LUNA PLINĂ ÎN CAPRICORN (10.07.2025)

LUNA PLINĂ ÎN CAPRICORN (10.07.2025)

Când vorbim despre Luna plină, vorbim despre finaluri, eliberări, închideri de situații rămase în coadă de pește. Pe Luna plină se termină ce e de terminat, nu se începe; energia de început este apanajul Lunii noi.

Capricornul este semnul guvernat de Saturn, și ne „vorbește” despre reguli, structuri rigide, programe care trebuie urmate pentru ca noi să reușim să ne eliberăm, într-un final, de haos și dezorganizare.

Luna plină în Capricorn ne aduce în față nevoia de a închide tipare vechi de credințe care ne țin prizonieri în trecut: „așa trebuie… așa se face… ce-o să zică lumea?…”. Ni se transmite că ceea ce am făcut până acum ne-a adus aici, în acest punct al vieții noastre, nu ne poate duce în altă parte decât dacă renunțăm la minciună și iluzia pe care tot noi le-am ales și le-am înscăunat în viața noastră.

Momentul de Lună plină în Capricorn are loc joi, 10.07.2025 la ora 23.37 (ora României), și are Ascendentul în Pești, zodia spiritualității, dar și a iluziei, a minciunii învelită frumos.
Ascendentul momentului este la același grad cu Nodul Nord, sau karma prezentului, ceea ce subliniază atenționarea ca în următoarele 6 luni (până la Luna nouă în Capricorn din 18.01.2026) să conștientizăm programele după care funcționăm și care nu sunt ale noastre. Adică acele tipare gen: să nu superi pe nimeni, să nu îți faci de râs familia pentru că ți-ai spus părerea și ai deranjat orgoliile altora, fă-te mic și nimeni nu-ți va face nimic, mai bine să nu știe lumea de tine decât să dai de belele, etc.

Intrarea lui Uranus în Gemeni (care a avut loc luni, 07.07.2025) aduce energia aerului, Gemenii, care simbolizează mintea, idei, viteză, comunicare. E nevoie să comunicăm cu noi înșine, mai întâi. Degeaba le spunem altora ce să facă dacă noi nu știm ce să facem cu noi și cu viața noastră. Degeaba dăm sfaturi dacă noi nu aplicăm nimic din ceea ce îi îndrumăm pe alții să facă, să fie și să spună.

Mai multe informații te invit să afli urmărind fragmentul care se referă la aspectele astrologice ale Lunii pline în Capricorn, fragment extras din emisiunea „CÂND RENUNȚI LA TINE, OMULE, DEVII ROBOTUL ALTORA”, ce poate fi văzută aici: https://youtube.com/live/81MRyp5FsAc

Munca de editare a materialului este a fiului meu, Yannis.
Aștept părerea ta.
Îți mulțumesc că ești!

Muzica: Vital – Progress (https://www.bensound.com/) (Royalty-Free Music Certificate License certificate #2181352)
Video „lens flare effects on black background” de Panomporn Lungmint http://www.shutterstock.com, ID: 1099154947 – Clip video HD, Licență standard

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Lasă un comentariu