Că ne ignorăm nevoile, trecem cu vederea necesitățile noastre, renunțăm la noi pentru a-i ajuta pe ceilalți, se știe deja, doar asta a fost educația pe care am primit-o în copilărie. Ni s-a spus că suntem egoiști dacă ne gândim la noi și ne concentrăm să obținem ce avem nevoie. Am ajuns să negăm ceea ce vrem cu adevărat, ceea ce simțim cu adevărat, doar din frica de a nu fi obraznici, prea îndrăzneți sau degrabă supărători ai celor ușor ofensabili.
Suntem atât de atenți ca ceea ce gândim, simțim sau dorim să nu iasă din (ceea ce ni se spune că ar fi) normal încât ajungem să ignorăm ceea ce suntem cu adevărat, să ne ignorăm pe noi înșine.
Și dacă ne ignorăm, dacă ne anulăm într-una, dacă suprimăm tot ceea ce este în interiorul nostru, cum am putea ști care este adevărul altora? Cum să-i înțelegem pe alții dacă nu ne înțelegem pe noi?
Noi nu apreciem sau iubim un om, ci apreciem sau iubim ceea ce credem noi despre acel om, apreciem și iubim varianta lui idealizată. Asta înseamnă că avem tendința de a trece cu vederea lucrurile mai puțin plăcute, să credem că „nu-i chiar așa, mi se pare!”, și să amplificăm niște trăsături care, de fapt, nu sunt atât de importante într-o relație.
Practic noi ignorăm toate acele becuri roșii, toate avertismentele pe care corpul ni le trimite, iar apoi ne dăm cu curul de pământ când acele lucruri – pe care am ales să le ignorăm – se întâmplă.
Suntem câmpuri electromagnetice, se știe asta, iar corpul nostru culege toate informațiile energetice despre cineva: persoana e compatibilă, ne simțim bine, relaxați în prezența ei; persoana nu are o energie compatibilă cu cine și ce suntem noi, corpul ne trimite semnale care ne fac neliniștiți, în alertă, dar pe care alegem să le ignorăm de cele mai multe ori.
Și atunci cum poate fi comunicarea bună? Cum putem ști dacă ceea ce spunem este ceea ce simțim sau dacă este doar nevoia de a primi aprobare, apreciere, validare? Cum putem ști dacă iubirea și respectul sunt sincere și nu doar toane de copii și adolescenți?
Cum putem ști ce vrem dacă nu știm cine suntem?
Cum putem cunoaște cu adevărat pe cineva dacă am uitat de noi?
De unde știm că ceea ce facem este pentru a ne împlini nevoile noastre și nu pe ale altora?
Toate acestea rămân în noi nerezolvate, rămân probleme la care întrebăm la nesfârșit „și eu ce să fac?”, și respingem orice sugestie sau soluție din afară cu un „ce știi tu?!… habar n-ai cât de greu mi-este!!!…” atotștiutor.
Luna aprilie debutează în trombă cu intrarea planetei comunicării, Mercur, în mișcare (aparent) retrogradă. Asta înseamnă că există toate șansele ca una să spunem, alta să se înțeleagă, să existe scurtcircuite în comunicarea de orice fel (scris, verbal).
Mai multe despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni transmisă luni, 01.04.2024, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.
Binețe, Om deschis la minte și comunicare!
Edith Elisabeta Kadar
Edith Elisabeta Kadar Blog 