CAPCANA BLACK FRIDAY

Îmi place să navighez pe internet și să urmăresc diferite produse: cărți, pantofi sau altele. Am ajuns să îmi cumpăr multe online, neavând timp să merg la cumpărături.

Am fost întrebată deseori dacă am încredere să cumpăr așa, pe orb, și am mărturisit că da; de aceea nici nu am avut probleme, produsele comandate ajungând prompt, și fiind exact ce am văzut în poze atunci când le-am comandat.

Și pentru că am cumpărat online, internetul mă ține minte și îmi reține preferințele, trimițându-mi reclame la acele produse care m-au interesat.

Astfel încât era normal să fiu bombardată cu oferte de Black Friday.

M-am uitat peste ele de curiozitate să văd ce reduceri sunt, și m-a apucat râsul: toate produsele cărora le știam deja prețul au… același preț, sau chiar mai mare, DAR deasupra prețului actual (și fost) tronează mare un preț astronomic tăiat cu un X mare, și scris, tot mare, „reducere 50%!”, sau alt procent.

Pentru mine e foarte clară capcana „Black Friday”, aici mizându-se pe setea românului de a auzi cuvântul REDUCERE; dacă scrie asta, omul se repede și ia, comandă, fără să mai verifice prețurile înainte și după.

Anii trecuți s-au făcut vânzări record cu ocazia blecfraidei, vinerea negră a minții lacome și avide.

Omule, tu faci ce vrei, dar să știi că naivitatea nu ți-o implantează extratereștrii sau altcineva, ci este alegerea ta să fii credul(ă) și fraier(ă).

Black Friday este o mișcare inteligentă a vânzătorilor pentru a-și face vânzările și înainte de sărbătorile de iarnă.
Studierea prețurilor ar fi mișcarea inteligentă a cumpărătorilor inteligenți, care nu se extaziază la niște cuvinte găsite și expuse repetitiv de specialiștii în psihologia omului care crede că a făcut afacere genială.

Naivitatea, lăcomia și dorința de a face un gheșeft sunt alegeri proprii. La fel și înțelepciunea de a studia piața și a lua hotărâri în cunoștință de cauză.

Black Friday este ziua neagră în care rațiunea e înlocuită cu instinctul de a lua tot ce ai visat și nu ți-ai putut permite.
Este ziua în care frustrările vechi și dorințele nesatisfăcute se activează și se cer satisfăcute. De către cine? De către ego, măria-sa.

Restul zilelor sunt pentru informare și gândire.

Și așa vedem că o singură zi neagră e mai puternică decât 364 de zile albe.

Omule, ești înzestrat cu rațiune. Ce-ar fi să îți folosești acest drept și nu să rămâi în zona întunecată a instinctului.

Alege inteligent. Este ceea ce te deosebește și te face special.
Sau rămâi în jungla dorințelor, și în zona unde semenii tăi sunt porci, vite, animale sau alte asemenea epitete pe care le împrăștii cu dărnicie.

Om sau animal?
Rațiune sau instinct?
Înțelepciune sau automatism?
Lumina sufletului sau negrul ego-ului?
OM sau om?

Black Friday-ul să (te) hotărască!

Binețe, oricine ai hotărî că ești!

Edith Kadar

Fotografia postată de Edith Kadar.

NU NUMAI TU ÎNTÂLNEȘTI OGLINZI; ȘI TU EȘTI OGLINDA ALTUIA!

Comunicarea reală bucură, îmbogățește, binecuvântează oamenii implicați; nu blochează, nu irită, nu constrânge, nu obligă. Are rolul de a conecta energetic cele două părți. Depinde doar de la ce nivel al conștiinței comunică fiecare. Ideal ar fi să fie același nivel, sau niveluri apropiate.
 
Degeaba știm să vorbim dacă nu știm asculta sau citi mesajul.
 
Cuvintele sunt extrem de puternice, și sunt folosite, de multe ori, ca arme: de apărare (defensive) sau de atac (ofensive).
 
Cuvintele sunt forma de comunicare verbală pe care o folosim cu cei cu care venim în contact.
Comunicarea ideală ar fi să vorbim și să ni se vorbească. Este principiul dai-primești
 
Din păcate, pe mulți nu îi mai interesează cuvintele tale, ci vânează anumite cuvinte, iar dacă nu spui ACELE cuvinte, ești atacat de vorbele lor folosite ca armă.
 
