New Video Upload : DE CE (NU) NE PLAC SURPRIZELE?

DE CE (NU) NE PLAC SURPRIZELE?
Desigur, tuturor ne plac surprizele. Cele plăcute, să ne înțelegem; că de celelalte nu avem nevoie, nu-i așa?

Surprizele apar atunci când ceva neașteptat intervine brusc în viața noastră, scoțându-ne din ritmul trăirii cotidiene.
Neașteptatul și neprevăzutul ne poate lua prin surprindere, deci.

Atunci când surpriza este frumoasă, pozitivă, ea ne produce bucurie, ne umple de trăire și ne încarcă cu energie. Este ca și cum am primi un impuls mare în viață. Poate fi vorba despre un cadou mult visat, o reîntâlnire cu o persoană dragă pe care nu am mai văzut-o de ani buni, o veste extraordinară la care nu ne-am așteptat, etc.

Dar mai există și surprize mai puțin sau deloc frumoase, care au un impact neplăcut, traumatic asupra noastră.

Ne plac surprizele plăcute, frumoase, dar ne displac cele pe care noi le numim urâte.
Dar, oare surprizele neplăcute nu au niciun alt rol în viața noastră în afară de a ne produce stres?
Ne pot ajuta surprizele neplăcute să creștem, iar cele frumoase să stagnăm?

Uranus este planeta surprizelor, printre altele, iar de sâmbătă, 15 august 2020, va intra în mișcare aparent retrogradă și va rămâne așa până în 14 ianuarie 2021, adică 5 luni.

Ce surprize ne aduce și cum putem transforma ceva neplăcut în ceva util pentru noi, te invit să povestim azi, vineri, 14 august, cu începere de la ora 17.45, live pe Facebook și pe canalul meu YouTube.

Te aștept cu drag!

Edith Kadar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s