New Video Upload : UNDE SINCERITATE NU E, IUBIREA NU POATE RĂSĂRI

UNDE SINCERITATE NU E, IUBIREA NU POATE RĂSĂRI
UNDE SINCERITATE NU E, IUBIREA NU POATE RĂSĂRI

Una dintre cele mai mari minciuni spuse de om este „eu nu mint niciodată!”.

Desigur, nu (ne) mințim nici când suntem întrebați ce facem, cum suntem, și răspundem automat „bine”, deși în interior numai bine nu e.
Nu (ne) mințim nici când ne facem cont cu nume fals sau/și punem poză cu orice altceva decât cu noi (sau cu noi, cei din liceu, deși acei ani dusu-s-au demult).
Nu e minciună când copiem un text al altcuiva și „uităm” să trecem sursa, apoi ne desfătăm cu like-urile și comentariile de laudă la adresa talentului nostru literar.
Nu (ne) mințim când facem ceva pentru că așa fac sau spun alții, deși simțim că sufletul se rupe în noi pentru că am vrea cu totul altceva.
Nu (ne) mințim când acceptăm să rămânem în relații demult răsuflate, moarte, doar din grija ce-o să zică lumea.
Nu e deloc minciună când ne disprețuim profund pentru că nu suntem ce am visat, nu arătăm ca alții, nu avem ce au alții și când, în loc să ne suflecăm mânecile și să reparăm situația, alegem să arătăm cu degetul spre oricine altcineva decât spre noi.
Nu poate fi minciună atunci când una spunem dar alta gândim, că doar nimeni nu ne aude vocea din cap, nu-i așa?
Nici lucrurile ținute în secret sau cele omise a fi spuse nu pot fi minciuni, nu? Doar am jurat că noi nu mințim niciodată.

Exemplele pot continua. Ideea este că de mici am fost educați și învățați să mințim: să facem frumos în fața oamenilor care nu ne plăceau, să ținem ascunse lucruri pentru că așa ne-au spus mama, tata sau alt adult „responsabil”, să stăm cuminți deși am fi vrut la joacă, să ne prefacem interesați de tot ce ne spuneau adulții, să tăcem când noi am fi avut multe de spus, etc.
Atunci când suntem învățați să mințim sau învățăm să ascundem lucruri pentru că altfel îi supărăm pe părinți, se instalează în noi o stare de neliniște; e ca și cum ne-am disocia, ca și cum partea care trebuie să mintă se desparte de restul, merge și spune minciuna, apoi se întoarce și își continuă viața mai departe. Dar partea care rămâne simte că ceva e în neregulă, de aici neliniștea. Cu cât spunem mai multe neadevăruri, cu atât ne îndepărtăm mai tare de partea corectă din noi, iar aceasta nu va mai simți iubirea, sinceritatea, franchețea.

De aici până la a începe să nu ne mai iubim nu mai este decât un pas, iar mintea face asocierea: minciună=neiubire. „Când mint, nu sunt demn de iubire. Când spun adevărul, merit toată iubirea”. Doar că interacțiunea cu ceilalți și sfaturile celorlalți ne fac, de cele mai multe ori, să ne afundăm tot mai mult în labirintul minciunii și, deci, al neiubirii.
Și cum poate fi o relație în această situație? Sinceră?
Da, dacă există iubire adevărată. Iubirea de sine și apoi de ceilalți.
Nu, dacă e mai important să dăm bine în fața altora și iubirea devine ceva de ignorat.
Indiferent ce (ne) mințim sau ce (ne) ascundem, am ieșit de pe drumul iubirii și am luat-o pe calea falsității, a ipocriziei.

A fi sinceri în permanență este foarte greu, dar nu imposibil. Trebuie doar să ne iubim suficient de mult încât să devină mai importantă relația cu noi decât cu ceilalți. În fond cu ceilalți ne putem întâlni sau nu, dar cu noi stăm în permanență.
Unde sinceritate nu e, dispare iubirea; în primul rând de sine și apoi față de ceilalți. Dispare respectul și considerația. Și, încet-încet, devenim sclavii minciunii, roboții societății.

Luna Plină în Săgetător de marți, 14.06.2022, va (re)aduce în atenție minciunile, lipsa iubirii adevărate din viața noastră, ipocrizia pe care o numim adevăr și va scoate la suprafață multe dintre vinovățiile bine ascunse prin minciunile spuse.

Mai multe pe marginea acestui subiect voi vorbi luni, 13.06.2022, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om iubitor!

Edith Kadar

New Video Upload : NU MÂNCAREA ÎNGRAȘĂ, CI EMOȚIILE NEDIGERATE

NU MÂNCAREA ÎNGRAȘĂ, CI EMOȚIILE NEDIGERATE
NU MÂNCAREA ÎNGRAȘĂ, CI EMOȚIILE NEDIGERATE

Desigur, știu că la citirea titlului vor fi mulți care vor putea jura că mâncarea îi îngrașă pe oameni, că mesele haotice și caloriile necontabilizate sunt inamicul sănătății și că o greutate normală se obține doar prin controlul a tot ce se bagă în gură. Mai știu că sunt domenii întregi care și-au câștigat credibilitatea convingând oamenii că dacă renunță la stilul lor de viață și îl schimbă cu unul mai conștient, ei vor obține greutatea ideală.