Dragă OM, nu îți mai irosi energie, cuvinte și viață pentru a le răspunde celor care și așa nu sunt interesați de părerea ta. Observă că ei doar vor să spună ceva, orice, chiar și jigniri.
 
Normal este ca ceea ce dai și ceea ce primești să fie la același nivel vibrațional. Când ce doi comunică de la același nivel – vorbire și ascultare – comunicarea este optimă, oamenii se înțeleg, indiferent dacă discuția are vibrație înaltă sau joasă.
 
Problema apare atunci când diferența dintre cele două părți este semnificativă. De ce?
1.- Autorul vorbelor vrea doar să epateze, să obțină reacții, și vorbește vorbe lipsite de el însuși. Adică vorbește a proasta, fără scop, fără țel; și atunci orice răspuns i-ai da, nu este primit, ci va născoci alte probleme, spunându-ți că tu nu ai înțeles. Oglinda spune că, de fapt, el nu a înțeles ce vorbește.
2.- Cuvântătorul vorbește a proasta, iar ascultătorul sau cititorul nu ascultă, ci doar vrea să vorbească pentru a nu tăcea. Acesta este cazul în care cu toții vorbesc, nimeni nu ascultă. Asta nu mai e comunicare, ci monolog simultan. Dumnezeu cu mila!
3.- Cel care vorbește știe exact ce spune, este asumat, dar ascultătorul e într-o altă dimensiune, ca să zic așa; el nici măcar nu e interesat cu adevărat de ce spui, ci îți va răspunde la CE CREDE el că ai spus. De ce? Pentru că el știe ce ar spune la acea temă, dar nu are curajul decât în momentul în care „ai îndrăznit” tu să vorbești. Aceștia se vor mulțumi doar cu statutul de comentatori. Nu vor avea o opinie a lor, ei doar știu că nu pot fi de acord cu tine.
4.- Cel care vorbește și cel care ascultă sunt pe aceeași frecvență; vorbesc și ascultă pe rând, fiind atenți la vorbe și la nuanțele lor. Ei înțeleg intențiile și mesajele celuilalt, și știu se se bucure de orice discuție pentru că știu că e un schimb de informație utilă pentru creșterea lor.
 
Orice conversație este un schimb de energie și de informație, și folosește la îmbogățirea cunoașterii: de oameni și de date.
 
Comunicarea trebuie să curgă, nu să fie blocată în permanență de ego-ul personal al unuia sau ambilor parteneri de discuție.
 
Atunci când nu ești ascultat, când celălalt îți răspunde anapoda, la ce crede el că ai vrut să spui, când în loc de argumente ți se spun cuvinte pentru a te jigni și înjura, oprește-te, că te irosești.
 
Nu e nevoie să le răspunzi tuturor, nici măcar să argumentezi. Fiecare înțelege de la nivelul lui de înțelegere.
Rolul tău nu este să îi aduci pe ceilalți la nivelul tău, indiferent dacă în sus sau în jos.
 
Când ții cu tot dinadinsul să convingi și să îi schimbi pe ceilalți, de fapt tu ai nevoie de asta.
 
Poți aplica regula lui 3: poți răspunde de 3 ori, acordând interlocutorului prezumția că nu a înțeles corect. Dar după aceea, dacă nu s-a schimbat nimic, las-o baltă, și fă altceva constructiv. Pentru tine, că doar ceilalți nu-s în grija ta.
 
Comunicarea reală bucură, îmbogățește, binecuvântează oamenii implicați; nu blochează, nu irită, nu constrânge, nu obligă. Are rolul de a conecta energetic cele două părți. Depinde doar de la ce nivel al conștiinței comunică fiecare. Ideal ar fi să fie același nivel, sau niveluri apropiate.
 
Dragă OM fain, să știi că nu-i musai să comunici cu toată lumea. Acceptă că în fiecare moment vei întâlni oameni sau situații, în realitate sau în virtual, și că nu întotdeauna ai tu de învățat o lecție. E posibil ca celălalt să aibă nevoie de lecție.
 
NU NUMAI TU ÎNTÂLNEȘTI OGLINZI; ȘI TU EȘTI OGLINDA ALTUIA!
 
