New Video Upload : NOAPTEA NEAGRĂ A SUFLETULUI

NOAPTEA NEAGRĂ A SUFLETULUI
NOAPTEA NEAGRĂ A SUFLETULUI

Cârcotașii de meserie ar putea spune „dar ce, există și noapte albă?”. Da, și la propriu și la figurat: în timpul zilei polare, între solstițiul de vară și cel de iarnă, Soarele nu apune niciodată, astfel încât întunericul nopții este creat artificial; iar la figurat vorbim despre nopțile în care nu se doarme din diferite motive: examene, petreceri, îngrijirea cuiva apropiat, etc.

Chiar dacă în aparență „noapte neagră” e un pleonasm, expresia are multe conotații.

Noaptea neagră a sufletului este un concept utilizat atunci când tot ceea ce am știut până atunci, tot ce a constituit baza vieții noastre, se destramă, se dizolvă lăsându-ne complet în întuneric. Are rolul de a demola, a distruge lumea creată de minte – mincinoasă și iluzorie, de cele mai multe ori – pentru a ne putea conecta la realitatea sufletului.

Este greu de acceptat că ceea ce vedem și trăim nu este realitate, nu este adevăr, ci este iluzia creată de minte și de anii de educație și „dresaj” ai școlii și societății.
Mintea creează o lume a lui „așa trebuie”, „nu e frumos”, „nu așa se face” și binecunoscutul „să nu supăr cumva pe cineva”. Noi acceptăm această educație și o transformăm în viața noastră de zi cu zi ajungând să credem că aceea este singura realitate posibilă și corectă.

Desigur, sufletul își face simțită prezența și ne avertizează că nu trăim în armonie cu Adevărul ci cu minciuna pe care am înscăunat-o și am numit-o „adevăr”. Cum ne dăm seama de discrepanță? Prin faptul că e o mare diferență între ce simțim CU ADEVĂRAT și ce arătăm în exterior; știi tu, gardul și leopardul.
Cu cât este mai mare discrepanța și, deci, minciuna, cu atât mai zgomotoși devenim: ne vom exprima cu voce tare cât de buni suntem și cât de mult ne place să ajutăm oamenii.
Cu cât semnalele sufletului sunt mai puternice, cu atât mai tare urlăm pentru a acoperi vocea incomodă a adevărului pe care am ales să-l ignorăm.

Nu ne putem ascunde de adevăr oricât am încerca. Unii oameni au ales să facă boli grave și să moară decât să renunțe la minciuna în care trăiau.

Vocea sufletului este, de fapt, vocea divinului din noi, a Luminii și Adevărului, dar pentru a o lăsa să se manifeste e nevoie ca, mai întâi, să cedăm controlul asupra vieții noastre, ceea ce pentru mulți e imposibil.

Hai să-ți dau un exemplu și mă voi adresa direct ție.

Imaginează-ți că locuiești într-o zonă expusă la inundații mari. Acesta este adevărul. Dar alegi să ignori acest fapt și să spui că nu e adevărat, că nu au mai fost inundații demult, că totul este o conspirație. Dar în sinea ta știi adevărul, îl simți, simți avertismentele, însă alegi să le ignori. Cu cât alarma ta interioară este mai activă, cu atât va trebui să iei o decizie: asculți intuiția și te muți din timp, iar consecințele sunt minime, sau alegi să îți activezi orgoliul, nevoia de control, și să anihilezi vocea sufletului prin declarații zgomotoase că totul e conspirație, și că totul va fi bine.
Dumnezeu lucrează prin oameni și îți va trimite semeni-oglinzi care să te avertizeze la început, și care să te dea cu capul de pereți atunci când te încăpățânezi. Desigur, vocea ta va trebui să acopere tot, deci vei ataca tot și pe toți care nu îți întrețin minciuna.
Iar la un moment dat se va produce inevitabilul: va avea loc o inundație catastrofală care va șterge de pe fața pământului tot ce ai avut , inclusiv oameni dragi. Aici ai 2 variante: să rămâi victimă și să te plângi de dumnezeul nemilos care te-a bătut (deși te-a avertizat de atâtea ori prin oameni), sau să te trezești și să accepți că ai trăit în minciună, să îți asumi responsabilitatea pentru tot ce ai făcut că s-a ajuns aici, și să o iei de la capăt renunțând total la control.

Cam așa arată noaptea neagră a sufletului: destrămarea a tot ce noi am crezut că nu va sfârși niciodată, dezintegrarea iluziei, prăbușirea în prăpastia care era acolo dar pe care am refuzat să o vedem și dezmembrarea lumii create de ego.

Noaptea neagră a sufletului este momentul în care realitatea pe care o cunoaștem și pe care am întreținut-o se sparge în bucăți iar noi rămânem în întuneric. Dar acest întuneric este extraordinar pentru cei ce renunță la beneficiile ego-ului deoarece ne dă timp și liniște pentru a ne reconecta la Sursă, la Lumină, și a vedea, astfel, că totul există și că tot ce am știut și am făcut până atunci a fost doar o iluzie, o minciună.

Adevărata cale spre Sine începe cu noaptea neagră a sufletului. Până atunci… totul e minciună a ego-ului.

Despre noaptea neagră a sufletului, noaptea neagră a minții și minciuna ego-ului voi vorbi în cadrul unei emisiuni live de miercuri, 19 mai 2021, transmisă de la ora 20.30 (ora României) pe pagina mea de Facebook și canalul meu YouTube.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om trezit!

Edith Kadar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s