tensionată, nu țipă, își asumă responsabilitatea și recunosc când au greșit, vin cu soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor, nu dau vina pe nimeni, nu caută țapi ispășitori; nu bârfesc, nu batjocoresc. Văd potențialul în fiecare situație și în fiecare om întâlnit, și nu încearcă să obțină avantaje pârându-i pe alții și punându-se doar pe ei în avantaj.
Oamenii maturi emoțional sunt responsabili cu banii, nu îi investesc în situații și lucruri doar pentru a-i impresiona pe alții, ci acolo unde știu că rezultatele pot fi văzute practic. Ei nu se aruncă în relații pasagere doar ca să nu fie singuri, nu așteaptă partenerul potrivit care să-i salveze, ci devin ei partenerul pe care îl așteaptă. Vin cu soluții clare și nu irosesc timp și energie să se scuze, ci găsesc soluții practice la orice. Nu vor încerca să-i schimbe pe ceilalți doar ca să le fie lor bine, ci îi vor lua pe oameni așa cum sunt.

Imaturitate înseamnă că, din diferite motive, unii refuză să crească și rămân copii și la vârste înaintate. Deci, dacă ar fi să căutăm cauzele acestui comportament, ar trebui să ne uităm în copilăria acestor oameni și la relația lor cu părinții.
Oamenii imaturi se plâng într-una și se mulțumesc cu ce le spune altcineva să fie și să facă, chiar dacă asta nu le aduce bani și împlinire. Oamenii maturi nu se plâng, găsesc soluții, și nu își irosesc timp și energie cu cei care doar sunt victime și nu rezolvă nimic.

Mai multe despre maturitatea fizică și (i)maturitatea emoțională voi vorbi în cadrul unei emisiuni vineri, 10.05.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

NU TOȚI ADULȚII SUNT MATURI EMOȚIONAL
NU TOȚI ADULȚII SUNT MATURI EMOȚIONAL

S-ar putea ca mulți să nu fie de acord cu asta, în fond vârsta adultă este considerată maturitate, nu? Maturitate biologică, da, având în vedere că la 21 de ani se consideră că se oprește și creșterea corpului fizic. Însă dincolo de asta e nevoie să luăm în considerare maturitatea emoțională, ceea ce este cu totul altceva decât cea fizică.
Un om poate arăta ca cineva de 40 de ani, de exemplu, dar să se comporte ca un adolescent care nu vrea responsabilități în viață, dă vina într-una pe alții, vorbește urât despre ceilalți, amână la nesfârșit luarea de decizii importante, le cere altora să le dea soluții în timp ce ei evită să decidă singuri pentru viața lor.

Ți se pare cunoscut? Ai întâlnit asemenea oameni? Ai avut relații cu asemenea oameni? Ți-a fost greu pentru că trebuia să faci totul singur(ă)? Ai primit critici multe atunci când decizia ta nu le-a adus ce au vrut, dar când ai insistat să discutați, au dispărut fără urmă nedorind să își asume responsabilitatea? Te-ai gândit că vei reuși tu să ajuți acei oameni să se schimbe, să se maturizeze, să se transforme? Câți ani din viață ți-au trebuit pentru a-ți da seama și a accepta nu numai că nu se vor schimba vreodată, ci și că nu vor așa ceva? Cât ți-a luat să înțelegi că asemenea oameni nu intenționează să se maturizeze, ci vor să rămână veșnic copii, ca un Peter Pan, personajul care a refuzat să crească?
Desigur, îți pun astfel întrebările, doar n-o să sugerez că s-ar putea ca și tu să ai asemenea comportamente, să le mai și recunoști și să accepți că vârsta matură nu are nicio legătură cu maturitatea emoțională.

Acest material nu se vrea o arătare cu degetul spre cei care nu vor să crească, ci se vrea o atenționare din cauză că mulți habar nu avem ce înseamnă maturitatea emoțională și considerăm că dacă am trecut de 30 de ani suntem maturi.

