New Video Upload : COMPORTAMENTUL ȘI GÂNDIREA TA SUNT REZULTATUL PROGRAMĂRILOR DIN COPILĂRIE

COMPORTAMENTUL ȘI GÂNDIREA TA SUNT REZULTATUL PROGRAMĂRILOR DIN COPILĂRIE
COMPORTAMENTUL ȘI GÂNDIREA TA SUNT REZULTATUL PROGRAMĂRILOR DIN COPILĂRIE

Ești ceea ce ți s-a spus că ar trebui să fii și cum să fii când vei fi mare, și faci lucrurile așa cum ai văzut în familia ta.

Desigur, poți sări imediat, fără să te gândești, și să spui că nu, nu e adevărat, așa ceva este o minciună sfruntată.
Cine din familia ta avea obiceiul să sară imediat, să nege fără să aibă probe, să dea vina pe alții, și să respingă ceva doar pentru că nu venea din gândirea proprie?
De câte ori ți s-a spus că vorbești tâmpenii și prostii atunci când veneai cu câte o idee proprie sau ceva nou, nemaiauzit în familie?
De câte ori ai renunțat la ceea ce credeai doar pentru că cei apropiați te-au convins – din prea multă „iubire” – că nu e bine să fii altfel și că cel mai bine este să aderi la părerea majorității? Și, după ce ai renunțat cuminte la tine pentru a nu pierde aprobarea și aprecierea familiei, de câte ori nu faci și tu la fel cu cei care nu sunt ca majoritatea?

Cu toții suntem rezultatul programelor și programărilor din familie. Diferența o face gradul de rebeliune al omului, asumarea rolului de „oaie neagră” și nivelul de trezire și conștientizare că se repetă ceea ce au făcut părinții, bunicii și stămoșii.

Dacă ai fi atent la tine și nu la altcineva, ai vedea că în multe situații faci și spui ceea ce ai văzut la alții din familia ta. Dacă părinții sunt curajoși, și tu vei fi curajos. Dacă părinții sunt docili și ascultători cu părinții lor, la fel vei face și tu, doar ești programat.

Oricât de mult ai vrea să-ți cosmetizezi comportamentul și imaginea de om perfect, într-o familie va exista întotdeauna și cineva care va trebui să-ți echilibreze perfecțiunea: „oile negre”, persoanele considerate „rușine” pentru familie, cei despre care se vorbește puțin și în șoaptă, de obicei. Aceștia sunt rebelii, cei care fac lucrurile așa cum vor și simt; ei sunt cei care aduc adevărata schimbare pentru că îi forțează pe cei din familie să ia atitudine în privința lor: fie să adere la ideile lor și să se schimbe, fie să îi renege și să nu mai vrea să audă de ei.

„Oile negre” ale familiei sunt persoanele care opresc lanțul de comportamente și gândire copiate la indigo și repetate din generație în generație. Acești rebeli vor scoate la suprafață secrete vechi pe care orice familie le are, vor avea curajul de a fi altfel, vor începe să își pună întrebări și să își rezolve problemele lor, să se elibereze, astfel, de lanțul programelor transmise din generație în generație.

„Oile negre” sunt oamenii care citesc, merg la cursuri de dezvoltare personală, cei care sunt considerați duși cu pluta, nebuni, spălați pe creier, intrați în sectă, etc. „Vina” lor este doar că nu mai vor să trăiască fiind condiționați să gândească și să se comporte ca cei dinaintea lor.

Despre comportamente și gândirea preluată din familie și despre „oile negre” ale familiei voi vorbi vineri, 02 aprilie 2021, seara, de la ora 20.30 (ora României) într-un live transmis pe pagina mea de facebook și pe canalul meu YouTube.

Despre programele moștenite din generație în generație, traumele și secretele de familie transmise transgenerațional voi susține în acest weekend un atelier online. Pentru mai multe informații, cum poți să recunoști programele, cum afli secretele de familie și pentru înscriere te rog să accesezi pagina https://alexaevent.ro/evenimente/secrete-de-familie-si-traume-emotionale-cu-dr-edith-kadar-seminar-online-2021/

Te aștept cu drag!

Edith Kadar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s