Îți lași copilul să fie cine simte că ar vrea să fie, fără să încerci să-l direcționezi spre ceea ce vrei tu? Îl asculți când îți spune ce ar vrea și îl sprijini să facă ce își dorește, sau ai grijă să-l contrazici și să-i tai avântul de îndată ce spune sau face ceva cu care nu ești de acord?
Îți lași partenerul/partenera de viață să fie așa cum este el/ea, chiar dacă ceea ce face te enervează, te deranjează, sau ajungi să crezi că traiul împreună este pentru ca să-i faci educație și să-i spui cum să fie și ce să facă?
Îți lași colegii de serviciu să-și facă treaba așa cum știu, sau crezi că doar cum știi tu este bine și că menirea ta este să-i transformi în cineva ca tine?
Lași oamenii să vorbească fără să îi întrerupi, sau ai grijă să îi oprești la mijlocul frazei și să le dai răspuns la ce crezi tu că au vrut să spună și nu la ce au avut intenția să spună?
Când cineva îți vorbește, auzi tot ce spune sau auzi doar frânturi din frază pentru că mintea ta s-a plictisit deja de cum vorbește celălalt?
Când lucrezi împreună cu cineva, indiferent ce, indiferent cu cine, îl lași să lucreze în stilul său, sau încerci în permanență să-ți impui propriul stil de lucru?
Lași pe alții să facă sau consideri că doar tu știi să faci cel mai bine și preferi să faci tu tot?
Când întâlnești pe cineva, îi vezi calitățile mai întâi sau începi să-i cauți bube-n cap?
Dacă cineva își face treaba așa cum știe, dar și-o face, observi că și-a terminat sarcina cu brio sau observi că, indiferent de rezultat, nu a făcut așa cum ai crezut tu că ar fi trebuit făcut?
Când colaborezi cu cineva îi observi talentul, abilitățile, unicitatea, sau îl/o critici (chiar și în gând) că nu este după standardele tale?
Lași oamenii să fie ei înșiși sau le ceri să fie cum vrei tu?
În teorie, da, îi lași să fie ei înșiși; în practică… doar dacă așa cum sunt nu te deranjează prea tare. Dar am o întrebare: ce te face să crezi că ești etalonul și că ceilalți ar trebui să facă și să fie ca tine? De ce ceilalți nu pot avea aceleași așteptări de la tine? De ce tu ai voie să corectezi dar alții nu? De ce tu ai voie să critici, să comentezi, dar alții nu?
Cu toții avem un asemenea comportament până la un moment dat, mai ales dacă acasă am văzut doar așa ceva. Unii vor rămâne așa toată viața și vor prefera să îi considere pe cei din jur răi, incapabili, incompetenți, fără să le treacă prin minte că au un comportament de mic dumnezeu: ori ca mine, ori deloc! Alții, mai puțini, e drept, se trezesc la un moment dat și realizează că se comportă ca niște mici tirani care îi apreciază pe cei din jur doar dacă se supun dorințelor lor; apoi încep să se schimbe dându-și seama că nu sunt buricul pământului și că ceilalți au aceleași drepturi pe care și le-au arogat ei.
O veche zicală spune „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”.
Îți place să fii criticat? Nu? Atunci de ce critici?
Îți place să fii condiționat? Nu? Atunci tu de ce faci asta?
Ți-ar plăcea să fii corectat într-una? Nu? Și de ce faci asta altuia?
Îți place să fii întrerupt într-una, să nu fii lăsat să vorbești, și să spună altul ce crede că ai vrut tu să spui? Nu? Și totuși de ce o faci?
Adevărul este că atât timp cât ești nesigur pe tine, nu ai nicio valoarea în ochii tăi, le ceri celorlalți să fie cum vrei tu; le ceri să se adapteze la tine, dar nu vezi că și tu ar trebui să faci la fel. Doar după ce ajungi să te cunoști, să lucrezi mult cu tine, să devii tu însuți, îi vei lăsa pe oameni să fie ei înșiși pentru că știi că nu mai ai de demonstrat nimic, nimănui.
Mai multe despre comportamentul în relații voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 20.10.2023 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag!
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar
Edith Elisabeta Kadar Blog 