Maturitatea emoțională permite omului să ia decizii ferme legate de viața personală și profesională, iar el să-și asume responsabilitatea pentru ce va ieși când planurile vor trece de la teorie la practică. Oricât de mult ne-ar plăcea să spunem că da, sigur că suntem maturi din punct de vedere emoțional, e nevoie de mult curaj să ne uităm în viața noastră, să vedem unde suntem față de ce am vrut, cât din ce ne-am propus s-a și împlinit; iar dacă vedem că nu prea a ieșit viața așa cum ne-am propus-o, să vedem obiectiv dacă ne asumăm responsabilitatea pentru ce a ieșit sau dăm vina pe oricine din exterior: pe Dumnezeu care ne-a bătut, pe dracul care ne-a pus, pe părinți, societate, guverne, dâre pe cer sau încălzirea globală. Pentru că dacă oricine altcineva este de vină pentru nefericirea și ratarea reușitei decât noi, a venit momentul să acceptăm că nu suntem deloc maturi și că ne comportăm ca niște copii.

Cum sunt copiii? Instabili emoțional: se supără acum apoi le trece repede, nu se pot controla în comportament și la vorbire, vor să fie în centrul atenției într-una, fac crize, dau vina pe alți copii dacă fac vreo boacănă, mint, manipulează emoțional, inventează povești pentru a ieși ei personajul pozitiv, ignoră să spună ce i-ar incrimina și exagerează ce au făcut alții.

Cum sunt adulții maturi emoțional? Nu fac crize, abordează cu calm fiecare situație tensionată, nu țipă, își asumă responsabilitatea și recunosc când au greșit, vin cu soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor, nu dau vina pe nimeni, nu caută țapi ispășitori; nu bârfesc, nu batjocoresc. Văd potențialul în fiecare situație și în fiecare om întâlnit, și nu încearcă să obțină avantaje pârându-i pe alții și punându-se doar pe ei în avantaj.
Oamenii maturi emoțional sunt responsabili cu banii, nu îi investesc în situații și lucruri doar pentru a-i impresiona pe alții, ci acolo unde știu că rezultatele pot fi văzute practic. Ei nu se aruncă în relații pasagere doar ca să nu fie singuri, nu așteaptă partenerul potrivit care să-i salveze, ci devin ei partenerul pe care îl așteaptă. Vin cu soluții clare și nu irosesc timp și energie să se scuze, ci găsesc soluții practice la orice. Nu vor încerca să-i schimbe pe ceilalți doar ca să le fie lor bine, ci îi vor lua pe oameni așa cum sunt.

Imaturitate înseamnă că, din diferite motive, unii refuză să crească și rămân copii și la vârste înaintate. Deci, dacă ar fi să căutăm cauzele acestui comportament, ar trebui să ne uităm în copilăria acestor oameni și la relația lor cu părinții.
Oamenii imaturi se plâng într-una și se mulțumesc cu ce le spune altcineva să fie și să facă, chiar dacă asta nu le aduce bani și împlinire. Oamenii maturi nu se plâng, găsesc soluții, și nu își irosesc timp și energie cu cei care doar sunt victime și nu rezolvă nimic.

Mai multe despre maturitatea fizică și (i)maturitatea emoțională voi vorbi în cadrul unei emisiuni vineri, 10.05.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

NU TOȚI ADULȚII SUNT MATURI EMOȚIONAL
NU TOȚI ADULȚII SUNT MATURI EMOȚIONAL

S-ar putea ca mulți să nu fie de acord cu asta, în fond vârsta adultă este considerată maturitate, nu? Maturitate biologică, da, având în vedere că la 21 de ani se consideră că se oprește și creșterea corpului fizic. Însă dincolo de asta e nevoie să luăm în considerare maturitatea emoțională, ceea ce este cu totul altceva decât cea fizică.
Un om poate arăta ca cineva de 40 de ani, de exemplu, dar să se comporte ca un adolescent care nu vrea responsabilități în viață, dă vina într-una pe alții, vorbește urât despre ceilalți, amână la nesfârșit luarea de decizii importante, le cere altora să le dea soluții în timp ce ei evită să decidă singuri pentru viața lor.

