Edith Kadar Blog

FUGI, OMULE, FUGI DE TINE!
FUGI, OMULE, FUGI DE TINE!

Fuga arată nevoia de a te îndepărta de un pericol sau de a câștiga un concurs, dacă ești atlet.
Iar dacă pericolul ești chiar tu, trăirile și problemele tale amânate și lăsate nerezolvate, vei fugi la nesfârșit fără ca măcar să îți dai seama că devii un „atlet” al vieții.

Aud des expresii în care „fuga” și „viața” coexistă în aceeași frază: „Doamne, cât am de alergat de ici-colo”, „viața asta e o alergătură continuă”, „n-am timp, tre’ să fug, pa!”, să nu mai vorbim de fuga de iubire, fuga de responsabilitate, fuga de maturizare…

Dacă ai fi atent la tine, la programul tău zilnic, ai vedea că ești mai mereu pe fugă, cu senzația că nu îți ajunge timpul, că ai atât de multe de rezolvat și că ziua nu are suficient de multe ore. Perioada de activitate a crescut, pe când cea de odihnă a scăzut. Te plângi într-una de oboseală și că viața devine din ce în ce mai grea.
Alergi, și alergi, și nu îți dai voie să te odihnești, să ai momente de respiro. Cu timpul s-ar putea să ajungi să te simți vinovat că stai puțin și îți tragi sufletul; sau să îți creezi o boală doar ca să poți dormi și tu un pic.

Unde, Doamne, alergi? Și când te vei opri, totuși?
Ești într-o continuă fugă. În permanență trebuie să faci ceva, să fii ocupat cu ceva. OCUPAT. Deci nu liber! Ești ocupat cu alții, cu alte treburi, doar să nu rămâi singur cu tine.
Ești ocupat (așa, ca un teritoriu) de probleme reale sau ireale, create de mintea ta, doar să nu rămâi cu tine.

Fugi. Fugi de tine. E ca și cum nu mai vrei să te aștepți, ca și cum ți-o iei înainte, plictisit de viteza de melc a celui care ești cu adevărat.

Cred că de aia îmbătrânesc oamenii, că o parte din ființa lor se desprinde și aleargă de nebună fie să scape de vechi, de trecut, fie să prindă cât mai mult viitor, înfricoșată să se privească în față acum, în prezent.

Ai realizat că ai face orice doar să nu stai în liniște, tu cu tine? Și te mai miri că ai vecini gălăgioși care tropăie într-una? Păi așa îți tropăie ție mintea, doar să nu o prindă vreun moment de liniște.

De ce fugi de tine? Pentru că simți că se apropie liniștea, iubirea, că viața ta se va liniști, iar asta te panichează? Îți agită mintea maimuță care se teme că își pierde sensul, și care vrea să inventeze noi lucruri care să te mențină în viață.
Așa crede ea, draga de minte maimuță, că vei muri dacă viața ți se va liniști, dacă va dispărea dependența ta de durere și de agitație.

Ești într-o permanentă fugă. În interior, că afară poți compensa cu o comoditate crasă sau cu refuzul de a te stabiliza. De la atâta alergare din tine, fie alegi să ieși rar din casă odată ce ai intrat, fie îți creezi false probleme și pleci să salvezi pe cineva, doar să nu lași liniștea să te pătrundă. Și alergi în tine, și cauți probleme de rezolvat, fericit fiind atunci când cineva îți solicită ajutorul. Doar n-o să stai liniștit, Doamne ferește!
Și te mai miri că ești obosit tot timpul, și că nu ai chef de prea multe lucruri și de viață.
Și te mai miri că oamenii fug din viața ta. Păi normal că o fac, doar și tu fugi de tine, dăăă!
Și te mai miri că nu poți încropi o relație stabilă? Cum să te ajungă cineva care te vrea în viața sa iar în tine să se facă liniște? Să fii tu fără probleme? Tulai!

Fugi de tine, de cine ești cu adevărat, și te scunzi în spatele măștilor și a rolurilor pe care le joci. Tu crezi că ești funcția ta, sau banii tăi, sau părinte, sau soț/soție, și te identifici atât de mult cu aceste roluri încât devii un alt aspect al tău, mult distorsionat.

Despre rolurile care devin viața ta și despre acel aspect care nu ești tu, acel alt TU pe care l-ai creat doar ca să nu dai ochii cu tine, voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 10.02.2023, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.

Iar sâmbătă și duminică te aștept la un atelier online pe zoom pe tema „CINE EȘTI TU ÎN FIECARE SECUNDĂ A VIEȚII TALE?”. https://alexaevent.ro/evenimente/seminar-online-cu-dr-edith-kadar-cine-esti-tu-in-fiecare-secunda-a-vietii-tale/

Te aștept cu drag.

Binețe, OM autentic!

Edith Elisabeta Kadar

FUGI, OMULE, FUGI DE TINE!
FUGI, OMULE, FUGI DE TINE!

Fuga arată nevoia de a te îndepărta de un pericol sau de a câștiga un concurs, dacă ești atlet.
Iar dacă pericolul ești chiar tu, trăirile și problemele tale amânate și lăsate nerezolvate, vei fugi la nesfârșit fără ca măcar să îți dai seama că devii un „atlet” al vieții.