Indiferent ce faci, fii atent(ă) să investești energie în tine și nu să o irosești cu alții.
Rămâi în discuție doar dacă aceasta te ajută în creșterea și devenirea ta. Altfel te vei irosi în discuții inutile. Ai energie în plus? Fă ceva pentru tine, nu pentru alții.
Iar atunci când știi să investești energie în tine, vei deveni un exemplu de urmat, iar acesta este cel mai mare ajutor pe care îl poți acorda vreodată cuiva.
 
Ajută-te pe tine, și vei ajuta întreaga lume!
 
Binețe, OM asumat și înțelept!
 
Edith Kadar
 
23 septembrie 2018

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CEI CARE NU-ȘI RECUNOSC GREȘELILE?

Zilnic primesc întrebări de la voi, cei cu care comunic. Azi mi-a atras atenția un subiect adus în nasul atenției de verișoara mea primară, Carmen Bora​. Ea a ridicat următoarea problemă: „pentru cei care nu-și recunosc și nu-și acceptă greșelile făcute față de ceilalți, și mai ales cele făcute față de cei dragi, ce se va întâmpla cu ei??”.

Această întrebare mi-a mai fost pusă și cu alte ocazii, și aceasta este tema pe care ți-o propun pentru astăzi.

Binețe, OM fain!

Edith Kadar

MEDICUL NU VINDECĂ. TU TE VINDECI.

Mulți apreciază medicul doar dacă acesta vorbește umil și serviabil cu ei.

„Ce frumos mi-a vorbit medicul, e așa drăguț (ă)!”

Doar că medicul nu are rolul de a te peria și a-ți întreține starea care ți-a generat boala. Rolul lui este de a te ajuta să găsești soluții la situația care te-a adus la el.

În spatele fiecărei boli se află conflicte emoționale puternice, bazate pe frici, furii, ranchiună, vinovăție, rușine, minciună, ură, încrâncenare, iluzie și atașamente grele.

Nu poți ieși din aceste stări dacă medicul sau terapeutul te mângâie pe creștet și îți întreține iluzia că ai procedat bine, doar pentru a te face dependent de el și de tratamentul lui.

Comportamentul și gândirea actuală te-au adus aici, în acest loc al suferinței și al bolii, și nu te pot duce la vindecare.

CEVA CE PROVOACĂ BOALA NU POATE GENERA VINDECAREA!

Ura, frica, etc, nu te pot vindeca! Ele sunt programe ce TREBUIE înlocuite.

Cum?

1.- În primul rând conștientizându-le.
Pentru asta va fi nevoie să renunți la ideea că doar tu ai dreptate și că toți ceilalți s-au coalizat într-o conspirație mondială pentru a te face pe tine, biată victimă, să suferi. Nu ești chiar atât de important, crede-mă. Nimeni nu e.
Viața și planeta merg mai departe și fără mine sau fără tine.

E nevoie să înțelegi că a avea dreptate este o taină personală, și nu ceva ce e musai să fie recunoscut de ceilalți.

Să știi că dacă mori cu cineva de gât, realitatea e ca mori, indiferent dacă ai dreptate sau nu. Important e să știi tu, în sinea ta, că ai dreptate.
Tu vrei să ai dreptate și să trăiești liniștit (ă), sau vrei ca toți să îți cânte în cor oda celui care a murit, dar câtă dreptate a avut!?

2.- După a ce ai conștientizat, va trebui să accepți acel adevăr.
Poți conștientiza că ai greșit, că nu ai avut dreptate, că e nevoie de o schimbare, dar să nu accepți. Ego, orgoliu și vanitate.

Acceptarea implică toleranță, iertare și multă iubire. Pentru alții, dar mai ales PENTRU TINE!

Sunt întrebată des, cu un ton de reproș „și cum să mă iert pe mine, dacă te crezi așa de deșteaptă?!”.
În primul rând nu mă cred, ci sunt.
În al doilea rând nu eu sunt de vină că tu ai acceptat situațiile care te-au adus aici. Medicul, terapeutul, nu sunt țapii ispășitori pentru lipsa temporară de înțelepciune din creierul capului și din inima ta.
Recunoaște și acceptă că ai greșit pentru a opri programul și a-l înlocui cu vindecarea.
Și, în al treilea rând, de ce nu te-ai ierta, mă rog? Ești parte de Dumnezeu. El nu iartă, nu te iartă? Zi să mori tu! Cine ți-a spus asta? El? Alți oameni? Ego?

Nu te poți vindeca în ură, încrâncenarea de a avea dreptate, ranchiună și încăpățânare. Astea te-au adus aici, au fost „bastonul” pe care te-ai sprijinit până aici. Pentru a te vindeca, e nevoie să dai drumul acestui toiag.

Acceptarea nu e un semn de slăbiciune, ci unul de forță, de putere, de trezire interioară. Este semnul că ai crescut, că te-ai maturizat.

Iar când ajungi să accepți, accepți trecutul, te accepți pe tine. Și atunci apare liniștea sufletească.
Nu-mi cere să îți spun cum să faci asta, altfel îmi bați obrazul că nu sunt bună. La sufletul tău doar tu ajungi. Restul sunt comportamente de copil răzgâiat.

Medicul și terapeutul nu sunt cei care se sacrifică pe ei pentru a-ți fi ție bine. Nu asta e menirea lor.
Rolul lor este să te scoată din zona călduță a confortului și a te ajuta să îți regăsești calea de care te-ai rătăcit. Restul sunt interpretări personale.

Un terapeut adevărat nu îți întreține iluziile doar pentru a te face dependent(ă) de el și a-ți lua banii.

Să știi că lumea supraviețuiește și merge mai departe și fără tine. Dar nu ar fi mai fain cu tine?
Iar dacă tu te schimbi, cei din jur îți vor urma exemplul.

MEDICUL TRATEAZĂ, OMUL SE VINDECĂ.
Dacă se iubește suficient și dacă vrea să renunțe la beneficiile bolii (atenția celorlalți).

Medicul nu vindecă!
Dar tu, omule, te poți vindeca. Iar când nu știi cum să te tratezi, apelezi la un aspect al tău care poate face asta. Iar acel aspect al tău se numește medic.

Doctorul pe care îl găsești este creația ta, este chipul și asemănarea ta.
Vei întâlni doar ceea ce ești pregătit să întâlnești și să creezi.

De aceea, la mine nu ajung decât cei care m-au creat după chipul și asemănarea lor. Ceilalți mă vor contesta și vor râde de mine, imaginea lor.

Omule, ești parte de Dumnezeu, ai în tine lumina divină, duhul sfânt, viața. Chiar e mai important să renunți la ele pentru a demonstra că tu ai dreptate și a fi o victimă?

Fii înțelept! Fii cum vrei, dar asumă-ți responsabilitatea pentru ceea ce ești. Fii!

Asta ți-o spune un medic.

Binețe, OM!

Edith Kadar

CE ESTE DRAGOSTEA? – emisiunea „Esența vieții”, Radio Zestrea Pecica

CE ESTE DRAGOSTEA? – emisiunea „Esența vieții”, Radio Zestrea Pecica
La această întrebare am încercat să răspundem în cadrul emisiunii „Esența vieții”, difuzată sâmbătă, 08 septembrie 2018.

Invitați au fost prietenii noștri Mihai George Corui și Ofelia Avădănii.

Vizionare plăcută!

POVESTEA PIERSICULUI REBEL

În aceste zile m-am decis să mă relaxez, adică să îmi închid telefoanele și să stau cât mai mult afară, în natură, la aer curat. Așa că am mers la casa părinților mei, la țară, și am stat, pur și simplu, în șezlong. Mi-a fost ciudat la început, fiind obișnuită să lucrez, să nu stau, dar m-am dat pe brazdă rapid.

Tata tot insista să mergem și să culegem piersici din „piersicuț”, cum îi spune el, și să mâncăm, că sunt tare bune.
„Îhâm!”, am zis eu absentă. Și totuși a continuat să insiste. Într-un final am mers și eu la… pomul lăudat. Am găsit acolo o… chestie, care nici măcar nu arăta a pom (din punctul meu de vedere, și în conformitate cu ceea ce știam eu). Fructele erau mici și albe, față de cum știam eu că ar trebui să arate.
Am cules una, și am zis să o gust, nah, ca să fiu lăsată în pace. Iar parfumul lor extraordinar a explodat în gura mea imediat ce am mușcat din piersică. Era o minunăție!

A doua zi am venit din nou la aer curat, iar pașii m-au purtat urgent către „piersicuț”.
Cum poate să arate în halul ăsta și să dea fructe care arată banal, dar care sunt minunății pentru papilele gustative?

Și stând acolo, lângă pomișor, și savurând fructele, „am auzit” o poveste. Mi-o fi șoptit-o vântul, sau poate chiar piersicuțul, cine mai știe?!

Cică a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. A fost odată o grădină plină cu legume și cu pomi fructiferi, care mai de care mai frumoși. În fiecare an, grădina era tare mândră de cât de frumos arăta ea primăvara, când totul înverzea și înflorea; vara, când totul se cocea, și toamna, când totul se strângea de către oameni.
Grădina se uita aprobator la tot ce era frumos, aranjat, aliniat, colorat și admirat de către oameni. Pe an ce trecea, fructele și legumele erau mai mari, mai colorate, mai frumoase ochiului.

Într-un an, a fost sădit un pomișor. Grădina s-a bucurat mult și a urat vlăstarului bun venit, spunându-i să se adapteze condițiilor și regulilor deja existente: să fie drept, frumos, colorat, puternic, și să dea roade mari, pline de nuanțe.

Piersicuțul, că despre el era vorba, s-a bucurat că a ajuns acolo. Era ca un copil care se uita la „cei mari”, la copacii și legumele existente. Totul era perfect aliniat și aranjat. „Ce frumoși sunt toți; așa vreau să fiu și eu când voi crește, că așa trebuie”, gândi pomișorul.

A trecut timpul, au trecut anotimpurile. Pomișorul încerca să învețe ce să facă și cum să fie, dar nu îi era bine. Se simțea trist și neînsemnat. A încercat să facă propuneri, ca fiecare pom și legumă să se dezvolte fericit, așa cum simte, dar grădina îl oprea de fiecare dată. La început i-a zis că e copil, și că ce știe el; trebuie să asculte de cei în vârstă, cu experiență. Apoi, când a ajuns adolescent, i s-a spus că are probleme de comportament deoarece refuză să se alinieze la standarde și reguli; i s-a spus că este autist, și că are deficit de atenție.

– Dar de ce nu am voie să fiu altfel, dacă așa nu mi-e bine și sunt trist? Voi sunteți fericiți așa, „cum trebuie” și nu cum simțiți că vă împlinește, întrebă pomișorul.

O rumoare se porni la auzul nemaiîntâlnitelor cuvinte.

– Ce obrăznicie, spuse nucul. Vrei să ai probleme? Cum să fii altfel decât îți spune grădina?! Ea este autoritatea, ea ne spune cum trebuie să fim, noi ne conformăm. Punct. Revino-ți, altfel îmi întind ramurile, iar la umbra mea nu crește nimic, se știe asta.

– Ești un răzvrătit, spuse prunul. Ar fi bine să mergi la un psiholog sau psihiatru, poate-ți dă ceva medicamente să te liniștești.
– Și să fiu ca voi, întrebă piersicuțul.
– Da, ce e atât de rău în asta, se auziră mai multe voci revoltate. Ce, noi nu suntem bune? Uite, ce fericiți suntem cu toții: arătăm bine, avem trunchiuri puternice, facem roade colorate, perfecte, Grădina e mulțumită de noi. Tu ce ai?
– Sunt trist, simt că nu pot să fac la fel ca voi pentru că m-aș ofili, aș muri. De ce? Pentru că nimeni nu e interesat de ceea ce simt, de esența mea, ci doar să respect reguli, să nu vă fac de rușine. Voi când ați fost fericiți ultima dată?
– Fericirea e un basm, nu există așa ceva, spuse mărul. Contează să-ți fie ție bine. Uite, ia exemplu de la noi. Uite ce fructe frumoase avem.
– Dar nu au nici un gust. Sunt frumoase pe dinafară, dar seci pe dinăuntru.

O rumoare se auzi; proteste, revolte.
Ceilalți au cerut Grădinii să îl dea afară pentru că le strica perfecțiunea.
– Este prea periculos, e un nesupus, se împotrivește regulilor. E un răzvrătit și poate crea un precedent nedorit.
Cu toții i-au cerut Grădinii să rezolve problema.
Grădina era furioasă pentru că cineva protesta și îi contesta autoritatea. Dar știa că nu îl poate da afară. Era și mai periculos să-l transforme în erou. Așa încât a hotărât:
– Vei fi izolat, nimeni nu va mai avea voie să-ți vorbească sau să îți dea sfaturi. Va trebui să te descurci singur. Am hotărât!

