Despre capacitatea de a ne adapta la orice condiții și la orice timpuri s-a vorbit și se vorbește atât în mediul științific, politic, social, cât și personal. Adaptarea este unul dintre acele cuvinte care e folosit deja ca un slogan, care e uzitat mult în teorie. Doar că dacă ne-am uita mai atent la ce se întâmplă în lume la ora actuală am vedea că adaptarea este o calitate sublimă dar care lipsește (aproape) cu desăvârșire, vorba lui Caragiale. Ideea este că ne adaptăm la ce ne place, nu la ce trebuie.
Fiecare zi ne aduce lucruri, întâmplări, situații de viață și oameni noi, dar, de cele mai multe ori, abordăm totul după criterii și obișnuințe vechi. E ca și cum am aștepta ca ceilalți și tot ce întâlnim să se adapteze la noi, nu invers. Am vrea ca ceea ce ni se întâmplă, orice ni se întâmplă, să nu ne scoată din zona de confort, să nu miște niciun milimetru din ceea ce am construit și numim „viață”.
Noul loc de muncă ar trebui să fie exact ce ne-am imaginat că ne trebuie, nu ceea ce este; colegii ar trebui să se comporte în așa fel încât să nu ne deranjeze cu nimic, să țină cont doar de noi și să aibă grijă să se adapteze la ce vrem, suntem și avem nevoie. Ei toți, că noi nu! Doamne ferește să întâlnim pe cineva care are aceleași așteptări ca noi, și care vrea ca noi să ne schimbăm! Atunci acela este un nesimțit cu care nu se poate înțelege nimeni, un om imposibil cu care nu poți comunica. Dar noi nu, nu suntem, deși avem aceleași așteptări.
Noul partener de viață ar trebui să se schimbe și să se adapteze la nevoile noastre, doar îl primim în viața noastră. Cum adică și noi să ne adaptăm la nevoile lui? Dar ce suntem noi? Slugi? Supuși? Doamne ferește! Vrea cineva cu noi, să se adapteze, că nouă ne e bine cu cine și cum suntem!
Ne așteptăm ca traficul să fie numai bun pentru ca noi să ajungem acolo unde avem nevoie rapid. În rest, lasă-i pe ceilalți să se enerveze în mașinile lor, să fiarbă, că nu ne interesează. Nouă să ne fie bine.
Ne așteptăm ca până și timpul să treacă așa cum am vrea noi, să putem face ce și câte vrem atunci când vrem. În rest, la ceilalți, să curgă cum vrea, dar la noi nu.
Ne așteptăm ca ceilalți oameni pe care îi întâlnim să se comporte în așa fel încât să nu ne deranjeze, să își ajusteze ei nevoile la cine suntem cu adevărat, măriile noastre. Doamne ferește să aibă altcineva aceeași așteptare de la noi, că jar mănâncă!
Și mai e ceva: Dumnezeu să facă bine și să ne îndeplinească dorințele EXACT AȘA cum vrem noi, nu cum vrea el și e optim pentru noi. Cum adică e altfel și nu cum ne-am imaginat că ar fi bine pentru noi? Cine se crede și Dumnezeu că ne dă ceea ce ne ajută să creștem și să evoluăm și nu ce vrem? Poate ne supărăm pe el și dăm cu piciorul în pământ ca niște prințese ce suntem, da?!!!
Ideea este că lucrurile nu merg așa cum vrem noi, ci așa cum trebuie, cum e util pentru noi.
Adevărul este că nu prea stăm să schimbăm perspectiva și să ne punem câteva întrebări: în primul rând, ne plac oamenii care fac același lucru ca noi și care așteaptă ca noi să fim și să facem ceea ce așteptăm ca ei să fie și să facă? De ce vrem ca toți să țină cont de noi, de confortul nostru, dar ne revoltă cei care au aceleași pretenții? De ce vrem atât de mult să nu schimbăm nimic în viața noastră? Chiar nu ne dăm seama că asta înseamnă stagnare, iar stagnarea înseamnă boală și moarte? Ce ne face (în mintea noastră) atât de speciali încât să vrem ca toți să se schimbe doar ca noi să nu schimbăm nimic?
Răspunsul este: incapacitatea de a ne adapta la ce ne aduce fiecare nou�� zi. Este ca și cum am mânca aceeași mâncare dar ne așteptăm ca de fiecare dată să aibă alt gust.
Adevărul este că nu ne învață nimeni că adaptarea este o condiție vitală pentru sănătatea noastră. Vara ne plângem că e prea cald, iarna ne plângem că e prea rece, și facem asta ani la rând fără să ne gândim că așa e normal.
Celulele noastre se adaptează la fiecare gând al nostru, la fiecare emoție, pentru că ele sunt energii în mișcare. Depinde de calitatea acelei energii dacă produce catastrofe sau ceva bine.
Doar cei care se adaptează în fiecare zi vor putea supraviețui și vor avea o viață normală. Dar pentru asta e nevoie ca, mai întâi, să aflăm că adaptarea este obligatorie, și cum putem să o facem.
Înțelepciunea vine din capacitatea de a ne adapta oricând la orice.
Despre toate acestea și altele te invit să afli vineri, 22.09.2023, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar
Edith Elisabeta Kadar Blog 