Aud des expresii în care „fuga” și „viața” coexistă în aceeași frază: „Doamne, cât am de alergat de ici-colo”, „viața asta e o alergătură continuă”, „n-am timp, tre’ să fug, pa!”, să nu mai vorbim de fuga de iubire, fuga de responsabilitate, fuga de maturizare…

Dacă ai fi atent la tine, la programul tău zilnic, ai vedea că ești mai mereu pe fugă, cu senzația că nu îți ajunge timpul, că ai atât de multe de rezolvat și că ziua nu are suficient de multe ore. Perioada de activitate a crescut, pe când cea de odihnă a scăzut. Te plângi într-una de oboseală și că viața devine din ce în ce mai grea.
Alergi, și alergi, și nu îți dai voie să te odihnești, să ai momente de respiro. Cu timpul s-ar putea să ajungi să te simți vinovat că stai puțin și îți tragi sufletul; sau să îți creezi o boală doar ca să poți dormi și tu un pic.

Unde, Doamne, alergi? Și când te vei opri, totuși?
Ești într-o continuă fugă. În permanență trebuie să faci ceva, să fii ocupat cu ceva. OCUPAT. Deci nu liber! Ești ocupat cu alții, cu alte treburi, doar să nu rămâi singur cu tine.
Ești ocupat (așa, ca un teritoriu) de probleme reale sau ireale, create de mintea ta, doar să nu rămâi cu tine.

Fugi. Fugi de tine. E ca și cum nu mai vrei să te aștepți, ca și cum ți-o iei înainte, plictisit de viteza de melc a celui care ești cu adevărat.

Cred că de aia îmbătrânesc oamenii, că o parte din ființa lor se desprinde și aleargă de nebună fie să scape de vechi, de trecut, fie să prindă cât mai mult viitor, înfricoșată să se privească în față acum, în prezent.

Ai realizat că ai face orice doar să nu stai în liniște, tu cu tine? Și te mai miri că ai vecini gălăgioși care tropăie într-una? Păi așa îți tropăie ție mintea, doar să nu o prindă vreun moment de liniște.

De ce fugi de tine? Pentru că simți că se apropie liniștea, iubirea, că viața ta se va liniști, iar asta te panichează? Îți agită mintea maimuță care se teme că își pierde sensul, și care vrea să inventeze noi lucruri care să te mențină în viață.
Așa crede ea, draga de minte maimuță, că vei muri dacă viața ți se va liniști, dacă va dispărea dependența ta de durere și de agitație.

Ești într-o permanentă fugă. În interior, că afară poți compensa cu o comoditate crasă sau cu refuzul de a te stabiliza. De la atâta alergare din tine, fie alegi să ieși rar din casă odată ce ai intrat, fie îți creezi false probleme și pleci să salvezi pe cineva, doar să nu lași liniștea să te pătrundă. Și alergi în tine, și cauți probleme de rezolvat, fericit fiind atunci când cineva îți solicită ajutorul. Doar n-o să stai liniștit, Doamne ferește!
Și te mai miri că ești obosit tot timpul, și că nu ai chef de prea multe lucruri și de viață.
Și te mai miri că oamenii fug din viața ta. Păi normal că o fac, doar și tu fugi de tine, dăăă!
Și te mai miri că nu poți încropi o relație stabilă? Cum să te ajungă cineva care te vrea în viața sa iar în tine să se facă liniște? Să fii tu fără probleme? Tulai!

Fugi de tine, de cine ești cu adevărat, și te scunzi în spatele măștilor și a rolurilor pe care le joci. Tu crezi că ești funcția ta, sau banii tăi, sau părinte, sau soț/soție, și te identifici atât de mult cu aceste roluri încât devii un alt aspect al tău, mult distorsionat.

Despre rolurile care devin viața ta și despre acel aspect care nu ești tu, acel alt TU pe care l-ai creat doar ca să nu dai ochii cu tine, voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 10.02.2023, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.

Iar sâmbătă și duminică te aștept la un atelier online pe zoom pe tema „CINE EȘTI TU ÎN FIECARE SECUNDĂ A VIEȚII TALE?”. https://alexaevent.ro/evenimente/seminar-online-cu-dr-edith-kadar-cine-esti-tu-in-fiecare-secunda-a-vietii-tale/

Te aștept cu drag.

Binețe, OM autentic!

Edith Elisabeta Kadar

POȚI SĂ ÎNCEPI CEVA NOU ABIA ATUNCI CÂND GÂNDIREA TA NU MAI E CEA VECHE
POȚI SĂ ÎNCEPI CEVA NOU ABIA ATUNCI CÂND GÂNDIREA TA NU MAI E CEA VECHE

Fiecare om are vise, are idealuri, are planuri de viitor pe care le vrea împlinite și de la care așteaptă să îi aducă pacea și fericirea. Indiferent că este vorba despre a se muta în altă casă, alt oraș, altă țară, sau despre a începe o nouă afacere, omul este încântat și optimist doar la gândul că în viața lui vor interveni schimbările mult așteptate. Și totuși, nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, cum se zice. Adică nu întotdeauna planurile făcute vor ajunge să se materializeze, să se împlinească așa cum au fost ele plăsmuite.