Ți se pare cunoscut? Ai întâlnit asemenea oameni? Ai avut relații cu asemenea oameni? Ți-a fost greu pentru că trebuia să faci totul singur(ă)? Ai primit critici multe atunci când decizia ta nu le-a adus ce au vrut, dar când ai insistat să discutați, au dispărut fără urmă nedorind să își asume responsabilitatea? Te-ai gândit că vei reuși tu să ajuți acei oameni să se schimbe, să se maturizeze, să se transforme? Câți ani din viață ți-au trebuit pentru a-ți da seama și a accepta nu numai că nu se vor schimba vreodată, ci și că nu vor așa ceva? Cât ți-a luat să înțelegi că asemenea oameni nu intenționează să se maturizeze, ci vor să rămână veșnic copii, ca un Peter Pan, personajul care a refuzat să crească?
Desigur, îți pun astfel întrebările, doar n-o să sugerez că s-ar putea ca și tu să ai asemenea comportamente, să le mai și recunoști și să accepți că vârsta matură nu are nicio legătură cu maturitatea emoțională.

Acest material nu se vrea o arătare cu degetul spre cei care nu vor să crească, ci se vrea o atenționare din cauză că mulți habar nu avem ce înseamnă maturitatea emoțională și considerăm că dacă am trecut de 30 de ani suntem maturi.

Maturitatea emoțională permite omului să ia decizii ferme legate de viața personală și profesională, iar el să-și asume responsabilitatea pentru ce va ieși când planurile vor trece de la teorie la practică. Oricât de mult ne-ar plăcea să spunem că da, sigur că suntem maturi din punct de vedere emoțional, e nevoie de mult curaj să ne uităm în viața noastră, să vedem unde suntem față de ce am vrut, cât din ce ne-am propus s-a și împlinit; iar dacă vedem că nu prea a ieșit viața așa cum ne-am propus-o, să vedem obiectiv dacă ne asumăm responsabilitatea pentru ce a ieșit sau dăm vina pe oricine din exterior: pe Dumnezeu care ne-a bătut, pe dracul care ne-a pus, pe părinți, societate, guverne, dâre pe cer sau încălzirea globală. Pentru că dacă oricine altcineva este de vină pentru nefericirea și ratarea reușitei decât noi, a venit momentul să acceptăm că nu suntem deloc maturi și că ne comportăm ca niște copii.

Cum sunt copiii? Instabili emoțional: se supără acum apoi le trece repede, nu se pot controla în comportament și la vorbire, vor să fie în centrul atenției într-una, fac crize, dau vina pe alți copii dacă fac vreo boacănă, mint, manipulează emoțional, inventează povești pentru a ieși ei personajul pozitiv, ignoră să spună ce i-ar incrimina și exagerează ce au făcut alții.

Cum sunt adulții maturi emoțional? Nu fac crize, abordează cu calm fiecare situație tensionată, nu țipă, își asumă responsabilitatea și recunosc când au greșit, vin cu soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor, nu dau vina pe nimeni, nu caută țapi ispășitori; nu bârfesc, nu batjocoresc. Văd potențialul în fiecare situație și în fiecare om întâlnit, și nu încearcă să obțină avantaje pârându-i pe alții și punându-se doar pe ei în avantaj.
Oamenii maturi emoțional sunt responsabili cu banii, nu îi investesc în situații și lucruri doar pentru a-i impresiona pe alții, ci acolo unde știu că rezultatele pot fi văzute practic. Ei nu se aruncă în relații pasagere doar ca să nu fie singuri, nu așteaptă partenerul potrivit care să-i salveze, ci devin ei partenerul pe care îl așteaptă. Vin cu soluții clare și nu irosesc timp și energie să se scuze, ci găsesc soluții practice la orice. Nu vor încerca să-i schimbe pe ceilalți doar ca să le fie lor bine, ci îi vor lua pe oameni așa cum sunt.

