TOT CE ȘTII DESPRE LUME ESTE CE LUMEA ȚI-A SPUS
– LUNA PLINĂ în FECIOARĂ (14.03.2025)
– ECLIPSA DE LUNĂ în FECIOARĂ
– MERCUR RETROGRAD în BERBEC/PEȘTI
(15.03-07.04.2025)
Tot ce cunoaștem despre natură, oameni, natura umană, istorie, geografie, alte științe, arte, este ceea ce ni s-a spus. Dacă vom avea răbdare să creștem și să ne educăm, vom vedea câteva lucruri care ne pun pe gânduri și ne fac să revizuim tot ceea ce știm.
În primul rând avem senzația că tot ceea e știm este TOTUL, că nimic nu mai poate fi schimbat la felul în care vedem lumea.
În al doilea rând credem că toată lumea vede lucrurile și viața la fel ca noi, iar dacă altcineva are altă viziune/părere, vom încerca să îl/o convingem că nu știe bine, că trebuie să adopte credințele și părerea noastră.
În al treilea rând, copiii nu sunt învățați că fiecare trebuie și are voie să vadă lucrurile diferit, iar asta nu-i face proști sau ciudați; ei sunt învățați să se supună celor mari, autoritatea, și să-și înfrângă viziunile, să le înăbușe, pentru a se integra în majoritate și a nu face notă discordantă.
Cu alte cuvinte, suntem învățați că părerea majorității TREBUIE adoptată, iar dacă noi nu suntem de acord, suntem ciudați, defecți, rebeli. De frica marginalizării, a abandonului și respingerii, mulți copii își suprimă părerile proprii și ajung să îmbrățișeze opinia celor care „vor binele”. Iar acești copii cresc și devin adulți care vor scoate la suprafață emoțiile suprimate și le vor revărsa asupra celor care nu le-a făcut nimic, ci doar s-au nimerit în aria lor de frustrare.
Imaginează-ți așa: un copil habar nu are ce sunt obiectele din jur și cine sunt oamenii care vorbesc ciudat cu ei. Trebuie să li se arate: „ma-ma.. ta-ta… spune puiuțule… bu-ni… uite, ăsta e măr… spune… măr… ceai… lapte… etc”. Problema este că un copil nu aude doar ce i se spune direct, ci aude toate conversațiile din casă, toate bârfele, înjurăturile, certurile și toate etichetările celorlalți: prost, tâmpit(ă), vacă, bou, etc. Un copil nu învață doar cuvintele care i se spun direct, ci învață să devină ca cei din familie, să folosească tonul și cuvintele auzite. Și, încet, își va forma viziunea asupra vieții și a celorlalți copiind ce văd și aud în familie. A crede și a spune că copiii sunt prea mici și proști să înțeleagă, nu poate arăta decât o ignoranță foarte mare a celui care se crede mare.
Cu cât cei din familie sunt mai limitați în gândire, cu cât știu mai puține, cu atât se vor comporta ca și cum știu totul. Iar copiii nu pot copia altceva decât ce văd.
Cu cât părinții sunt mai deschiși la minte, se informează în permanență, observă și studiază oamenii și viața, cu atât copiii vor urma exemplul și își vor lărgi orizontul, doar asta au văzut.
Prima Lege universală este Legea Mentalismului care spune că „Totul este spirit, Universul este mintal”. Ce înseamnă asta? Că mintea umană este cea care interpretează spiritul, pe Dumnezeu, așa cum a fost învățată din familie și folosind câtă informație a primit. Cu alte cuvinte, cineva crescut într-o familie plină de ură și intoleranță, nu va putea vedea decât asta; oamenii nu pot fi altfel decât cum este el, iar dacă sunt diferiți, trebuie obligați (cum a fost el în copilărie) să creadă ca el. Cineva care a fost crescut într-un mediu plin de respect, va respecta părerea celorlalți chiar dacă nu va fi de acord cu ea.
Felul în care vezi lumea, Omule, ține de educația pe care ai primit-o dar și de educația continuă pe care ți-o dai tu la maturitate. Tot ce știi despre lume este ceea ce lumea ți-a spus. Până la un moment dat. Că după aceea ai posibilitatea să te informezi în permanență, să-ți schimbi părerile odată ce viziunea asupra vieții s-a lărgit.
O minte îngustă va crede că știe totul și îi va ataca pe toți cei care nu sunt la fel. O minte care se dezvoltă în permanență știe că tot ceea ce vede în jur este în conformitate cu nivelul de cunoaștere și înțelegere. Lumea este aceeași. Doar viziunile diferă.
Vineri, 14.03, vom avea momentul de Lună plină în Fecioară, însoțită și de o Eclipsă de Lună. Se spune că pe eclipsa de Lună demonii vin și caută mințile goale pentru a pune stăpânire pe ele și a le controla. Și, de parcă n-ar fi destul, a doua zi, pe 15.03, Mercur, planeta comunicării, va intra în mișcare retrogradă pentru 3 săptămâni. Și totul în perioada în care Venus, planeta Iubirii și a relațiilor, este și ea în mișcare retrogradă.
Mai multe despre toate astea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă miercuri, 12.03.2025, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.
Binețe, Om iubitor de cunoaștere!
Edith Elisabeta Kadar