Oare de ce unii își urmează visele și le împlinesc, pe când alții nici măcar nu se apropie de țelul lor, sau o fac foarte încet, întâmpinând multe piedici? Ce îi face pe unii să fie favorizați ai sorții (aparent), iar pe alții să pară veșnicii ratați în ale împlinirii în viață?

Dacă ar fi să te întreb ce gânduri ai acum, când vrei să faci o schimbare în viață, să aduci ceva nou, ce mi-ai spune? Gândește-te, și nu da răspunsuri stereotip. „Na, păi vreau să reușesc”, s-ar putea să (te grăbești să) spui. Da, bine, asta e clar, dar știi foarte bine că nu este suficient să vrei, mai trebuie să și aplici în practică. Și dacă te gândești la nereușitele de până acum, întrebarea mea este: tu te-ai schimbat între timp, sau folosești aceeași gândire de până acum care a împiedicat succesul să apară și pe strada ta?

Hai să luăm un exemplu: să presupunem că ai o boală care te împiedică să trăiești așa cum ai vrea, și vrei să te vindeci. Dacă vei continua să faci ce ai făcut și până acum și să gândești la fel, vindecarea nu va apărea, indiferent ce tratament vei urma. Aceeași gândire care te-a îmbolnăvit, nu te poate vindeca. Este nevoie să schimbi ceva felul în care vezi viața.
Dacă refuzi să faci orice schimbare și aștepți ca alții să facă ceva și să te salveze, nici boala nu are cum să dispară. Dar dacă schimbi perspectiva și accepți că tot ce ți s-a întâmplat a fost din cauza deciziilor tale, și încetezi să mai arăți cu degetul înspre oricine altcineva, vei constata că starea sănătății tale se va îmbunătăți pe zi ce trece.

Problemele apar, indiferent în ce domeniu, atunci când așteptările pe care le ai și speranțele pe care ți le faci sunt nerealiste sau când nu crezi că e posibil ca totul să se schimbe în bine.
Dacă tu nu crezi că te poți vindeca, adânc în sufletul tău, nu te vei vindeca. Dacă tu nu crezi că vei reuși ceea ce ți-ai propus, nu vei reuși, oricât de mult afirmi contrariul.
Degeaba spui că vrei să slăbești dacă tu nu crezi asta, de fapt. Degeaba spui că vrei relație dacă tu nu ești pregătit de asta în adâncul tău. Degeaba spui că vrei să faci bani dacă tu, în sinea ta, nu crezi că meriți să ai bani.

Vezi tu, nu ceea ce spui dă rezultatul final, ci ceea ce gândești și crezi în interiorul tău. Dacă tu te ghidezi după vechea gândire, vei obține aceleași rezultate ca până acum. Vrei ceva nou? Gândește înnoit. Ai curajul de a ieși în afara a ceea ce ai gândit, ai făcut și ai fost până acum.
Acesta este și mesajul Lunii pline în Leu care va avea loc duminică, 05.02.2023

Mai multe despre acest subiect voi vorbi vineri, 03.02.2023, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag!

Binețe, Om curajos!

Edith Kadar

POȚI SĂ ÎNCEPI CEVA NOU ABIA ATUNCI CÂND GÂNDIREA TA NU MAI E CEA VECHE
POȚI SĂ ÎNCEPI CEVA NOU ABIA ATUNCI CÂND GÂNDIREA TA NU MAI E CEA VECHE

Fiecare om are vise, are idealuri, are planuri de viitor pe care le vrea împlinite și de la care așteaptă să îi aducă pacea și fericirea. Indiferent că este vorba despre a se muta în altă casă, alt oraș, altă țară, sau despre a începe o nouă afacere, omul este încântat și optimist doar la gândul că în viața lui vor interveni schimbările mult așteptate. Și totuși, nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, cum se zice. Adică nu întotdeauna planurile făcute vor ajunge să se materializeze, să se împlinească așa cum au fost ele plăsmuite.

Oare de ce unii își urmează visele și le împlinesc, pe când alții nici măcar nu se apropie de țelul lor, sau o fac foarte încet, întâmpinând multe piedici? Ce îi face pe unii să fie favorizați ai sorții (aparent), iar pe alții să pară veșnicii ratați în ale împlinirii în viață?

Dacă ar fi să te întreb ce gânduri ai acum, când vrei să faci o schimbare în viață, să aduci ceva nou, ce mi-ai spune? Gândește-te, și nu da răspunsuri stereotip. „Na, păi vreau să reușesc”, s-ar putea să (te grăbești să) spui. Da, bine, asta e clar, dar știi foarte bine că nu este suficient să vrei, mai trebuie să și aplici în practică. Și dacă te gândești la nereușitele de până acum, întrebarea mea este: tu te-ai schimbat între timp, sau folosești aceeași gândire de până acum care a împiedicat succesul să apară și pe strada ta?

