DE CE VREI SĂ AI O RELAȚIE DE CUPLU?
Da, întrebarea poate părea idioată, însă doar pentru cei care fac lucruri ghidați de prea-cunoscutele „că așa se face”, „așa e normal”, „așa trebuie”. Ok, dar tot nu ai răspuns la întrebare: de ce vrei să ai o relație de cuplu? „Așa e normal” nu este răspuns.
Uite, înainte să îți cumperi ceva important – cum ar fi o casă, o mașină, o proprietate – tu nu stai să te gândești bine de ce o faci? Acționezi așa, din impuls? Nu stai să analizezi puțin situația? Ai într-adevăr nevoie de casa aia? De ce vrei cu atâtea camere și nu cu mai multe sau mai puține? De ce îți cumperi mașina? Ai într-adevăr nevoie de ACEA mașină? Care sunt motivele care te fac să iei acel tip de mașină, cu acel motor, de acea mărime? Ți-ai făcut calcule cât te va costa în viitor întreținerea casei sau/și a mașinii? Ți-ai făcut un calcul cât te va costa asigurarea și combustibilul? În cât timp amortizezi ceea ce ai cumpărat?
Desigur, e nevoie să iei toate astea și altele în calcul, nu îți poți lua ceva ce nu vei putea plăti după un an sau doi, nu? Cel puțin așa ar fi normal să te gândești.
Eh, la fel e și cu relația: de ce vrei relație de cuplu? Că așa trebuie, așa se face, așa e normal? Ai nevoie cu adevărat de acea relație sau vrei să fii în rând cu lumea sau pentru că ai vârsta?
Hai să luăm câteva variante:
– prima este varianta aceea în care părinții și restul familiilor decid că cei doi trebuie să se căsătorească pentru că așa se face, iar averea nu trebuie să se risipească. Indiferent dacă cei doi se cunosc sau nu, se plac sau nu, familia decide ce e bine pentru ei.
În acest caz nu prea contează de ce intră cei doi în relație. Răspunsul este: c-așa trebuie!
– a doua variantă este că tinerii se văd, se plac, dar dogma, educația și religia lor le interzice să se cunoască intim înainte de căsătorie. Aici se vorbește despre ispită, păcat și preacurvie.
Cei doi vor relație de cuplu pentru că trebuie să se conformeze regulilor și să-și facă familiile fericite.
– a treia variantă este să cunoști pe cineva, simțiți o atracție foarte puternică unul față de celălalt și decideți foarte rapid să vă mutați împreună sau chiar să vă căsătoriți, deși familiile sunt deschise la minte și nu pun presiune pe voi. Aici poate interveni dorința, mai ales din partea fetei/femeii de a se căsători pentru a onora nunta. E atât de importantă nunta, în acest caz, că mirele, dorința și părerea lui, nu mai sunt luate în calcul; el este doar un simplu pion care trebuie să se adapteze la marele scenariu al miresei. În acest caz, la întrebarea „de ce vrei relație de cuplu?”, răspunsul este „de nuntă!”. Nu mai contează ce va fi după aceea. Obiectivul este nunta. Punct.
– o altă variantă este situația în care să zicem că ai întâlnit pe cineva; îți place, te place, și decideți să vedeți dacă acea relație are vreo șansă. Dacă singurul motiv să fiți împreună este pentru că vă place, pur și simplu, să fiți împreună, vă place totul la celălalt dar, mai ales, vă place de voi în prezența celuilalt, aceasta este varianta care va avea cele mai mari șanse de reușită în viitor. În această situație nu mai contează părerea celorlalți, dogme, amenințări cu iad și bătăi divine transmise cu „iubire” de ceilalți, contează doar ce simt cei doi, și este foarte bine. De ce vor relație de cuplu? De bine!
Desigur, variante mai sunt, dar cred că ai înțeles ce vreau să spun: de cele mai multe ori ne angajăm într-o relație fără să știm cu adevărat de ce, fără să avem răbdare să ne cunoaștem, să vedem dacă putem conviețui împreună.
Cea mai mare problemă este că, necunoscându-ne reciproc, nedându-ne timp să vedem dacă ce ne place și ce nu ne place ne face compatibili pe termen lung, dacă avem țeluri comune, dacă tragem în aceeași direcție, avem aceleași principii morale, etc., noi nu intrăm în relație cu persoana reală ci cu imaginea pe care ne-am format-o despre acea persoană. Relația nu se costruiește, ci se adaptează la viziunea care nu are nicio legătură cu realitatea.
Liniștea sistemului nervos al celor doi din cuplu este asigurată de o conexiune bazată pe încredere și pe sentimentul de siguranță pe care îl simte unul în prezența celuilalt.
Dacă nu este așa, dacă nu avem răbdare să ne cunoaștem, la întrebarea „de ce vrem o relație de cuplu?” răspunsul este „c-așa se face și mai lasă-mă-n pace cu filozofia ta; ne adaptăm din mers, na!”. Rata divorțurilor este de peste 50%, și totuși prea puțini se opresc din cursa „așa trebuie!”.
Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni reansmisă în direct vineri, 08.11.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.
Binețe, Om Înțelept!
Edith Elisabeta Kadar


