DEPENDENȚELE, „PARTENERUL” TĂCUT CARE NE OCUPĂ ÎNTREAGA VIAȚĂ

„Dar eu nu am dependențe!”, s-ar putea să te gândești la citirea titlului, și încă cu mândrie. Te gândești că nu fumezi, nu bei, nu consumi droguri, deci nu ai dependențe. Dar te-ai observat cât de rapid te justifici în fața oricui ți-ar putea aduce o mică pată pe imaginea pe care ți-o îngrijești cu …

MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU TOȚI VOM PLĂTI PENTRU ALEGERILE NOASTRE

Da, știu, ideea să plătim pentru ceva ce nici măcar nu ne place întotdeauna sună tare neplăcut; și asta ca să mă exprim drăguț. Adică să tot auzim că trebuie să plătim pentru ceva în viață, sau că va trebui să plătim pentru alegerile făcute stârnește în noi un sentiment de revoltă și de nedreptate …

ȘTIM CE AM VREA SĂ FIM, DAR OARE ȘTIM CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT?

Cu toții ne-am dori să fim fericiți, să avem bani, să fim sănătoși, să nu mai suferim, să nu mai avem parte de greutăți, să fim iubiți, respectați și înțeleși. Și totuși, prea des se întâmplă să nu fie așa. Oare de ce nu putem avea parte de toate cele de mai sus? De ce …

Despre PREVIZIUNI ASTRO 2023 și MERCUR RETROGRAD în CAPRICORN

Te invit să urmărești emisiunea despre previziuni astro 2023 la TV Arad, joi, 29 decembrie, de la ora 20. Pentru asta, te rog să accesezi pagina   https://youtu.be/8R29e6C-dNk

VREI SĂ FII LUAT ÎN SERIOS? MATURIZEAZĂ-TE ȘI NU TE MAI COMPORTA IRESPONSABIL!

Desigur, poți aduce nenumărate argumente despre cât de matur ești fâlfâind în fața oricui vrea să te asculte vârsta ta din cartea de identitate. Și totuși, nu este suficient să ai peste 30 de ani pentru a fi matur emoțional și a fi responsabil. Anul 2022 (2+2+2=6) a fost despre responsabilitatea cu care ți-ai asumat …

„ORICINE POATE, DOAR EU NU!”

„Ție ți-e atât de ușor să vorbești! Ce știi tu cât de greu îmi este mie! Sufăr ca Iisus pe cruce!” Măi, omule, apăi să crezi că ești singurul din lumea asta care suferă, singurul căruia îi este greu, și să te mai și compari cu Iisus, îți trebuie un ego și un orgoliu nemăsurate! …

A VENIT MOMENTUL SĂ ÎȚI AMINTEȘTI CÂT DE PUTERNIC EȘTI!

Când spun că ești puternic, nu mă refer nici la puterea fizică și nici la cea dată de vreo funcție sau poziție socială. Nu. Aici mă refer la puterea interioară, cea care te face să mergi mai departe în fiecare zi indiferent ce ți s-ar întâmpla.A fi puternic înseamnă a te aduna și a găsi …

CREDINȚA, TESTUL SUPREM AL ACESTEI PERIOADE

În această perioadă, cea mai pusă la încercare parte din noi este credința, cea cu care ne lăudăm și pe care o fluturăm cel mai des. https://youtu.be/_CXHMsQ85hA

CÂND VREI SĂ RENUNȚI LA TOT – LA VISURI, LA TINE, LA VIAȚĂ – RIDICĂ-TE ȘI MERGI MAI DEPARTE!

https://youtu.be/8a3RZPgiLzw

TU EȘTI CEEA CE CERI PARTENERULUI DE VIAȚĂ SĂ FIE?

Desigur, ai standarde înalte și te aștepți ca partenerul de cuplu să observe ce minunăție a primit în dar de la Univers: pe tine! Aștepți să facă și să fie așa cum vrei tu, doar i-ai făcut marea favoare de a îl/o alege dintre atâtea alte variante, nu? Și e atât de deranjant să vezi …