Hai să luăm un exemplu: să presupunem că ai o boală care te împiedică să trăiești așa cum ai vrea, și vrei să te vindeci. Dacă vei continua să faci ce ai făcut și până acum și să gândești la fel, vindecarea nu va apărea, indiferent ce tratament vei urma. Aceeași gândire care te-a îmbolnăvit, nu te poate vindeca. Este nevoie să schimbi ceva felul în care vezi viața.
Dacă refuzi să faci orice schimbare și aștepți ca alții să facă ceva și să te salveze, nici boala nu are cum să dispară. Dar dacă schimbi perspectiva și accepți că tot ce ți s-a întâmplat a fost din cauza deciziilor tale, și încetezi să mai arăți cu degetul înspre oricine altcineva, vei constata că starea sănătății tale se va îmbunătăți pe zi ce trece.

Problemele apar, indiferent în ce domeniu, atunci când așteptările pe care le ai și speranțele pe care ți le faci sunt nerealiste sau când nu crezi că e posibil ca totul să se schimbe în bine.
Dacă tu nu crezi că te poți vindeca, adânc în sufletul tău, nu te vei vindeca. Dacă tu nu crezi că vei reuși ceea ce ți-ai propus, nu vei reuși, oricât de mult afirmi contrariul.
Degeaba spui că vrei să slăbești dacă tu nu crezi asta, de fapt. Degeaba spui că vrei relație dacă tu nu ești pregătit de asta în adâncul tău. Degeaba spui că vrei să faci bani dacă tu, în sinea ta, nu crezi că meriți să ai bani.

Vezi tu, nu ceea ce spui dă rezultatul final, ci ceea ce gândești și crezi în interiorul tău. Dacă tu te ghidezi după vechea gândire, vei obține aceleași rezultate ca până acum. Vrei ceva nou? Gândește înnoit. Ai curajul de a ieși în afara a ceea ce ai gândit, ai făcut și ai fost până acum.
Acesta este și mesajul Lunii pline în Leu care va avea loc duminică, 05.02.2023

Mai multe despre acest subiect voi vorbi vineri, 03.02.2023, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag!

Binețe, Om curajos!

Edith Kadar

DEPENDENȚELE, „PARTENERUL” TĂCUT CARE NE OCUPĂ ÎNTREAGA VIAȚĂ
DEPENDENȚELE, „PARTENERUL” TĂCUT CARE NE OCUPĂ ÎNTREAGA VIAȚĂ

„Dar eu nu am dependențe!”, s-ar putea să te gândești la citirea titlului, și încă cu mândrie. Te gândești că nu fumezi, nu bei, nu consumi droguri, deci nu ai dependențe. Dar te-ai observat cât de rapid te justifici în fața oricui ți-ar putea aduce o mică pată pe imaginea pe care ți-o îngrijești cu atâta îndârjire? Știi că asta este o dependență, nu? E dependența de imaginea creată, cea pe care o prezinți celor din jur, și care nu prea are legătură cu ceea ce ești tu cu adevărat. Cu cât imaginea creată este mai departe de adevăr, cu atât lupți mai mult cu cei care, prin acțiunile și spusele lor, pot aduce atingere gravă muncii tale. Deci avem dependența de imagine. Cum imaginea este altceva decât cine ești în esență, înseamnă că minți. Deci a apărut și dependența de minciună, dependența de fals.
Chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce spun, chiar dacă ești revoltat de ceea ce citești, ascunderea a ceea ce și cine ești în realitate – știi tu, atunci când rămâi doar cu tine, seara, și te uiți în oglindă – îți poate aduce multă nefericire. Poți spune că ești, astfel, dependent de nefericire, de suferință? O, da! Și să știi că doar pentru că nu vrei să accepți, nu înseamnă că nu este adevărat. Dar, deh, imaginea!…

Să știi că dependențele de tutun, alcool, droguri, sunt doar vârful aisbergului, partea vizibilă, că restul este în apă, adică adânc în subconștient. Aceste dependențe evidente ascund multe alte dependențe, adicții, profunde, greu de recunoscut și de acceptat.
Un om nu se apucă de fumat așa, dintr-odată. E nevoie să i se întâmple ceva care să îl ducă acolo, la acel gest.
Un om nu se apucă să consume alcool pentru că se plictisește; acolo au fost o serie de traume nerezolvate și care au erodat atât de mult încrederea în sine încât omul, copleșit de singurătate, și-a găsit refugiul în băutură.
Un om nu se apucă de droguri pentru că e un slab și un nenorocit, ci pentru că lumea în care trăiește i-a adus doar dezamăgiri, și vrea să evadeze din ea chiar și pentru o perioadă.

Nimeni nu vrea să devină dependent, și fiecare se gândește că va încerca doar o singură dată. Apoi se trezește, revine la realitate, și reintră în nemulțumirea sa. Și unde se refugiază? În dependență. „Hai, doar încă o dată”, își spune omul. Iar ciclul se repetă până ce realizează că nu poate ieși de acolo nici dacă ar vrea. Creierul a creat alte rețele sub influența substanțelor secretate sub influența a ceea ce produce dependența.
A crede că cei care au adicții sunt răi, și nu vor să se lase de obiceiul dăunător, este cel puțin o dovadă de ignoranță. Nu te poți lăsa de tutun, alcool și droguri de azi pe mâine fără să îți bagi corpul în șoc. Dar, apropo, și nevoia continuă de a comenta, de a bărfi, de a condamna și a-i judeca pe alții sunt tot dependențe. Știai asta? E același mecanism; tu de ce nu renunți să îți spui părerea oricui și oricând legat de ce ar trebui să facă alții?
De ce alții sunt slabi dacă beau, dar tu ești puternic dacă le spui celorlalți cum ar trebui să fie, să se comporte și să trăiască? E același mecanism. Și tu ai intra în sevraj dacă te-ar izola cineva și nu ai mai avea cu cine și despre cine să vorbești.