Nu contrazic toate acestea, cine sunt eu să fac așa ceva?
Am doar o întrebare: unde se duc emoțiile neprocesate?

Ce fac oamenii cu frustrarea pe care nu o pot exprima și care îi împinge să mănânce?
Unde dispare foamea de iubire, de tandrețe, de înțelegere și de liniște? Aceea rămâne tot o foame care se cuibărește confortabil în om și va cere mâncare. Iar dacă nu primește hrana emoțională, va trimite omul direct la frigider și va da iama în oalele de acolo.

Cine preia toate greutățile sufletești, toate kilogramele de îngrijorări, de frici și de nesiguranțe acumulate de-a lungul anilor din viață?
Cine sau ce va sparge zidurile construite ca o fortăreață de către om, ziduri menite să țină la distanță dezamăgirile, lipsa de valoare în ochii celorlalți și în ochii proprii?
Cât cântăresc nesiguranțele, nevoia de iubire, și cât trage la cântar nevoia de control care umple toate lipsurile descrise mai sus?

Ce dietă, regim sau cură va face ca toate emoțiile adunate și neprocesate să dispară?

A aborda problemele de greutate doar din perspectiva corpului fizic, ignorând mentalul, emoționalul, psihicul, sufletul, spiritul, denotă o superficialitate și o nedreptate făcută omului ca întreg.
Când cineva provine dintr-o familie în care violența, lipsa de respect, abuzurile de orice fel erau la ordinea zilei, și când copilăria și adolescența au fost marcate de traume puternice ținute ascunse, îngropate adânc în subconștient, problemele de greutate apar de fiecare dată, fie că este vorba despre surplus sau despre minus.

Când cineva are o foame imensă de a fi iubit, aprobat, apreciat, acceptat, impunerea de restricții alimentare nu numai că nu ajută, ci mărește frustrările, lipsa de valoare în ochii proprii („vezi, nu sunt în stare nici să slăbesc!”), și descurajează omul să mai spere că poate să fie mai bine într-un viitor aproximativ.

La ora actuală, societatea este „educată” să râdă și să arate cu degetul spre cei care nu se încadrează în niște standarde corporale inventate de oameni nu pentru a-i ajuta pe semeni ci pentru a-i menține în frustrările care îi fac să cumpere orice și oricât, doar să uite că nu sunt la nivelul așteptărilor celor care dictează standardele.
La ora actuală, cel mai simplu mod de a pasa nepăsarea față de traumele acumulate de oameni este să-i faci să creadă că nu merită nimic, că nu sunt demni de a-și împlini visele pentru că nu au nu știu ce greutate, pentru că nu arată într-un anumit fel (de parcă toți ar trebui să fie uniformi!); cel mai simplu este să creezi diete și rețete pentru corpul fizic, să ignori celelalte aspecte ale omului, și apoi să-i spui că nu e în stare de nimic. Așa nu numai că ai obținut oameni rușinați de cum arată, dar ai înfrânt și bruma de spirit care le-a mai rămas.

Omul este o ființă complexă, iar a-l aborda doar prin prisma fizicului și a minții denotă nu doar superficialitate, dar și o lipsă de empatie și de înțelegere pentru semeni.

Nu mâncarea îngrașă, ci ceea ce se află dincolo de fațadă, ce e nerezolvat și face omul să-și potolească foamea de iubire și de Dumnezeu cu mâncare.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 10.06.2022 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

New Video Upload : CURĂȚENIA PE CARE O FACI ÎN CASĂ NU REFLECTĂ CURĂȚENIA TA INTERIOARĂ (NEVOIA DE MURDĂRIRE)

