NU EXISTĂ TIMP. EXISTĂ DOAR „ACUM”. RESTUL… E ILUZIE!
- Luna plină în Pești 02.09.2020
De (prea) multe ori ne construim și ne conducem viața în funcție de amintirile din trecut.
De (prea) multe ori tot ce facem în prezent, toate deciziile pe care le luăm, sunt bazate pe emoții din trecut, pe amintiri și pe reguli impuse de alții mai demult.
Dacă întâlnim pe cineva pentru prima dată, avem tendința să comparăm totul cu persoane și experiențe din trecut.
Și, în loc să îi acordăm prezumția de nou, de inedit, de necunoscut, căutăm în mintea noastră șabloane în care să încadrăm acea persoană sau situație.
În loc să luăm totul așa cum este, ACUM și AICI, comparăm totul cu ATUNCI și ACOLO.
Și pentru că suntem prea preocupați să cotrobăim prin amintirile trecutului, ceea ce este ACUM trece neobservat.
De multe ori nici măcar nu mai acordăm vreo șansă experiențelor și persoanelor care intră pentru prima dată în viața noastră, considerând că știm totul prin prisma trecutului.
Și astfel ajungem să credem că trăim ACUM, în prezent, dar, de fapt, rămânem doar în trecut.
Adevărata creștere presupune să observăm că tot ce facem acum are la bază reguli și șabloane vechi, demult trecute, pentru a le opri și a face priză pe momentul ACUM.
Cum poți fi în prezent când gândești doar ca în trecut?
Dar TRECUTUL nu mai este; e doar o iluzie! Avem doar amintiri din trecut.
Adevărul, realitatea, este PREZENTUL, este ACUM-ul care ne aduce tot ce avem nevoie pentru a crește și a ne dezvolta.
Dar dacă refuzăm să ieșim din trecutul pe care (credem că) îl cunoaștem, înseamnă că vom avea același viitor previzibil.
Trecutul nu mai există demult. Viitorul e doar o proiecție.
Există doar ACUM! Restul sunt ILUZII!
Edith Elisabeta Kadar