Ceilalți au început să aplaude. Doar piersicuțul a tăcut, știind că vorbele nu i-ar fi fost auzite. Și totuși, în ciuda gălăgiei de afară, înăuntrul lui era liniște și pace. În sfârșit putea să fie ceea ce și-a dorit și a visat dintotdeauna: el însuși. A început să zâmbească, știind că izolarea celorlalți era, de fapt, eliberarea sa. Știa că nu el a fost izolat de ceilalți, ci ceilalți s-au izolat de el, ca și cum le-ar fi fost frică să nu fie contaminați cu un virus nou numit „libertate”. A simțit că poate din nou respira, că nu mai are nicio apăsare. Și, în sfârșit, a văzut că are spațiu personal, că poate să gândească și să acționeze oricum, fiind ignorat de ceilalți.

Era piersicul rebel, care a rămas credincios sfatului pe care i l-a dat mama înainte de a pleca el de acasă: „Orice vei face, oriunde vei merge, tot ce ai de făcut este să fii tu însuți. Să te respecți și să îți asculți esența, cea care îți dă viața. Fii tu, și nu te lăsa influențat de alții, pentru că nimeni nu poate trăi viața ta, deoarece tu ești unic. La fel sunt și ceilalți, dar ei aleg să nu știe. Fii tu, ține totul pentru tine, și nu vorbi decât dacă ceea ce spui este o învățătură pe care ai aplicat-o și care te-a schimbat în bine. Doar atunci povestește-i vântului; el va ști cui să îi ducă informația pentru a fi auzită. Promite-mi că nu vei uita de tine pentru a-i ajuta pe alții să rămână în fals și în iluzie!”

Piersicul zâmbi la această amintire, și șopti: „Promit!”

Și din acea zi a crescut așa cum a vrut, lăsându-se condus de esența sa. S-a dezvoltat în toate direcțiile, nu numai pe verticală, ca ceilalți. Iar când a venit momentul, a făcut primele roade. Ne erau la fel de colorate și de mari ca ale celorlalți, dar erau creațiile lui, făcute din toată esența lui. Iar oamenii s-au minunat de parfumul fructelor, lăudând și mulțumind piersicului pentru aroma ce le încânta simțurile.
– Ceilalți spun că sunt rebel și răzvrătit, dar sunt doar… eu însumi într-o grădină de copaci care se copiază. Vântule, spune povestea. Cine va fi pregătit, o va auzi.

Iar vântul a pornit vesel, purtând pe aripile lui cuvintele pline de esență ale piersicului rebel.

Iar eu am auzit povestea în timp ce îi savuram roadele, și m-am grăbit să v-o spun și vouă.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa cum am înțeles-o de la vânt!

Binețe, OM plin de esență!

Edith Kadar

ORGOLIUL și VIAȚA

Orgoliul este ca o etichetă pe care omul și-o poartă cu fală, pe care scrie: „eu doar atât știu, mă mulțumesc cu atât, și oricine știe mai mult sau mai altfel, e un prost!”.

Orgoliul este iluzia măririi și a lui „cine sunt și ce știu eu!”, ce ascunde în spate frica de a merge mai departe, neputința de a accepta că ceva există și fără aprobarea omului orgolios, și limitarea între aceleași ziduri (vechi) ale cunoașterii.

Orgoliul este incapacitatea de a înțelege că din aceleași lucruri, comportamente și concepții vechi, nu se poate crea ceva nou și util. Este ca și cum în casă nu se aduce mobilă nouă, ci doar i se schimbă locul în aceiași cameră.

Orgolioșii sunt oameni care se tem de nou, de ceva ce nu înțeleg și nu pot controla, de aceea contestă tot ce mișcă-n viața asta, râul, ramul, în încercarea de a ține totul în loc, acolo unde rămân ei.

Orgolioșii sunt cei care ar opri și marea cu valurile ei, doar pentru că face zgomot și nu are intensitatea dorită de ei.

Orgoliul ar trebui să fie doar un barometru care să ne avertizeze să ieșim din situații degradante.
Din păcate, de (prea) multe ori, vedem orgoliu acolo unde nu-și are locul, și lipsește exact acolo unde ar fi nevoie. De exemplu, într-o familie unde există violență domestică, femeia nu pleacă, deși suferă și ea și copiii, din orgoliu: „dar ce-o să zică lumea?! Rămân să păstrez aparențele”, spune victima plină de emfază. Sau, în caz de boală, sau altă suferință, apare orgoliul: „de ce să fac eu ceva? să mă vindece alții, că eu nu am nicio vină pentru ce mi s-a întâmplat; totul e o nedreptate!”.