Atunci când nu ne uităm în viața noastră, ci arătăm în permanență spre alții, înseamnă că golul din noi este din ce în ce mai mare, și trebuie să ni-l umplem cu mâncare, sex, dulciuri, bârfă, facebook, filme, etc.; adică am face orice doar să nu rămânem singuri cu noi. Toate aceste comportamente de umplutură se numesc dependențe, și sunt partenerii care ocupă spațiul întregii vieți, pentru că noi lipsim din ea.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 27.01.2023, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea de Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om liber!

Edith Elisabeta Kadar

DEPENDENȚELE, „PARTENERUL” TĂCUT CARE NE OCUPĂ ÎNTREAGA VIAȚĂ
DEPENDENȚELE, „PARTENERUL” TĂCUT CARE NE OCUPĂ ÎNTREAGA VIAȚĂ

„Dar eu nu am dependențe!”, s-ar putea să te gândești la citirea titlului, și încă cu mândrie. Te gândești că nu fumezi, nu bei, nu consumi droguri, deci nu ai dependențe. Dar te-ai observat cât de rapid te justifici în fața oricui ți-ar putea aduce o mică pată pe imaginea pe care ți-o îngrijești cu atâta îndârjire? Știi că asta este o dependență, nu? E dependența de imaginea creată, cea pe care o prezinți celor din jur, și care nu prea are legătură cu ceea ce ești tu cu adevărat. Cu cât imaginea creată este mai departe de adevăr, cu atât lupți mai mult cu cei care, prin acțiunile și spusele lor, pot aduce atingere gravă muncii tale. Deci avem dependența de imagine. Cum imaginea este altceva decât cine ești în esență, înseamnă că minți. Deci a apărut și dependența de minciună, dependența de fals.
Chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce spun, chiar dacă ești revoltat de ceea ce citești, ascunderea a ceea ce și cine ești în realitate – știi tu, atunci când rămâi doar cu tine, seara, și te uiți în oglindă – îți poate aduce multă nefericire. Poți spune că ești, astfel, dependent de nefericire, de suferință? O, da! Și să știi că doar pentru că nu vrei să accepți, nu înseamnă că nu este adevărat. Dar, deh, imaginea!…

Să știi că dependențele de tutun, alcool, droguri, sunt doar vârful aisbergului, partea vizibilă, că restul este în apă, adică adânc în subconștient. Aceste dependențe evidente ascund multe alte dependențe, adicții, profunde, greu de recunoscut și de acceptat.
Un om nu se apucă de fumat așa, dintr-odată. E nevoie să i se întâmple ceva care să îl ducă acolo, la acel gest.
Un om nu se apucă să consume alcool pentru că se plictisește; acolo au fost o serie de traume nerezolvate și care au erodat atât de mult încrederea în sine încât omul, copleșit de singurătate, și-a găsit refugiul în băutură.
Un om nu se apucă de droguri pentru că e un slab și un nenorocit, ci pentru că lumea în care trăiește i-a adus doar dezamăgiri, și vrea să evadeze din ea chiar și pentru o perioadă.

Nimeni nu vrea să devină dependent, și fiecare se gândește că va încerca doar o singură dată. Apoi se trezește, revine la realitate, și reintră în nemulțumirea sa. Și unde se refugiază? În dependență. „Hai, doar încă o dată”, își spune omul. Iar ciclul se repetă până ce realizează că nu poate ieși de acolo nici dacă ar vrea. Creierul a creat alte rețele sub influența substanțelor secretate sub influența a ceea ce produce dependența.
A crede că cei care au adicții sunt răi, și nu vor să se lase de obiceiul dăunător, este cel puțin o dovadă de ignoranță. Nu te poți lăsa de tutun, alcool și droguri de azi pe mâine fără să îți bagi corpul în șoc. Dar, apropo, și nevoia continuă de a comenta, de a bărfi, de a condamna și a-i judeca pe alții sunt tot dependențe. Știai asta? E același mecanism; tu de ce nu renunți să îți spui părerea oricui și oricând legat de ce ar trebui să facă alții?
De ce alții sunt slabi dacă beau, dar tu ești puternic dacă le spui celorlalți cum ar trebui să fie, să se comporte și să trăiască? E același mecanism. Și tu ai intra în sevraj dacă te-ar izola cineva și nu ai mai avea cu cine și despre cine să vorbești.

Atunci când nu ne uităm în viața noastră, ci arătăm în permanență spre alții, înseamnă că golul din noi este din ce în ce mai mare, și trebuie să ni-l umplem cu mâncare, sex, dulciuri, bârfă, facebook, filme, etc.; adică am face orice doar să nu rămânem singuri cu noi. Toate aceste comportamente de umplutură se numesc dependențe, și sunt partenerii care ocupă spațiul întregii vieți, pentru că noi lipsim din ea.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 27.01.2023, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea de Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om liber!

