S-ar putea ca mulți să nu fie de acord cu asta, în fond vârsta adultă este considerată maturitate, nu? Maturitate biologică, da, având în vedere că la 21 de ani se consideră că se oprește și creșterea corpului fizic. Însă dincolo de asta e nevoie să luăm în considerare maturitatea emoțională, ceea ce este cu totul altceva decât cea fizică.
Un om poate arăta ca cineva de 40 de ani, de exemplu, dar să se comporte ca un adolescent care nu vrea responsabilități în viață, dă vina într-una pe alții, vorbește urât despre ceilalți, amână la nesfârșit luarea de decizii importante, le cere altora să le dea soluții în timp ce ei evită să decidă singuri pentru viața lor.
Ți se pare cunoscut? Ai întâlnit asemenea oameni? Ai avut relații cu asemenea oameni? Ți-a fost greu pentru că trebuia să faci totul singur(ă)? Ai primit critici multe atunci când decizia ta nu le-a adus ce au vrut, dar când ai insistat să discutați, au dispărut fără urmă nedorind să își asume responsabilitatea? Te-ai gândit că vei reuși tu să ajuți acei oameni să se schimbe, să se maturizeze, să se transforme? Câți ani din viață ți-au trebuit pentru a-ți da seama și a accepta nu numai că nu se vor schimba vreodată, ci și că nu vor așa ceva? Cât ți-a luat să înțelegi că asemenea oameni nu intenționează să se maturizeze, ci vor să rămână veșnic copii, ca un Peter Pan, personajul care a refuzat să crească?
Desigur, îți pun astfel întrebările, doar n-o să sugerez că s-ar putea ca și tu să ai asemenea comportamente, să le mai și recunoști și să accepți că vârsta matură nu are nicio legătură cu maturitatea emoțională.
Acest material nu se vrea o arătare cu degetul spre cei care nu vor să crească, ci se vrea o atenționare din cauză că mulți habar nu avem ce înseamnă maturitatea emoțională și considerăm că dacă am trecut de 30 de ani suntem maturi.
Maturitatea emoțională permite omului să ia decizii ferme legate de viața personală și profesională, iar el să-și asume responsabilitatea pentru ce va ieși când planurile vor trece de la teorie la practică. Oricât de mult ne-ar plăcea să spunem că da, sigur că suntem maturi din punct de vedere emoțional, e nevoie de mult curaj să ne uităm în viața noastră, să vedem unde suntem față de ce am vrut, cât din ce ne-am propus s-a și împlinit; iar dacă vedem că nu prea a ieșit viața așa cum ne-am propus-o, să vedem obiectiv dacă ne asumăm responsabilitatea pentru ce a ieșit sau dăm vina pe oricine din exterior: pe Dumnezeu care ne-a bătut, pe dracul care ne-a pus, pe părinți, societate, guverne, dâre pe cer sau încălzirea globală. Pentru că dacă oricine altcineva este de vină pentru nefericirea și ratarea reușitei decât noi, a venit momentul să acceptăm că nu suntem deloc maturi și că ne comportăm ca niște copii.
Cum sunt copiii? Instabili emoțional: se supără acum apoi le trece repede, nu se pot controla în comportament și la vorbire, vor să fie în centrul atenției într-una, fac crize, dau vina pe alți copii dacă fac vreo boacănă, mint, manipulează emoțional, inventează povești pentru a ieși ei personajul pozitiv, ignoră să spună ce i-ar incrimina și exagerează ce au făcut alții.
Cum sunt adulții maturi emoțional? Nu fac crize, abordează cu calm fiecare situație tensionată, nu țipă, își asumă responsabilitatea și recunosc când au greșit, vin cu soluții pentru îmbunătățirea rezultatelor, nu dau vina pe nimeni, nu caută țapi ispășitori; nu bârfesc, nu batjocoresc. Văd potențialul în fiecare situație și în fiecare om întâlnit, și nu încearcă să obțină avantaje pârându-i pe alții și punându-se doar pe ei în avantaj.
Oamenii maturi emoțional sunt responsabili cu banii, nu îi investesc în situații și lucruri doar pentru a-i impresiona pe alții, ci acolo unde știu că rezultatele pot fi văzute practic. Ei nu se aruncă în relații pasagere doar ca să nu fie singuri, nu așteaptă partenerul potrivit care să-i salveze, ci devin ei partenerul pe care îl așteaptă. Vin cu soluții clare și nu irosesc timp și energie să se scuze, ci găsesc soluții practice la orice. Nu vor încerca să-i schimbe pe ceilalți doar ca să le fie lor bine, ci îi vor lua pe oameni așa cum sunt.
Imaturitate înseamnă că, din diferite motive, unii refuză să crească și rămân copii și la vârste înaintate. Deci, dacă ar fi să căutăm cauzele acestui comportament, ar trebui să ne uităm în copilăria acestor oameni și la relația lor cu părinții.
Oamenii imaturi se plâng într-una și se mulțumesc cu ce le spune altcineva să fie și să facă, chiar dacă asta nu le aduce bani și împlinire. Oamenii maturi nu se plâng, găsesc soluții, și nu își irosesc timp și energie cu cei care doar sunt victime și nu rezolvă nimic.
Mai multe despre maturitatea fizică și (i)maturitatea emoțională voi vorbi în cadrul unei emisiuni vineri, 10.05.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar
Edith Elisabeta Kadar Blog 