Imaturitate înseamnă că, din diferite motive, unii refuză să crească și rămân copii și la vârste înaintate. Deci, dacă ar fi să căutăm cauzele acestui comportament, ar trebui să ne uităm în copilăria acestor oameni și la relația lor cu părinții.
Oamenii imaturi se plâng într-una și se mulțumesc cu ce le spune altcineva să fie și să facă, chiar dacă asta nu le aduce bani și împlinire. Oamenii maturi nu se plâng, găsesc soluții, și nu își irosesc timp și energie cu cei care doar sunt victime și nu rezolvă nimic.

Mai multe despre maturitatea fizică și (i)maturitatea emoțională voi vorbi în cadrul unei emisiuni vineri, 10.05.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

DEGEABA ȘTII MULTE DACĂ NU APLICI NIMIC ÎN VIAȚĂ
DEGEABA ȘTII MULTE DACĂ NU APLICI NIMIC ÎN VIAȚĂ

(LUNA NOUĂ în TAUR – 08.05.2024)

Deja este o modă să citim mult, să urmărim filme cu mesaje spirituale, să urmăm cursuri de dezvoltare personală și spirituală. Suntem avizi după informație, și să știi că spun toate astea cu mult respect și considerație. Este extraordinar cât de mulți oameni se trezesc și vor să afle mai multe despre ei, despre cine sunt și de unde vin pentru a ști încotro să o apuce, sau să înțeleagă de ce alegerile pe care le-au făcut nu le-a adus bucuria și ușurarea așteptate.

Din informațiile pe care le am din multe surse, România este una dintre țările cu cei mai mulți oameni interesați de schimbare, cu cei mai mulți maeștri, învățători, coach-i, lideri de opinie sau creatori de conținut în domeniul dezvoltării personale și spirituale. Sunt conștientă că vor fi mulți care vor da mărunt din buze sau în gânduri având replici acide pregătite. Să le fie țărâna invidiei și a comentariilor ușoară! Cu cât sunt mai mulți oameni care se trezesc, cu atât ies la suprafață aceia care tot ce știu este să conteste, să găsească ceva de băgat de vină, doar trebuie să iasă și ei în evidență cu ceva, nu?!

Problema este că cei mai mulți și mai mari comentatori și băgători de vină sunt din rândurile celor care au citit câteva cărți, au urmat vreo două cursuri și s-au autoproclamat îndrumători ai stilului de viață. Da, e posibil ca unii care citesc ce am scris să mă învinuiască și pe mine de bârfă și invidie. Tot ce e posibil, doar fiecare poate vedea la celălalt doar ce este la el. Scopul meu este să vin în întâmpinarea celor care vor CU ADEVĂRAT să crească, dar nu știu ce, cum și pe cine să aleagă, și să vorbesc prin prisma celor 19 ani de când lucrez cu mine. Dacă îți folosește, mă bucur. Dacă nu, caută mai departe, nu-ți irosi timp și energie să mă critici.

