LUNA NOUĂ în FECIOARĂ (03.09.2024)
Este suferința o cale spre dezvoltarea noastră, un drum pentru a fi mai buni și a ne trezi potențialul adevărat? DA!
Chiar dacă acum nu ești de acord cu mine, citește mai departe, rogu-te, și nu scoate din context doar ceea ce îți place sau nu, ci te invit să vezi întregul tablou.
Suferința, indiferent de ce natură e, este văzută ca ceva neplăcut, ceva ce trebuie evitat cu orice preț, iar mulți se învinovățesc că au greșit cu ceva dacă ajung să sufere.
Dacă ar fi să citim definiția din DEx, „SUFERINȚĂ, suferințe, s. f. Durere fizică sau morală; suferire; starea celui care suferă”, iar expresia „a fi în suferință = a duce lipsă de ceva”.
Spunem că suferim atunci când ni se ia ceva, pierdem ceva sau pe cineva important pentru noi, atunci când ceea ce știm se schimbă brusc, dramatic, neașteptat, când viața, așa cum o știm, este dată peste cap în așa hal încât nu mai știm, pe moment, ce să facem, cum să ne descurcăm. Practic, atunci când schimbarea este neplăcută, dureroasă, apare suferința.
Am făcut această introducere pentru a încerca să lămuresc din start ceva: suferința nu este dată de ceea ce ni se întâmplă, ci de felul în care reacționăm la ce ni se întâmplă. Și nu e același lucru, s-ar putea să întrebi? Nu.
Suferința nu este deloc plăcută, dar ea apare dintr-un anumit motiv. Putem fi cât vrem de revoltați pe soartă, pe ceilalți, pe Dumnezeu. Dacă vom trece prin viață văzând peste tot doar bătaie de Dumnezeu, blesteme, nedreptăți, și vom lua tot ce se întâmplă ca pe o pedeapsă doar pentru că nu este așa cum vrem, să nu ne mirăm că ajungem să ne urâm viața și să ne considerăm victime inocente.
Practic, atunci când se întâmplă ceva ce nu este pe placul nostru, vorbim despre suferință.
Când cineva pleacă din viața noastră – fie pleacă în altă parte, cu altcineva, fie moare – noi suferim.
Când rezultatul pe care îl așteptăm nu este așa cum am sperat, cum am vrut, noi suferim.
Când pierdem bunuri materiale (prin cataclisme, furturi sau dezmoșteniri), noi suferim.
Când pierdem statut social prin divorț sau concediere, suferim.
Când cineva apropiat se îmbolnăvește grav, suferim.
Când noi primim un diagnostic sumbru, suferim.
„Și n-ar trebui să suferim? Ar trebui să ne distrăm?”, s-ar putea să pui întrebarea așa cum am auzit-o de multe ori.
Vezi tu, problema nu este suferința, ci ce facem cu suferința, cine devenim noi după aceea. Alegem să ne dăm bătuți, să ne plângem și să plângem pentru tot restul vieții? Păi înseamnă că nu am învățat nimic. Înseamnă că ne folosim suferința pentru ca altcineva să vină să ne salveze, să ne scoată la liman. Da, avem nevoie de sprijin, de aceea este extraordinar să avem prieteni apropiați și restul familiei. Ce nu este normal este să rămânem înțepeniți în ceva ce ni s-a întâmplat în trecut și să nu încercăm să mergem mai departe.
Viața fără suferință nu există. Și asta pentru că în permanență ne facem planuri, ne imaginăm cum trebuie să fie și să arate viața până la sfârșitul ei, ne creăm scenarii despre cum ar arăta fericirea și mulțumirea noastră. De cele mai multe ori lucrurile nu sunt așa cum ni le-am imaginat, cum le-am programat, cum încercăm să controlăm să fie. Și atunci apare suferința.
Dacă suferința este mai puternică și decidem că viața nu are niciun rost, că oamenii nu mai merită încredere, înseamnă că nu am învățat nimic și că experiențele se vor repeta până ce ne învățăm lecțiile.
Dar dacă după ce cădem, ne ridicăm și mergem înainte, învățăm că viața merge mai departe cu sau fără noi, înseamnă că am devenit mai puternici, mai înțelepți, mai răbdători, mai atenți.
Nimic nu ni se întâmplă pentru a ne face în ciudă, doar mintea needucată ne face asta să credem; de parcă totul ar trebui să se aranjeze așa cum e bine pentru noi. Binele ni-l facem noi dacă vom înțelege că ceea ce noi numim suferință este, de fapt, procesul prin care creștem, ne desăvârșim, devenim mai buni.
Nicio schimbare nu este plăcută pentru că ne scoate din zona de confort, dar este obligatorie pentru creșterea și dezvoltarea noastră.
Despre capcanele minții noastre needucate și ego-ul care le cere celorlalți să-și lase viața lor și să fie atenți doar la noi, voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă luni, 02.09.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar
Edith Elisabeta Kadar Blog 