Edith Elisabeta Kadar

MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU TOȚI VOM PLĂTI PENTRU ALEGERILE NOASTRE
MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU TOȚI VOM PLĂTI PENTRU ALEGERILE NOASTRE

Da, știu, ideea să plătim pentru ceva ce nici măcar nu ne place întotdeauna sună tare neplăcut; și asta ca să mă exprim drăguț. Adică să tot auzim că trebuie să plătim pentru ceva în viață, sau că va trebui să plătim pentru alegerile făcute stârnește în noi un sentiment de revoltă și de nedreptate că avem de dat ceva și nu de primit pentru o viață care oricum nu ne place. Cum adică să plătim din moment ce viața este nedreaptă, oamenii întâlniți sunt neserioși, profitori și insensibili la nevoile noastre? Ar trebui să fim noi plătiți pentru suferință, pentru faptul că noi nu avem parte de fericire, de împlinire, de liniștea aia sufletească despre care se tot scrie, se tot vorbește, dar pe care nu am văzut-o. „Adică după ce că am o viață de tot rahatul, după ce că există atâta nedreptate în lume, atâta discriminare, mi se spune că mai am de plătit pentru alegerile mele? Deci, după ce că nu am, tot eu să dau?”, ar putea suna vocea din capul nostru.

Aceasta este gândirea și concepțiile de viață atât timp cât trăim pe pilot automat, cât supraviețuim fiecărei zile și cât renunțăm la a mai vedea părțile pozitive din viață.
Când vorbim doar despre partea grea a vieții, despre neajunsuri și partea rea din orice și oricine, și nu putem sau nu vrem să vedem nimic frumos, nimic plăcut, noi vorbim, de fapt, despre felul în care vedem noi viața, cum o percepem și o interpretăm noi. Doar pentru că suntem incapabili să vedem frumosul, nu înseamnă că el nu există. Doar pentru că nu vedem decât întunericul, nu înseamnă că lumina a dispărut; înseamnă doar că am ales să vedem numai partea întunecată a fiecărei situații de viață, a fiecărui om, a noastră. Iar această alegere va aduce cu sine și consecințe. Neplăcute, bineînțeles. Din frustrare și furie nu vom putea ajunge abundența, bunăstarea și fericirea mult visate, ci vom atrage și mai multă frustrare. Iar repercusiunile vor apărea, mai devreme sau mai târziu: boli, pagube, relații toxice. Aceasta este plata pentru alegerea pe care am făcut-o. Puteam alege altceva dacă nu eram atât de supărați pe lume, pe viață, pe noi.

Toți oamenii trec prin încercări, dar nu toți aleg să se scufunde în pesimism, disperare și negare. Unii înțeleg că orice încercare are rolul de a ne întări, de a scoate la suprafață puterea de a merge mai departe, de a depăși orice obstacol întâlnit, și chiar de a o lua de la capăt dacă este cazul. Cine poate trece peste încercări nu are vreo putere specială, paranormală, ci are setările de gândire altfel.

Hai să ne imaginăm niște sportivi care se pregătesc pentru un concurs. Doar unul poate lua premiul întâi, dar toți vor câștiga experiență și vor ști ce să nu mai facă data viitoare.
Unii așa gândesc, „oau, ce șansă am avut: să întâlnesc oameni noi, să văd locuri noi, să particip la încă un concurs. Ce binecuvântare! Ce evoluție!”.
Dar alții dintre aceia care nu au ajuns pe podium aleg să se înfurie, să îi condamne pe toți, să își irosească energia vorbind despre nedreptatea care li s-a făcut că nu au câștigat. Și, în loc s�� meargă mai departe, se vor gândi obsesiv doar la faptul că nu au câștigat, la cât de nedreaptă este viața și cât de falși sunt oamenii. Iar consecințele nu vor înceta să apară: rezultatele vor fi din ce în ce mai slabe, eliminare din lot, frustrare crescândă. Iar de aici și până la prăbușirea în întuneric, la negarea binelui, a lui Dumnezeu, nu mai este decât un pas mic. Plata? Boli grave, dependențe, resemnare și izolare.

Aceleași condiții, alegeri diferite.
Cei care aleg să vadă doar că sunt victime nedreptățite, vor atrage oameni și situații care să le amplifice starea. Și asta pentru a lucra cu ei până ce vor alege o altă variantă. Sau nu.

Atragem ceea ce gândim și credem. Gândim optimist, atragem optimism. Gândim pesimist, atragem doar persoane și situații care ne țin acolo.
Plata este energia vieții pe care ori o înmulțim, ori o irosim în funcție de alegerea pe care o facem.

În această perioadă avem posibilitatea de a ne deschide ochii și mintea, și de a înțelege că nimeni și nimic nu ne poate face rău și nefericiți în afară de noi înșine. Indiferent ce alegem, „moneda” cu care plătim este energia vieții pe care o alegem.

Sâmbătă, 21 ianuarie, va avea loc momentul de Lună nouă în Vărsător și intrarea în noul an chinezesc, cel al Iepurelui de apă.

Mai multe despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook vineri, 20 ianuarie, cu începere de la ora 20.30 (ora României).
Te aștept cu drag.

Binețe, Om asumat!

Edith Elisabeta Kadar

ȘTIM CE AM VREA SĂ FIM, DAR OARE ȘTIM CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT?
ȘTIM CE AM VREA SĂ FIM, DAR OARE ȘTIM CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT?
(Luna plină în Rac – 07.01.2023)

Cu toții ne-am dori să fim fericiți, să avem bani, să fim sănătoși, să nu mai suferim, să nu mai avem parte de greutăți, să fim iubiți, respectați și înțeleși. Și totuși, prea des se întâmplă să nu fie așa. Oare de ce nu putem avea parte de toate cele de mai sus? De ce este atât de greu să ajungem acolo? Și dacă e atât de greu, cum se face că noi în continuare dorim să ne fie bine, chiar dacă viața ne aduce altceva? Ce anume intervine între dorința noastră și punerea ei în aplicare? Ce intervine între intenție și realitatea imediată? De ce unii reușesc, iar alții nu? De ce este dificil să acumulăm lucruri pozitive, dar pare atât se ușor să atragem lipsuri, boli și nefericire?

În primul rând este vorba despre faptul că nu știm cine suntem cu adevărat. CU ADEVĂRAT, da? Nu cine credem că suntem, cine credem că ar trebui să fim, sau cine ne arătăm a fi pentru ceilalți.
Dacă am sta să ne gândim cât la sută din ce arătăm în afară suntem cu adevărat noi, am fi surprinși de diferență.
Am fost învățați că nu trebuie să supărăm pe nimeni, că trebuie să ne comportăm astfel încât cei din jur să nu aibă motive a se plânge de noi, doar nu îi facem de râs pe cei de acasă, nu? „Să nu mă faci de râs!”, a fost una dintre cererile/impunerile/condițiile pe care le-am auzit majoritatea dintre noi atunci când mergeam undeva sau făceam ceva pentru prima dată. Nu „să ai succes!”, sau „cred în tine, fii tu așa cum ești, oricum sunt mândru/mândră de tine!”. Nu. Era mai important să nu îi facem de râs; deci tot ei erau pe primul plan, și nu noi. Păi și de unde să învățăm noi să fim noi înșine? De unde să știm, măcar, ce înseamnă asta, atât timp cât trebuia să ne controlăm și să facem frumos. Adică să facem ceea ce noi am crezut că înseamnă „cuminte” și „să nu te fac de râs”. Cum să știm noi cine sau ce suntem cu adevărat dacă am fost învățați că părerea celorlalți este ceea ce ne guvernează viața și ne formatează ca ființe? Cum să știm că noi suntem pe primul plan, doar e viața noastră, și nu alții? Cine să ne învețe? Părinții, care au făcut la fel? Cadrele didactice din școală, care ne-au cerut să fim cei mai buni la materiile lor, și pe care nu i-a interesat dacă vom avea nevoie în viață de materia lor? Cine?

Tot ce am ajuns să știm este să facem frumos, să îi mulțumim pe alții, să ne punem pe noi pe ultimul loc de parcă nu am conta absolut deloc, și să îi punem pe ceilalți mai presus de orice, chiar și de Dumnezeu. Și atunci cum să știm cine suntem, dacă nici măcar nu ne-a trecut prin minte că și noi contăm, că și noi suntem importanți, că existăm și că ar trebui să fim atenți la noi, nu la nevoile altora?
Și dacă tot ne-am obișnuit să ne dedicăm viața altora, nu e normal să avem aceleași pretenții și așteptări ca ceilalți să ne pună pe noi pe prim plan? Și dacă nu se întâmplă așa, cum reacționăm? Ne simțim trădați, jigniți, ofensați, devalorizați, anulați.
”Am făcut atâtea pentru omul ăla, și acum nu mă tratează cu respect…”, sau „nu m-am așteptat de la X să facă asta, nu așa se comportă normal un om!”.

Știm că vrem respect, dar oare ne respectăm pe noi înșine?
Știm că vrem ca alții să ne recunoască valoarea, dar oare noi ne-o (re)cunoaștem?
Știm că vrem ca alții să ne dea și să ne facă pentru că noi am dat și am făcut, dar facem noi asta cu noi înșine sau așteptăm doar ca ceilalți să binevoiască a ne umple golurile?
Vrem ca ceilalți să ne facă fericiți, dar noi știm măcar ce este fericirea, sau avem nevoie de motiv să-i tocăm mărunt pe ceilalți pe motiv că asta ni s-a făcut și nouă?
Atât timp cât nu contăm pentru noi înseamnă că nu ne cunoaștem deloc și că le vom cere celorlalți ceea ce noi nu ne dăm. Cum putem fi ceva dacă nu ne cunoaștem CU ADEVĂRAT?

Perioada următoare ne va obliga să ne căutăm, să ne găsim cine suntem cu adevărat, sau vom dispărea în mulțimea care ne devorează energia și pentru care – hai s-o zicem p-aia dreaptă – nu contăm.