CURĂȚENIA PE CARE O FACI ÎN CASĂ NU REFLECTĂ CURĂȚENIA TA INTERIOARĂ (NEVOIA DE MURDĂRIRE)
Da, poate te vei simți revoltat când citești așa ceva, doar te mândrești cu nevoia ta obsesiv-compulsivă de a curăța într-una casa, de a spune oricui e dispus să te asculte că la tine totul este curat și igienic „ca-ntr-un spital”. Doar îți găsești liniștea atunci când după atâta muncă poți constata că totul e perfect, totul strălucește, nimic nu mai are vreo pată. Și… cam atât… Asta e plăcerea ta, să îți folosești timpul liber pentru a freca, a șterge și a curăța orice urmă de mizerie; iar despre asta poți vorbi ore în șir, și… atât!… Doar n-o să-ți pierzi vremea făcând altceva.
Pentru tine, toți cei care nu fac curățenie decât din an în paște (acesta fiind termenul pentru cei care curăță mai rar ca tine) sunt inconștienți, plini de bacterii și de viruși, de acarieni și alte trăitoare prin crăpăturile mobilierului și printre ciucurii nepieptănați ai covoarelor.
Desigur, după frecușul casei urmează curățarea proprie, doar n-o să rămână resturi de mizerie în pielea ta.
Oricâtă curățenie faci în exterior nu înseamnă că la fel e și în interior. Și aici nu mă refer la toxinele din sânge și la binecunoscutele cure de detoxifiere. Ci mă refer la cauza primordială a mizeriei: gândurile murdare, emoțiile mizere, concepțiile îmbâcsite, credințele prăfuite și obiceiurile învechite, neadaptate la timpurile actuale. Adică la momentul actual tu te conduci după repere din copilărie și reguli pe pe vremea bunicii.
Cu alte cuvinte, poți curăța cât vrei în casă dacă înăuntrul tău ești ca un muzeu cu vechituri. Asta te și face să cureți atât de des și de frenetic, și nu vreo pată pe care doar tu o vezi.

Și mai este o cauză a curățeniei obsesive: sentimentul de impur ca ființă umană. Din copilărie ți s-a repetat că nu ești bun, că nu așa se face, că alții fac și dreg mai bine ca tine. Ai crescut și ai ajuns să crezi și tu ce ți s-a spus de atâtea ori. Cum te simți comparativ cu alții? Murdar, mizerabil. Și ce faci atunci când întâlnești situații sau oameni care îți apasă butonul lui „nu ești suficient de pur pentru a fi iubit”? Vii acasă și te apuci să cureți frenetic mizeria pe care doar tu o vezi, doar e în interiorul tău.
Nevoia de a fi acceptat și validat există în fiecare, iar atunci când nu este satisfăcută te poți simți nedemn, murdar. Una dintre reacții este ce am spus mai sus: curățenia făcută de multe ori, dar care tot nu aduce, parcă, liniștea. Și e normal pentru că totul e la interior. Mai există și o altă variantă de a reacționa: dacă în sinea ta te simți murdar, vei vrea să îi tragi și pe alții în mizerie, doar te simți nedreptățit. Apare nevoia de a murdări: începi să-i denigrezi pe ceilalți, să-i bârfești, să faci presupuneri răutăcioase despre ei (deși nu îi cunoști personal și nu știi nimic despre ce și cine sunt cu adevărat).
Dacă cineva pare fericit, hop cu răutățile: sigur a făcut ceva rău, ceva ilegal, ceva e sigur urât la acel om, doar n-o să fie fericit cât timp tu te simți mizerabil, nu?!
Dacă omul face bani, sigur i-a furat sau cine știe ce matrapazlâcuri a făcut, doar nu-i poate câștiga din muncă cinstită; tu ai încercat și nu se poate, deci nimeni altul nu are voie să poată.
Dacă cineva are o relație fericită cu partenerul/partenera, sigur e minciună, doar ai încercat și tu și n-a ieșit nimic. Și dă-i cu bârfa și cu invidia; ba chiar s-ar putea să cauți și dovezi că acea relație e o minciună, fără a mai observa că din acel moment întreaga energie e vieții tale se va duce în a căuta pete acolo unde totul pare frumos.
Adică de ce să fie cineva într-un fel în care tu nu ești? De ce să simtă cineva ceea ce tu nu mai simți?

Nevoia de a murdări, de a șterge bucuria și zâmbetul celorlalți, vine din sentimentul profund de „nu voi fi niciodată de ajuns, nu voi avea niciodată ce au alții”, și menține omul într-o minciună mare: aceea că dacă murdărește ceea ce i se pare frumos se va simți mai bine. Dar este o iluzie. Se va afunda și mai tare în mocirlă.

Mai există posibilitatea ca în copilărie să ți se spună că tot ce faci e atât de perfect încât ești deasupra celorlalți. Iar atunci a apărut nevoia de a strica ce poate fi frumos la tine. Vei atrage tu niște gânduri și obsesii ca să murdărești asta: vei fi prea gras, prea urât, prea incapabil, prea… insuficient. Orice compliment îți va părea afront. Orice reușită va genera un sentiment de rușine că ție îți iese totul în timp ce alții se zbat.

Nevoia de murdărire este o realitate, chiar dacă mulți o contestă, și este îndreptată împotriva celorlalți sau a noastră.
Atât timp cât nu ne apucăm să curățăm gunoaiele emoționale din noi, vom face curățenie ca nebunii sau ne vom înconjura cu mizerii sub orice formă: oameni, situații, lucruri care ne fac nefericiți.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct miercuri, 01.06.2022, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.

Te aștept cu drag.

Binețe, OM frumos!

Edith Kadar

New Video Upload : TOT CE AI PIERDUT SAU ȚI S-A LUAT ESTE O PLATