MOMENTE… PENTRU NOI, CU NOI ȘI ÎN NOI ÎNȘINE…

Fiecare om are nevoie de câte o pauză de la cotidianul vieții, de la ternul șabloanelor și monotonia regulilor de respectat pentru a nu-i deranja pe alții.
Este răgazul pentru a ne reîntâlni cu cea mai apropiată ființă: noi înșine.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să (re)citești un material drag sufletului meu.
Este despre momente. Povestește-mi despre ale tale.
Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături printre rânduri.

Momente.
Avem momente în viață când simțim nevoia să fim singuri, să ne retragem din exterior și să stăm în liniștea interiorului nostru. Dacă o găsim. Liniștea.

Sunt momentele în care ne izolăm, nu mai răspundem la telefoane, nu ne mai interesează viața socială cu rețelele ei cu tot; când nu mai vrem să mergem undeva și când evităm întâlniri sau convorbiri din vârful buzelor, pline de banalități, șabloane și platitudini.

Sunt momente în care nu ne interesează dacă cineva ne judecă, ne condamnă, ne amenință că nu mai vorbește cu noi, că se supără, bla-bla-bla, deoarece atunci vom ști cine ne este alături cu adevărat, ne acceptă așa cum suntem, ne iubește necondiționat.

Sunt momentele în care nu mai vrem să auzim nimic și pe nimeni, și nu ne interesează că ceilalți ne pot crede neserioși pentru că am dispărut și nu mai dăm semne de viață.

Sunt momente pentru noi, în noi, cu noi înșine.
Clipele în care ne adunăm de pe unde ne-am irosit, tragem linii, facem balanțe, ne facem inventarul la ce am avut, cu ce am rămas și ce (credem că) vom avea nevoie în viitor.

Evaluăm și ne evaluăm.
Chibzuim, gândim, regândim, apreciem și punem lucrurile, întâmplările și oamenii vieții noastre de până acum în „sertărașele” existenței, atent și corect categorisite, pentru a nu mai sta împrăștiate în fața pașilor din viitorul drum al vieții noastre.

Renunțăm la obiceiuri care nu ne fac bine. Sau, cel puțin, le conștientizăm.
Ne amintim că dacă nouă nu ne este bine, nu putem să-i ajutăm pe cei din jur. Că dacă nu ne iubim pe noi, nu avem de unde ști ce înseamnă, cu adevărat, să-ți iubești aproapele. Că dacă noi nu ne alimentăm cu pace, armonie și respect de sine, nu vom ști ce să cerem și ce să le dăm celor pe care îi întâlnim.

Ne amintim cuvinte rar folosite, uitate prin cotloanele întunecate ale vieții noastre, cum ar fi: NU!, sau MĂ IUBESC, sau MI-E DRAG DE MINE, INDIFERENT DE PĂREREA CELORLALȚI!.

Scoatem de la naftalină obiceiuri amânate, uitate sau ignorate: să citim, să ne ocupăm de noi – în primul rând – și nu de alții; ne plimbăm, ieșim la aer, reînvățăm să conviețuim cu noi înșine.

Facem din nou cunoștință cu noi înșine, reamintindu-ne ce faini suntem.
Reînvățăm să ne cerem părerea nouă și să o și ascultăm. Înțelegem că nu le putem cere celorlalți să ne accepte dacă nu ne acceptăm noi. Devine clar faptul că suntem cel mai bun prieten al nostru.

Sunt momentele în care devenim conștienți că tot ce cerem și așteptăm de la alții, cerem și așteptăm, de fapt, de la noi.
Sunt clipele care fac trecerea de la teorie la practică, de la constatare la acțiune, de la lamentare și scuze la preluarea hățurilor vieții noastre în propriile mâini.
Este timpul când „odată” devine „acum”, când putem deveni ce ne-am propus pentru atunci când creștem mari.
Este perioada în care trebuie să alegem între „răul” știut și un „bine” necunoscut, iluzoriu.

Este momentul reîntâlnirii cu noi înșine, cu esența noastră. Este clipa în care să facem pasul în necunoscut. Este timpul devenirii noastre.

Depinde doar de noi ce facem cu aceste clipe și după aceste momente: le valorizăm sau le irosim?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 11. 07. 2016

 

 

4 răspunsuri la „MOMENTE… PENTRU NOI, CU NOI ȘI ÎN NOI ÎNȘINE…”

  1. Multumesc mult, Edith! Te urmaresc de ceva vreme si pe blog si pe canalul de youtube. Iti multumesc ca existi, ca ne indrumi si ne explici pe intelesul nostru, al tututor, ceea ce se intampla cu mintea noastra, corpul nostru, legaturile dintre suflet, minte si corp. Sfaturile tale sunt extraordinare si ma ajuta sa vad lucrurile mai clar. Este mult de munca cu noi insine pentru ca am uitat cine suntem ci ce putem face. Avem nevoie de momente cu noi insine, sa ne auzim gandurile, sa ne simtim pe noi insine, sa ne deconectam de la societate, de la tot. O zi minunata.

    Apreciază

  2. Oare de ce nu putem recunoaște că, da, așa este, avem nevoie să fim uneori singuri, să simțim uneori iubirea apropiaților noștri , să recunoaștem că ne dedicăm prea mult altora și ne ignorăm pe noi…… că ni se pare că totul degurge așa cum trebuie să fie și nu cum simțim?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s