Luna plină în Rac vine și ne avertizează că nu mai putem „locui” în viața noastră dacă nu aflăm ce și cine suntem cu adevărat. Mai multe despre acest subiect voi vorbi vineri, 06.01.2023, de la ora 20.30, într-o emisiune în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om atent la tine!

Edith Elisabeta Kadar

Despre PREVIZIUNI ASTRO 2023 și MERCUR RETROGRAD în CAPRICORN
Te invit să urmărești emisiunea despre previziuni astro 2023 la TV Arad, joi, 29 decembrie, de la ora 20. Pentru asta, te rog să accesezi pagina https://www.facebook.com/TVAradOfficial, sau https://www.facebook.com/lunasistele, sau pagina mea https://www.facebook.com/edith.kadar/.

VREI SĂ FII LUAT ÎN SERIOS? MATURIZEAZĂ-TE ȘI NU TE MAI COMPORTA IRESPONSABIL!
VREI SĂ FII LUAT ÎN SERIOS? MATURIZEAZĂ-TE ȘI NU TE MAI COMPORTA IRESPONSABIL!
(SOLSTIȚIUL DE IARNĂ – 21.12.2022)
(LUNA NOUĂ în CAPRICORN – 23.12.2022)

Desigur, poți aduce nenumărate argumente despre cât de matur ești fâlfâind în fața oricui vrea să te asculte vârsta ta din cartea de identitate. Și totuși, nu este suficient să ai peste 30 de ani pentru a fi matur emoțional și a fi responsabil.

Anul 2022 (2+2+2=6) a fost despre responsabilitatea cu care ți-ai asumat întreaga ta viață, toate deciziile importante, și a fost despre a arăta cu degetul spre tine, a te opri să dai vina pe alții pentru ce ești, cine ești și pentru cum a devenit viața ta. Anul 2022 a dat posibilitatea celor maturi să își facă curat în viață, să ia fiecare domeniu (personal, profesional, spiritual) la puricat, să vadă ce nu merge, unde e nevoie să facă schimbări, unde să nu mai repete gândirea și obiceiurile care i-a dus până acum, aici.
Vezi tu, aici se vede maturitatea cuiva: alege să se comporte ca un adult responsabil, care își asumă toate deciziile, sau arată cu degetul spre mami, spre tati, spre oricine altcineva în afară de el însuși.

În ultima perioadă am întâlnit multe persoane care, în ciuda vârstei biologice de peste 30 de ani, se comportă ca niște copii, fac și spun lucruri lipsite de maturitate, nu își asumă responsabilitatea pentru hotărârile pe care le-au luat și le iau. Am întâlnit oameni-copii care stau în furie din cauză că mami sau tati nu le recunosc meritele nici acum, iar ei, în loc să își vadă de viața lor matură, se plâng că d-aia nu au găsit fericirea și împlinirea pentru că părinții nu îi laudă nici acum.

Dacă ai sta să te ui��i puțin în viața ta s-ar putea să treci și tu prin ceva asemănător. Ce este mai important pentru tine: părerea lui mami sau felul în care influențezi viața și deciziile copilului sau copiilor tăi? Ești undeva în trecut, în momentul în care ți-au murit părinții, și îți tratezi copiii ca pe niște adulți pe care încerci să-i maturizezi prea repede pentru a-ți deveni parteneri de discuții/suferință? Ești încă în furia că mama sau tata nu te-au tratat cum trebuia în copilărie și asta îți marchează întreaga existență și acum? Sau nici măcar nu-ți dai seama cât de dependent ești de părinții tăi că încerci să le aranjezi și acum viața, deși pe tine te-au „uitat” tot timpul, celorlalți te plângi într-una dar în prezența lui mami ești mielușel?

Îmi vei spune că nu este nicio problemă să ai grijă de părinții tăi indiferent de vârstă. Dar eu nu asta am spus; am spus că atunci când TOATĂ viața ta este despre ei și nu despre tine sau copiii tăi, când te pui pe plan secund, îți neglijezi nevoile doar ca să atragi atenția asupra ta, clar vorbim despre lipsa de maturitate emoțională; te comporți ca un copil, indiferent de vârsta pe care ți-o arată buletinul. Iar când ești imatur, nu poți fi luat în serios; ai senzația că ți se vorbește ca unui copil, că orice decizie a ta e luată la mișto, că nu ești credibil. Și, da, așa este: te comporți ca un copil, vei fi tratat ca un copil. Vrei să fii luat în serios? Maturizează-te, comportă-te așa cum ai vrea să fii tratat. Și nu mai fi iresponsabil; asumă-ți responsabilitatea pentru deciziile pe care le iei, bune sau rele, și nu mai da vina pe altcineva.

Nu vrei? Așteaptă 2023! Și ca un preambul avem momentul de Solstițiu de iarnă în ziua de 21 decembrie, cea mai scurtă zi lumină și cea mai lungă noapte, și momentul de Lună Nouă în Capricorn, în 23 decembrie 2022.

Mai multe despre aceste subiecte voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct miercuri, 21.12.2022, de la ora 21.12 (da, așa am ales ora), transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om matur și responsabil!

Edith Elisabeta Kadar