CÂND NE ESTE FOAME DE VIAȚĂ ȘI DE NOI, CORPUL NU RENUNȚĂ LA KILOGRAME

CÂND NE ESTE FOAME DE VIAȚĂ ȘI DE NOI, CORPUL NU RENUNȚĂ LA KILOGRAME

Greutatea corporală este o chestiune foarte la modă și un motiv puternic impregnat pentru a nu ne accepta, a ne respinge și a ne pedepsi prin a ne ignora. Cel mai ușor este să judeci forma cuiva, pentru că mută atenția de la fond. Nu mai contează că suntem buni, talentați, excepționali în ceea ce facem; dacă nu arătăm bine, zbang! cu criticile din partea celorlalți. Iar dacă alții ne critică, nu putem să ne iubim noi, nu-i așa? Doar am fost dresați… ăăă… educați, că părerea celorlalți contează și, deci, cu a noastră ne putem șterge în dos. Prea puțini au fost educați de mici să nu țină cont de criticile celorlalți, ci să meargă mai departe.

Hai să ne imaginăm un bucătar care știe să facă mâncăruri foarte bune. Se angajează la un restaurant nou unde are colegi noi. Câțiva dintre aceștia, invidioși că nu au obținut ei postul, încep să-l atace făcându-l incapabil, incompetent și judecându-l după felul în care arată. Nici n-a apucat omul să își arate talentul, că au și sărit pe el cei care știu doar să critice. În această situație omul nostru are două posibilități: să îi creadă pe cei care habar nu au ce vorbesc, că doar nu-l cunosc (ți se pare cunoscută situația?) și să se dea bătut, să renunțe la visul lui doar pentru că nu vrea să-i supere pe ceilalți; sau să își vadă de talentul lui și să știe că nu poate fi criticat și contestat decât de cei care pot și știu mai puțin decât el. Varianta aleasă de comportament ține de maturitatea omului, de nivelul său de inteligență emoțională. Cu cât omul este mai imatur emoțional, cu atât pleacă urechea la ce spun alții și se lasă influențat de părerea lor. Cu cât omul este mai matur, mai conștient de el, cu atât își vede de drumul său fără să țină cont de părerea celorlalți. În fond singurii în măsură să-i aprecieze talentul sunt clienții, nu colegii.
Acest exemplu este valabil în orice situație, cu oricine.

De câte ori vânăm părerea celorlalți și o facem literă de lege pentru viața noastră, dezvăluim o parte lipsă din noi, un gol pe care îl avem din copilărie sau adolescență, când cineva tare „iubitor”, ne-a „încurajat” spunându-ne că suntem proști, grași, incapabili, urâți și alte cuvinte de „alint”. Ce simțim? Rușine și vinovăție. Rușinea este legată de noi („mi-e rușine cum sunt”), iar vinovăția este față de alții („mă simt vinovat că îi deranjez pe alții prin prezența mea”).
Ce vrem să facem când simțim rușine și/sau vinovăție? Să ne ascundem. Dar nu putem ascunde părți din noi care nu ne plac. Sau putem? Da, putem purta haine lălâi, fără formă și personalitate, de culori terne, șterse, pentru a ne camufla. Ne putem ascunde în spatele unui comportament fie exagerat, pentru a ne crea o nouă mască, fie a unuia care să ne țină ascunși și care să ne ajute să trecem neobservați. Dar toate acestea sunt comportamente compensatorii. Ce compensează? Anumite lipsuri din noi: de iubire, de valoare, de recunoaștere, de respect, de tandrețe, de atingere, de bunătate, de încredere, de frumusețea visată, de pace în suflet și de liniște în minte.

Când vorbim despre lipsuri ar trebui să ni le imaginăm ca pe niște spații închise, care par părăsite, goale, pentru că le-am negat, le-am respins, am încercat să le anulăm. Dar orice spațiu gol (cel puțin în mintea noastră) are tendința să se umple. Cu ce putem umple toate acele lipsuri enumerate mai sus? Cu lucruri (dependenții de cumpărături), cu funcții, cu muncă în plus față de orele de program, cu mâncare, cu alcool, sex, cu Facebook, Instagram, TikTok, Twitter, YouTube (care să ne amorțească simțurile și să ne sedeze durerea golului). Cum se manifestă în plan fizic acest surplus menit doar să umple golurile? Grăsime, kilograme în plus, sau spune-i cum vrei.
Foamea nu este întotdeauna una reală, dictată de centrul din creier, ci, de multe ori, este o foame inconștientă de acceptare, apreciere și validare. Dar mintea, neantrenată de noi să fie atentă la semnale, ne face să mâncăm inconștient, deși noi am fi dispuși să jurăm că nu mâncăm nimic toată ziua.

„Foamea” de viață și de noi va crea depozite de grăsime. Până nu rezolvăm această foame de noi, până nu punem la loc părțile lipsă din noi, până nu le recunoaștem și pe acelea pe care le ascundem, vom fi în luptă permanentă cu greutatea, cu kilogramele în plus.
Când ne este foame de noi și de viață, corpul nu renunță la kilogramele în plus; are nevoie de rezerve.

Mai multe despre cauzele subtile ale problemelor de greutate voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 06.12.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om deschis la nou!

Edith Elisabeta Kadar