CHIAR NU E NIMIC NOU SUB SOARELE TĂU?
(Luna Nouă în Rac – 25.06.2025)
Când o situație se repetă în viața ta, spui „eh, nimic nou sub soare!”, transmițând că ceea ce s-a întâmplat nu este nou, ci ceva vechi s-a repetat.
Conform Dicționarului de Expresii și Citate celebre din 1968, expresia „Nimic nou sub soare” a rămas din cartea Eclesiastul (I, 10), atribuită regelui Solomon (1082-975 î.e.n.). „De altfel, întregul context: „ce-a fost o să mai fie, ce-o să fie a mai fost. Nimic nou sub soare” se referă la nemișcare, la stagnare, la o repetare stereotipă a fenomenelor. Cu alte cuvinte, tot ce se săvârșește pe lume s-a mai întâmplat cândva și se va mai întâmpla după un timp. Romanticii au interpretat însă acest „nimic nou sub soare” ca fiind tot ceea ce este etern omenesc repetându-se într-un circuit nesfârșit, ca de pildă: nașterea, dragostea, moartea… Eminescu, în Glossa, o exprimă cu măiestria lui poetică: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate”.
Citeam de curând că creierul uman generează în jur de 50.000 de gânduri pe zi, iar aproximativ 90% sunt aceleași cu cele de ieri și din zilele anterioare și că în jur la 70% sunt gânduri negative.
Adică gândurile noastre de azi nu sunt noi; sunt cele de ieri, de alaltăieri. Adică noi trăim ziua de azi reciclând gândirea, concepțiile și emoțiile de ieri, dintr-o zi care a trecut deja, care nu mai este? Hm, tulburător! Ne trezim dimineața și, în loc să facem ceva cu totul nou, diferit decât ieri sau alaltăieri, aducem în minte furia, frustrarea sau fricile de ieri. Deci viața noastră este un ciclu nesfârșit de idei și de păreri învechite, ieșite din uz și lipsite de valoare? Da, așa este! Și nici măcar nu ne dăm seama conștient că facem asta. Noi credem că în fiecare zi suntem alții, că în fiecare zi suntem mai deștepți ca ieri, că în fiecare zi avem o viață nouă. Nu. De fapt, azi trăim viața de ieri, de alaltăieri, etc. Este ca și cum azi mâncăm mâncarea de ieri, iar mâine vom găti cam aceeași mâncare. Și nici măcar nu ne dăm seama că facem asta; credem că așa e normal.
Am stat și m-am gândit la mine: încă am multe credințe din trecut, încă mai fac lucruri ca în trecut, deși am văzut clar că nu este bine, nu este potrivit pentru mine și mi-am zis să numai fac asta. Mă uit la oamenii cu care lucrez, cu care interacționez, și văd că, deși își dau seama că ceva neplăcut s-a întâmplat din cauza unor idei, concepții sau comportamente vechi, din trecut, care nu mai sunt valabile acum, la această vârstă, fac același lucru atunci când situația se repetă. Sau urăsc pe cineva sau ceva pentru că în urmă cu ceva timp i-a supărat ce au făcut sau spus. Unii oameni trăiesc în trecut, au concepțiile din trecut, și nici nu le trece prin minte că ei ar trebui să se schimbe, nu ceilalți.
Azi e altceva decât ieri, iar mâine va fi altceva decât azi. Și totuși, vom face aceleași lucruri și ne vom supăra – din nou – pe aceleași situații fără să stăm să ne gândim „măi, dar nu am mai făcut asta o dată sau de câteva ori?… iar fac și gândesc același lucru dar aștept situații diferite?” Se pare că da, asta facem de fiecare dată. Da, ciclul vieții este același – naștere, trăire, moarte – dar când ne vom da seama că trăim viața refăcând aceeași zi la nesfârșit?
Și dacă noi vom alege la fel ca ieri, vom gândi la fel ca și până acum, cum ne așteptăm să avem o viață nouă, mai bună? Cum să ne vindecăm dacă noi trăim ca atunci când ne-am îmbolnăvit? Cum să ajungem să facem pace cu noi și cu alții când tot ce vedem este ce s-a întâmplat în trecut?
Dragă Om, a face același lucru dar a aștepta rezultate diferite este însăși definiția nebuniei. Ai văzut că a te plânge nu ți-a adus nimic bun nici ieri, nici azi, și totuși faci la fel și mâine. De ce?
Ai văzut că a-i înjura pe cei care nu-ți plac nu ți-a adus liniștea, și totuși mâine faci la fel. De ce?
Ai văzut că a-ți fi frică să fii tu însuți nu ți-a adus admirația celorlalți, ci te-a împins în deznădejde; și totuși azi faci la fel. De ce?
Și când rezultatele se repetă, vei spune cu resemnare „eh, nimic nou sub soare!”. Chiar nu e nimic nou sub soarele tău? Ești sigur? Sau refuzi tu să lași noul să îți formeze ziua de mâine? Fă ceva diferit azi, mâine. Fii atent la gândurile pline de venin care revin în fiecare zi; tu trebuie să le oprești, nu ceilalți. De ce accepți ca viața ta să fie aceeași zi retrăită zeci de ani, până când mori? Nu vrei să vezi cum arată ceva nou sub soarele tău?
Și ce moment ar putea fi mai bun pentru a începe ceva nou decât cel de Lună Nouă în Rac ce va avea loc a doua zi după Sânziene, pe 25 iunie. Mai multe despre cum este viața sub soare voi povesti în cadrul unei emisiuni în direct transmisă marți, 24.06.2025 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar


