De ce ar fi nevoie să vorbim despre vulnerabilitate într-un cuplu? Păi pentru că, zic eu, atât vulnerabilitatea cât și cuplul sunt greșit înțelese.
Să începem cu ultima: noi credem că e suficient ca doi oameni să decidă că vor să fie împreună, și puf!, sunt un cuplu. Nu. Un cuplu e format din doi oameni care privesc în aceeași direcție, se asigură că au înțeles ce vrea celălalt, ce înțelege celălalt prin drum împreună și viață în doi, știu că totul nu e doar lapte și miere, ci și neplăceri, neînțelegeri, și că acestea sunt absolut normale. Avem tendința să credem că certurile sunt rele, și că musai e vina cuiva că nu a făcut ceva bine. Nu. Certurile, discuțiile în contradictoriu, sunt absolut obligatorii pentru creșterea și dezvoltarea cuplului.
Când se formează cuplul, perechea, cei doi își unesc energiile și vor munci pentru entitatea nou formată. Cei doi nu vor putea folosi relația ca pe ceva care să le folosească doar lor, ci se vor dezvolta împreună.
Hai să luăm un exemplu. Să presupunem că doi oameni sunt nevoiți să lucreze împreună la un proiect, să zicem la o construcție. Cei doi trebuie să se așeze să discute despre proiect, să vadă dacă amândoi au înțeles bine ce au de făcut, au înțeles corect însărcinarea pe care au acceptat-o, și apoi să dezbată pașii pe care îi au de urmat. Dacă nu fac asta, dacă se întâlnesc direct în prima zi de muncă, fiecare va face așa cum știe, cum a mai făcut până acum, iar rezultatul s-ar putea să nu fie ce trebuie pentru a finaliza proiectul. Și asta pentru că, lipsind comunicarea, fiecare dintre cei doi va crede că doar el știe cel mai bine și că celălalt ar trebui doar să-i urmeze îndrumările.
Când cei doi discută, comunică cu sinceritate, fiecare obstacol va fi depășit împreună. Fiecare va trebui să-și recunoască limitele și granițele la ce au știut până atunci, gen „măi, n-am mai făcut asta, dar dacă mă ajuți sunt sigur că voi reuși să duc la bun sfârșit ce am de făcut”.
A recunoaște cât știe și poate fiecare se numește vulnerabilizare, iar aceasta este cea mai mare putere la care are acces omul.
Acum să revenim la relația de cuplu care este ca un proiect făcut împreună de doi oameni. În mod normal, cei doi ar trebui să se cunoască bine, adică chiar BINE, să-și știe unul altuia plusurile și minusurile, să se obișnuiască cu momentele în care celălalt e jos sau e sus ca energie, intenție și disponibilitate. Cu cât cunoaștem mai puțin un om, cu atât mai multe presupuneri neadevărate și proiecții false facem. Nu-l cunoaștem cu adevărat, doar ne imaginăm cum este el, sau cum ar trebui să fie după părerea noastră. Iar atunci când trece faza de îndrăgostire, când creierul este inundat de substanțe chimice care creează ideea de fericire, ne trezim alături de un om pe care nu-l cunoaștem. De ce? Pentru că ne-am grăbit. A fost mai important să bifăm că am intrat într-o relație, să ne putem lăuda prietenilor reali sau virtuali cât de fericiți suntem, fără să ne gândim la consecințele pe termen lung.
Maturizarea apare atunci când suntem în stare să facem planuri pe termen lung. Lipsa de maturitate este atunci când credem că ne vom adapta din mers și că ceea ce e azi va fi așa și în viitor.
E nevoie de multă vulnerabilizare să acceptăm că nu știm nimic sigur despre relații, că habar n-avem cum se construiește un cuplu și cum să lăsăm la o parte egoismul și să facem tranziția de la „eu vreau” la „noi putem împreună”.
Se spune că adevărata trezire este atunci când ai posibilitatea să faci rău cuiva și totuși alegi să nu o faci.
Când într-un cuplu dispar dorințele individuale și cerințele egotice, abia atunci relația va începe să funcționeze. O relație nu este aceea în care unul aleargă să îndeplinească dorințele celuilalt în timp ce celălalt nu face nimic decât critică. Și dacă am avut parte de așa ceva până acum, e nevoie de mult curaj să ne vulnerabilizăm și să admitem că habar n-avem ce să facem într-un cuplu, dar că am vrea să învățăm.
Vulnerabilitatea este văzută ca o slăbiciune. Așa suntem învățați, așa aplicăm fără să ne gândim. Dar un om vulnerabil este cel care știe că mai bine pierde un om fals decât să se piardă pe el în minciuni.
Să fii vulnerabil necesită mult curaj, maturitate și lucru mult cu sine. Iar astea sunt văzute ca slăbiciuni de către cei care vor repede, ușor și convenabil.
Mai multe despre puterea sau slăbiciunea vulnerabilității în cuplu am povestit împreună cu Codruța Belean joi, 15 februarie, de la ora 20, în cadrul emisiunii „Câte-n Lună și-n stele” difuzată de Tv Arad.
Te invit să urmărești înregistrarea.
Binețe, Om curajos!
Edith Kadar
Edith Elisabeta Kadar Blog 