1.- Creșterea și dezvoltarea personală este un proces care ține toată viața, și nu o destinație la care să te iei la întrecere care ajunge primul.
2.- Nu poți deveni ceva sau (alt)cineva dacă nu știi cine ești în acest moment. Iar aici nu este vorba despre cine vrei să pari, ci cine ești CU ADEVĂRAT! Știi tu, partea aia pe care o ții ascunsă, să dai bine în fața celorlalți.
3.- Nu poți crește pe o fundație șubredă. E nevoie să recunoști că relațiile nu merg, că nu ești atât de fericit și de împlinit pe cât pretinzi pe Facebook, că nu îți urmezi visul, că ai renunțat la multe și că repeți la nesfârșit „așa e viața!”.
4.- Procesul de creștere și dezvoltare este lent, dureros, iar pentru a ajunge acolo e nevoie să dai de TINE, de esența ta, care este, de multe ori, îngropată sub mormane de „așa trebuie”, „să nu supăr”.
5.- Tu ești cel care rămâne după ce stabilești limite clare cu ceilalți, după ce vei deveni mai important pentru tine decât ceilalți.
6.- Sinceritatea va îndepărta mulți oameni din viața ta, însă doar pe cei care vor să pară ceva, nu să fie cineva. Nu-ți face probleme, vor veni alți oameni, pe noua ta frecvență de vibrație.
7.- Nu aștepta să găsești pe cineva care să-ți spună pas cu pas ce să faci; înseamnă că înlocuiești o autoritate cu alta. Tu ești singurul care poate alege ce ți se potrivește și alături de cine vei merge.
8.- Poți avea mai mulți îndrumători, depinde ce ai nevoie. Iar îndrumătorul îl găsești prin rezonanță. Chiar dacă ți-l recomandă cineva, nu rămâne dacă simți că acolo nu e locul tău.
9.- Cea mai mare piedică este comparația cu ceilalți; te poate bloca și îți poate crea falsa impresie că tu nu poți.
10.- Oricât de multe știi în teorie, valorează fix ZERO dacă nu aplici totul în viața de zi cu zi.

Știi de ce mulți eșuează în a se transforma cu adevărat, și doar pretind că se schimbă? Pentru că nu sunt pregătiți să intre în interiorul lor, în adâncurile programelor subconștiente, să identifice de ce sunt așa cum sunt, de ce nu pot fi altfel. Ca să facă asta, e nevoie să renunțe la măștile pe care și le pun în fiecare zi pentru a fi pe placul tuturor. Mulți sunt convinși că aceste măști sunt adevărul, și se vor simți atacați de oricine le va spune ceva diferit decât ceea ce cred. Și mai este un motiv: le place atât de mult teoria încât uită să o pună în practică.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă marți, 07.05.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, OM puternic!

Edith Elisabeta Kadar

DEGEABA ȘTII MULTE DACĂ NU APLICI NIMIC ÎN VIAȚĂ
DEGEABA ȘTII MULTE DACĂ NU APLICI NIMIC ÎN VIAȚĂ

(LUNA NOUĂ în TAUR – 08.05.2024)

Deja este o modă să citim mult, să urmărim filme cu mesaje spirituale, să urmăm cursuri de dezvoltare personală și spirituală. Suntem avizi după informație, și să știi că spun toate astea cu mult respect și considerație. Este extraordinar cât de mulți oameni se trezesc și vor să afle mai multe despre ei, despre cine sunt și de unde vin pentru a ști încotro să o apuce, sau să înțeleagă de ce alegerile pe care le-au făcut nu le-a adus bucuria și ușurarea așteptate.

Din informațiile pe care le am din multe surse, România este una dintre țările cu cei mai mulți oameni interesați de schimbare, cu cei mai mulți maeștri, învățători, coach-i, lideri de opinie sau creatori de conținut în domeniul dezvoltării personale și spirituale. Sunt conștientă că vor fi mulți care vor da mărunt din buze sau în gânduri având replici acide pregătite. Să le fie țărâna invidiei și a comentariilor ușoară! Cu cât sunt mai mulți oameni care se trezesc, cu atât ies la suprafață aceia care tot ce știu este să conteste, să găsească ceva de băgat de vină, doar trebuie să iasă și ei în evidență cu ceva, nu?!

Problema este că cei mai mulți și mai mari comentatori și băgători de vină sunt din rândurile celor care au citit câteva cărți, au urmat vreo două cursuri și s-au autoproclamat îndrumători ai stilului de viață. Da, e posibil ca unii care citesc ce am scris să mă învinuiască și pe mine de bârfă și invidie. Tot ce e posibil, doar fiecare poate vedea la celălalt doar ce este la el. Scopul meu este să vin în întâmpinarea celor care vor CU ADEVĂRAT să crească, dar nu știu ce, cum și pe cine să aleagă, și să vorbesc prin prisma celor 19 ani de când lucrez cu mine. Dacă îți folosește, mă bucur. Dacă nu, caută mai departe, nu-ți irosi timp și energie să mă critici.

1.- Creșterea și dezvoltarea personală este un proces care ține toată viața, și nu o destinație la care să te iei la întrecere care ajunge primul.
2.- Nu poți deveni ceva sau (alt)cineva dacă nu știi cine ești în acest moment. Iar aici nu este vorba despre cine vrei să pari, ci cine ești CU ADEVĂRAT! Știi tu, partea aia pe care o ții ascunsă, să dai bine în fața celorlalți.
3.- Nu poți crește pe o fundație șubredă. E nevoie să recunoști că relațiile nu merg, că nu ești atât de fericit și de împlinit pe cât pretinzi pe Facebook, că nu îți urmezi visul, că ai renunțat la multe și că repeți la nesfârșit „așa e viața!”.
4.- Procesul de creștere și dezvoltare este lent, dureros, iar pentru a ajunge acolo e nevoie să dai de TINE, de esența ta, care este, de multe ori, îngropată sub mormane de „așa trebuie”, „să nu supăr”.
5.- Tu ești cel care rămâne după ce stabilești limite clare cu ceilalți, după ce vei deveni mai important pentru tine decât ceilalți.
6.- Sinceritatea va îndepărta mulți oameni din viața ta, însă doar pe cei care vor să pară ceva, nu să fie cineva. Nu-ți face probleme, vor veni alți oameni, pe noua ta frecvență de vibrație.
7.- Nu aștepta să găsești pe cineva care să-ți spună pas cu pas ce să faci; înseamnă că înlocuiești o autoritate cu alta. Tu ești singurul care poate alege ce ți se potrivește și alături de cine vei merge.
8.- Poți avea mai mulți îndrumători, depinde ce ai nevoie. Iar îndrumătorul îl găsești prin rezonanță. Chiar dacă ți-l recomandă cineva, nu rămâne dacă simți că acolo nu e locul tău.
9.- Cea mai mare piedică este comparația cu ceilalți; te poate bloca și îți poate crea falsa impresie că tu nu poți.
10.- Oricât de multe știi în teorie, valorează fix ZERO dacă nu aplici totul în viața de zi cu zi.

Știi de ce mulți eșuează în a se transforma cu adevărat, și doar pretind că se schimbă? Pentru că nu sunt pregătiți să intre în interiorul lor, în adâncurile programelor subconștiente, să identifice de ce sunt așa cum sunt, de ce nu pot fi altfel. Ca să facă asta, e nevoie să renunțe la măștile pe care și le pun în fiecare zi pentru a fi pe placul tuturor. Mulți sunt convinși că aceste măști sunt adevărul, și se vor simți atacați de oricine le va spune ceva diferit decât ceea ce cred. Și mai este un motiv: le place atât de mult teoria încât uită să o pună în practică.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă marți, 07.05.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, OM puternic!

Edith Elisabeta Kadar

DEGEABA ȘTII MULTE DACĂ NU APLICI NIMIC ÎN VIAȚĂ
DEGEABA ȘTII MULTE DACĂ NU APLICI NIMIC ÎN VIAȚĂ

(LUNA NOUĂ în TAUR – 08.05.2024)

Deja este o modă să citim mult, să urmărim filme cu mesaje spirituale, să urmăm cursuri de dezvoltare personală și spirituală. Suntem avizi după informație, și să știi că spun toate astea cu mult respect și considerație. Este extraordinar cât de mulți oameni se trezesc și vor să afle mai multe despre ei, despre cine sunt și de unde vin pentru a ști încotro să o apuce, sau să înțeleagă de ce alegerile pe care le-au făcut nu le-a adus bucuria și ușurarea așteptate.