Orgoliul face omul să arate cu degetul pe oricine în afară de el. Toți sunt de vină, doar el a căzut ca musca-n lapte și este o victimă nevinovată.
Omul orgolios iubește statutul de victimă, îi place să se plângă într-una, și nu își asumă responsabilități invocând cele mai ciudate motive.

Orgoliosul te atacă pentru a te aduce acolo unde este el pentru că, în orgoliul și megalomania lui, nu se așteaptă să îi răspunzi, ci să accepți cuminte ce ți se spune; exact cum procedează el în viața de zi cu zi. Iar dacă îi răspunzi (așa cum nu s-a așteptat!), se declanșează atacul, Jihadul verbal, doar-doar te aliniezi la ce vor ei, orgolioșii. Dacă te pune sfântul să continui să dai răspunsuri, se trece la epitete, adjective și comparații.
Și când le răspunzi pe limba lor, de la nivelul lor, îți vor spune că nu s-au așteptat la asta de la tine, că nu ești ceea ce vrei să pari, ci doar o imagine falsă. Dar, de fapt, despre cine vorbesc? Despre ei, desigur. Pe tine nu au de unde să te cunoască, ci doar îți atribuie imaginea lor.

Orgolioșii își vorbesc lor vorbindu-ți ție. Tu ești personificarea lor, iar ei îți fac ceea ce le-a făcut sau le face cineva din familie; cineva apropiat, de obicei.

Orgoliosul trebuie să aibă, întotdeauna, ultimul cuvânt, nu cumva să îți arate că ai dreptate, Doamne ferește, că acesta-i semn de slăbiciune.

Mai multe despre acest subiect te invit să vezi în emisiunea „Câte-n Lună și-n stele” de la Tv Arad, unde am povestit cu draga mea prietenă Codruța Belean.

Vizionare plăcută!

Edith Kadar

 

ANIMALELE – SEMNIFICAȚIE, SIMBOLISM și MESAJE

Fiecare animal are câte o semnificație, o menire, un mesaj pe care omul să-l descifreze și să-l înțeleagă. La fel cum și cei din jur vin în calea noastră pentru a ne aduce în față niște oglinzi care să ne arate ce mai este de rezolvat la noi, ce este ascuns i acoperit de negare.

A vedea animalele doar ca pe niște jucării pe care le abandonăm dacă ne săturăm de ele, sau ca pe niște ființe demne de dresaj pentru a ne amuza, sau ca pe o sursă de hrană, denotă o limitare clară a minții, un sentiment de superioritate pe care omul și-l arogă în aroganța lui.

Dincolo de superficialitatea și de superioritatea autoproclamată ca specie a omului, fiecare animal este o ființă vie, animată de un suflet, exact ca omul.

De ce nu sunt recunoscute animalele ca suflete egale cu omul? Din ignoranță, din educație și din constatarea că dacă animalele nu vorbesc ca omul, ci miaună, latră, ciripesc, rag, etc, sunt proaste, deci inferioare. Punct.
Cel puțin asta e părerea multora.

Și totuși, dincolo de aceste aparențe, există un adevăr pe care mulți oameni deja îl percep: animalele sunt parteneri egali de viețuire aici, pe planetă. Ele au trăiri, au simțiri, au emoții, exact ca omul, doar exprimarea diferă.

Și așa cum oamenii pe care îi întâlnim în cale ne transmit câte un mesaj, la fel o fac și animalele. Doar să fim capabili să vedem, să decodificăm și să înțelegem.

Indiferent că ai acasă animale de companie, că întâlnești pe stradă anumite păsări vii sau moarte, că găsești animale domestice sau sălbatice, că ești invadat de ele, sau că ai vise cu ele, nimic nu e întâmplător. Totul e un mesaj pentru tine din partea Universului.

Despre simbolismul animalelor, semnificația întâlnirii sub orice formă cu ele, și despre decodificarea mesajelor lor, am vorbit vineri, 24 august, la Radio Zestrea Pecica, în cadrul emisiunii „Esenta vietii”. Gazda emisiunii este, ca de obicei, Beatrice Motiu.

Vizionare plăcută!