SATURN în BERBEC; LUNA NOUĂ în GEMENI

– SATURN în BERBEC
– LUNA NOUĂ în GEMENI (27.05.2025)

Duminică, 25 mai, planeta structurii, a restricțiilor blocajelor și a lecțiilor de viață – Saturn – trece din Pești, zodia spiritualității, în Berbec, zodia lui „eu”, semnul acțiunii și a rebeliunii. Va fi în mers direct până în 13 iulie când își începe mișcarea (aparent) retrogradă. La 01.09, Saturn revine în Pești pentru a-și mai înmuia penița în apa spiritualității pentru câteva luni. În ziua de 27 noiembrie va reintra în mers direct și va trece granița Berbecului de ziua îndrăgostiților, 14.02.2026, unde va rămâne până în 2028.

Saturn este ca un profesor sever dar corect, care nu ne lasă fără lecțiile nefăcute, indiferent dacă este vorba despre relații sau alte domenii importante ale vieții. El vine să se asigure că nu vom copia, adică nu îi vom imita pe alții, ne le vom împrumuta părerile și comportamentele doar pentru că este mai comod să ne lăsăm influențați de alții și să nu lucrăm cu noi. Ne dă teste pentru a vedea dacă ne-am învățat lecțiile sau repetăm aceleași comportamente și așteptăm rezultate diferite.
Saturn este dificil și aduce lecții grele doar pentru cei care au pretenția ca ceilalți să se schimbe, nu ei, care sunt obișnuiți să dea vina pe alții, să se victimizeze într-una, adică pentru cei care trăiesc doar în exterior și nu se uită în interiorul lor.

Saturn în Berbec poate fi comparat ca intrarea fiecăruia într-un cocon. Înainte de a-și întinde aripile și a-și arăta frumusețea în zbor, fluturele trece prin stadiul de ou, apoi de omidă, după care se închide într-un cocon restrictiv unde va avea loc metamorfoza sa. Dacă nu ar sta o perioadă închis în pupă sau cocon, omida nu s-ar transforma în fluture.
Așa și noi: dacă nu apar perioade care să ne constrângă, să ne limiteze, să ne testeze, noi nu ne-am mai ocupa de creșterea noastră, de schimbarea permanentă și de transformarea în variante din ce în ce mai bune, mai evoluate. Doar cei care trec prin momente de limitări vor ști să aprecieze metamorfoza personală din „omida” plângăcioasă, imatură și comodă în fluturele superb care a înțeles că nimeni nu-l poate ajuta să devină ce este în afară de el însuși.

Marți, 27.05.2025, la ora 6.02 ora României, are loc momentul de Lună nouă în Gemeni care aduce energie nouă în felul în care comunicăm cu noi înșine.

Întreaga perioadă ne ajută să înțelegem că nu poți comunica bine nici cu noi și nici cu ceilalți dacă nu vom învăța să ascultăm și să acceptăm realitatea celorlalți.

Dar mai multe informații te invit să afli dacă urmărești fragmentul care se referă la intrarea lui Saturn în Berbec și la aspectele astrologice ale Lunii noi în Gemeni, fragment este extras din emisiunea „REALITATEA PE CARE O TRĂIEȘTI E VĂZUTĂ DIFERIT DE CEILALȚI OAMENI”, ce poate fi văzută aici: https://youtube.com/live/Qmqh5J6knsc

Munca de editare a materialului este a fiului meu, Yannis.
Aștept părerea ta.
Îți mulțumesc că ești!

Muzica: Vital – Progress (https://www.bensound.com/) (Royalty-Free Music Certificate License certificate #2181352)
Video „lens flare effects on black background” de Panomporn Lungmint http://www.shutterstock.com, ID: 1099154947 – Clip video HD, Licență standard

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Un răspuns la „”

Răspunde-i lui Alina Vatulescu Anulează răspunsul