Din informațiile pe care le am din multe surse, România este una dintre țările cu cei mai mulți oameni interesați de schimbare, cu cei mai mulți maeștri, învățători, coach-i, lideri de opinie sau creatori de conținut în domeniul dezvoltării personale și spirituale. Sunt conștientă că vor fi mulți care vor da mărunt din buze sau în gânduri având replici acide pregătite. Să le fie țărâna invidiei și a comentariilor ușoară! Cu cât sunt mai mulți oameni care se trezesc, cu atât ies la suprafață aceia care tot ce știu este să conteste, să găsească ceva de băgat de vină, doar trebuie să iasă și ei în evidență cu ceva, nu?!

Problema este că cei mai mulți și mai mari comentatori și băgători de vină sunt din rândurile celor care au citit câteva cărți, au urmat vreo două cursuri și s-au autoproclamat îndrumători ai stilului de viață. Da, e posibil ca unii care citesc ce am scris să mă învinuiască și pe mine de bârfă și invidie. Tot ce e posibil, doar fiecare poate vedea la celălalt doar ce este la el. Scopul meu este să vin în întâmpinarea celor care vor CU ADEVĂRAT să crească, dar nu știu ce, cum și pe cine să aleagă, și să vorbesc prin prisma celor 19 ani de când lucrez cu mine. Dacă îți folosește, mă bucur. Dacă nu, caută mai departe, nu-ți irosi timp și energie să mă critici.

1.- Creșterea și dezvoltarea personală este un proces care ține toată viața, și nu o destinație la care să te iei la întrecere care ajunge primul.
2.- Nu poți deveni ceva sau (alt)cineva dacă nu știi cine ești în acest moment. Iar aici nu este vorba despre cine vrei să pari, ci cine ești CU ADEVĂRAT! Știi tu, partea aia pe care o ții ascunsă, să dai bine în fața celorlalți.
3.- Nu poți crește pe o fundație șubredă. E nevoie să recunoști că relațiile nu merg, că nu ești atât de fericit și de împlinit pe cât pretinzi pe Facebook, că nu îți urmezi visul, că ai renunțat la multe și că repeți la nesfârșit „așa e viața!”.
4.- Procesul de creștere și dezvoltare este lent, dureros, iar pentru a ajunge acolo e nevoie să dai de TINE, de esența ta, care este, de multe ori, îngropată sub mormane de „așa trebuie”, „să nu supăr”.
5.- Tu ești cel care rămâne după ce stabilești limite clare cu ceilalți, după ce vei deveni mai important pentru tine decât ceilalți.
6.- Sinceritatea va îndepărta mulți oameni din viața ta, însă doar pe cei care vor să pară ceva, nu să fie cineva. Nu-ți face probleme, vor veni alți oameni, pe noua ta frecvență de vibrație.
7.- Nu aștepta să găsești pe cineva care să-ți spună pas cu pas ce să faci; înseamnă că înlocuiești o autoritate cu alta. Tu ești singurul care poate alege ce ți se potrivește și alături de cine vei merge.
8.- Poți avea mai mulți îndrumători, depinde ce ai nevoie. Iar îndrumătorul îl găsești prin rezonanță. Chiar dacă ți-l recomandă cineva, nu rămâne dacă simți că acolo nu e locul tău.
9.- Cea mai mare piedică este comparația cu ceilalți; te poate bloca și îți poate crea falsa impresie că tu nu poți.
10.- Oricât de multe știi în teorie, valorează fix ZERO dacă nu aplici totul în viața de zi cu zi.

Știi de ce mulți eșuează în a se transforma cu adevărat, și doar pretind că se schimbă? Pentru că nu sunt pregătiți să intre în interiorul lor, în adâncurile programelor subconștiente, să identifice de ce sunt așa cum sunt, de ce nu pot fi altfel. Ca să facă asta, e nevoie să renunțe la măștile pe care și le pun în fiecare zi pentru a fi pe placul tuturor. Mulți sunt convinși că aceste măști sunt adevărul, și se vor simți atacați de oricine le va spune ceva diferit decât ceea ce cred. Și mai este un motiv: le place atât de mult teoria încât uită să o pună în practică.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă marți, 07.05.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, OM puternic!

Edith Elisabeta Kadar