CÂT DE VALOROS EȘTI PENTRU TINE?

CÂT DE VALOROS EȘTI PENTRU TINE?

Unii s-ar putea să răspundă „foarte valoros”, alții „ceilalți sunt valoroși, eu nu”, iar câțiva s-ar uita la întrebare și ar trece mai departe la alte materiale postate, n-au ei timp de frivolități d-astea.
Nu are importanță ce simți și cum ți se pare întrebarea, doar răspunde-ți ție cu sinceritate: cât de valoros ești tu în ochii tăi?

Imaginează-ți că ții în mână ceva foarte valoros pentru tine, indiferent dacă este valoare în bani sau una sentimentală. Acel ceva este foarte important pentru tine și vei face tot posibilul să ai mare grijă de el pentru tot restul vieții. Faci asta și cu tine? Ești pentru tine o nestemată, ceva foarte important de care să ai grijă cu mult drag și respect până la sfârșitul vieții tale? Dacă da, felicitări! Dacă nu, de ce? De ce tu nu ești important în ochii tăi? De ce alți oameni sunt mai valoroși pentru tine decât ești tu?
Acum imaginează-ți că ai o mașină care te duce peste tot unde ai nevoie. Dar nu ai grijă deloc de ea; e tot timpul murdară, neîngrijită, nu o duci la revizii, nu îi pui apă, nu îi schimbi uleiul, iar în trafic nu te uiți cine vine către tine, lași să fii lovit de alții. Nu îți poți imagina asta, nu? Ai mare grijă de mașină, nu? Faci același lucru și cu tine? Ai grijă să te odihnești, să mănânci regulat, să faci mișcare, să fii atent la ceea ce simți și ce gândești pentru că toxinele emoționale sunt mai grele și afectează mai grav, în timp, decât altele?

Cât de importante sunt părerile celorlalți despre tine, ce faci și cum ești? Nu te grăbi să dai răspunsuri automate. Gândește-te că ai făcut ceva foarte important, ai pornit un proiect la care ai lucrat mult, și vine cineva important pentru tine și îți spune că este o prostie, că nu va merge, că e o pierdere de timp. Cum te simți tu în acel moment? Apoi duci proiectul și îl predai acolo unde trebuie, iar cei de acolo strâmbă din nas și spun că nu este bun, că nu te-ai străduit îndeajuns și că nu va fi luat în considerare; în această situație te vei gândi că proiectul nu e bun sau că tu nu ești suficient de bun să duci la sfârșit ceva valoros? Și din acel moment al vieții tale cât curaj mai ai să o iei de la capăt, să te mobilizezi și să faci ceva și mai bine?

După cum vezi una este ceea ce faci și altceva este ce crezi despre tine când faci ceva.
Dacă ai avut parte de mai multe relații eșuate, în sinea ta cine simți că nu este suficient de bun: tu sau cei cu care ai avut relația? Da, poți da vina pe ceilalți atunci când povestești cuiva, dar în adâncul tău cum te simți? Perfect? Nu cred. Dacă te-ai simți perfect ai atrage partenerul cu care să ai relația bună.
Dacă te duci la muncă din obligație, că așa trebuie, simți că te irosești acolo unde ești angajat, că faci ce nu îți place, ce părere ai, în sinea ta, despre tine ca valoare? Bună? Nu cred. Dacă ai fi avut o părere bună, nu te-ai fi mulțumit cu orice muncă doar să ai o sursă de venit. Oamenii care lucrează cu ei înșiși, care ajungă să se cunoască și să-și cunoască valoarea, nu se mulțumesc cu orice, ci își creează munca la care au visat.

Cu cât te cunoști mai bine și îți cunoști valoarea, nu te mai irosești în locuri nepotrivite, în relații toxice și nu vei mai fi afectat de părerea celorlalți. Știi că ești bun în ceea ce faci și nu mai irosești energie pentru a-i convinge pe ceilalți că ești bun. Știi, pur și simplu.
Iar această energie pe care o irosești sau o conservi se traduce și se manifestă în energia banilor din viața ta. Cu cât ești mai valoros în ochii tăi, cu atât vei avea bani suficienți pentru cine ești cu adevărat. Am spus suficienți, nu mult. Abundența înseamnă ceea ce ai nevoie, nu mult și nefolosit. Cu cât nu te cunoști și cauți validarea de la alții, cu atât vei irosi banii pe lucruri care nu îți folosesc pentru a deveni un om mai valoros.

Despre valoarea personală și traducerea ei în bani voi vorbi vineri, 20.06.2025 de la ora 20.30 într-o emisiune în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om valoros!

Edith Elisabeta Kadar

Lasă un comentariu