NU ÎȚI VEI GĂSI MENIREA CÂT TIMP REFUZI SĂ TE IUBEȘTI

NU ÎȚI VEI GĂSI MENIREA CÂT TIMP REFUZI SĂ TE IUBEȘTI

A-ți găsi menirea înseamnă a te regăsi pe tine, a fi bine cu tine, a face pace cu tine și a-ți face plăcere să stai tu cu tine. Asta nu înseamnă să nu ai prieteni sau să rămâi singur o viață. Înseamnă doar să nu mai fugi de tine acceptând relații toxice sau să te lași pe ultimul loc pentru că ți-e teamă să rămâi singur cu tine.

A-ți fi teamă să rămâi cu tine este atunci când îți umpli timpul cu orice și cu oricine, iar apoi, când ajungi acasă, intri pe Facebook sau TikTok sau dai drumul la televizor și stai cu ochii-n ecran până când ești atât de obosit încât te duci direct la culcare. Nici măcar când mănânci nu stai în liniște, ci citești sau dai scroll, că, na, zici că vrei să vezi ce s-a mai întâmplat în lume. Cât timp îți ocupi mintea cu alții, cu altceva și refuzi să te ocupi de tine, vei rămâne într-un loc unde lipsește iubirea de sine; este un loc în care tu nu exiști pentru tine pentru că ești prea preocupat să te ocupi cu alții, cu ce fac alții, cu ce gândesc alții, să le fie bine altora. Dar vin eu cu câteva întrebări: dacă nu-ți pasă de tine, nu te preocupă binele tău, de unde știi ce este bine pentru ceilalți? De unde știi tu că ceea ce nu-ți dai ție este bun și bine pentru mine sau altcineva? Cum ai putea tu să știi în ce fel îi poți ajuta pe alții dacă tu nu faci același lucru pentru tine?

Cât timp îți găsești liniștea și fericirea în a-i ajuta pe alții și a te ignora pe tine, viața ta este o minciună. De ce? Imaginează-ți că ești terapeut, medic sau orice cadru medical; faci terapii și te ocupi de binele oamenilor non-stop. Te gândești și ești convins că viața ta este împlinită și că ți-ai găsit menirea fiind la dispoziția oamenilor 24 de ore din 24. Mănânci pe fugă, dormi pe fugă, iar viața personală s-a redus la minim pentru că tu trăiești DOAR pentru alții, pentru ca altora să le fie bine. Tu nu exiști. Nu faci același lucru pentru tine. Ba chiar te gândești că ai fi egoist dacă ți-ai acorda și ție aceeași atenție ca altora. Alții merită, tu nu. Și îți faci un motto gen „viața altora e mai presus de a mea!”, și chiar crezi că ți-ai găsit menirea. Începi să te convingi că ești menit să fii la dispoziția altora și să-i ajuți să se regăsească pe ei. Dar, dragă salvatorule, atât timp cât tu nu contezi pentru tine, cât timp nu faci pentru tine ceea ce faci cu atâta dărnicie pentru alții, înseamnă că tu nu exiști în ochii tăi. Și dacă nu exiști pentru tine, nu exiști în viața ta, cum să îți afli menirea? Nu, menirea nu înseamnă să uiți de tine, de nevoile tale, să îi pui pe ceilalți pe primul plan și să te bați cu pumnu-n piept că trăiești pentru alții. Știi de ce? Pentru că dacă fericirea și binele tău sunt date doar de fericirea pe care le-o creezi altora, tu vei avea nevoie în permanență de alții pentru ca viața ta să aibă un sens. Îți va fi frică de singurătate, vei fi în alertă să vezi nefericirea altora și să-i salvezi, dar nu vei face același lucru pentru tine pentru că… tu nu contezi în ochii tăi! Ai așteptarea ca și alții să facă același lucru pentru tine ce faci tu, și ești foarte dezamăgit când asta nu se întâmplă. Consideri că oamenii care se ocupă de ei sunt egoiști, că nu le pasă de alții, că sunt nesimțiți.

Nu poți ajuta cu adevărat pe nimeni dacă nu exersezi mai întâi pe tine. Doar când ceea ce faci este bine pentru tine, va fi cu siguranță bine și pentru ceilalți. Nu poți hrăni oameni cu mâncarea pe care o faci dar pe care refuzi să o guști sau să o mănânci. Nu este nici corect, nici etic și nici moral. De unde știi că mâncarea nu va intoxica oamenii? Nu știi, că tu refuzi să îți dai ție, mai întâi, ce le dai altora.

Dragă Om, menirea ta nu este să-i ajuți pe alții și să te ignori pe tine. Menirea ta o vei afla atunci când îți dai ție, mai întâi, ceea ce le dai cu atâta dărnicie altora. Nu îți poți găsi scopul și drumul în viață făcând din alții scopul și drumul tău. Iar ca să îți găsești adevărata chemare, adevăratul tău scop în viață, e nevoie să înveți să comunici cu tine, să te asculți pe tine, să te conectezi cu sufletul tău. Cât timp te conectezi doar cu alții, ignori nevoile și mesajele sufletului tău. Când te conectezi, mai întâi, la sufletul tău, te conectezi la Sursă, la divinitate, iar Dumnezeu (sau Sinele Superior) va ști să te ghideze exact în direcția care îți este menită.

Despre iubirea de sine și comunicarea cu sinele ne „vorbește” Mercur, planeta comunicării, care va intra în mișcare (aparent) retrogradă pentru 3 săptămâni, din 18.07 până în 10.08. Aceasta este o perioadă extraordinară pentru a revizui obiceiuri vechi care nu te mai ajută, a te reconecta la tine și a reîncepe lucrul cu tine. Pentru că atât timp cât refuzi să te iubești, nu-ți vei găsi menirea.
Te aștept vineri, 18.07.2025 de la ora 20.30 la o emisiune în direct transmisă pe pagina mea Facebook și pe canalul meu YouTube. Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Lasă un comentariu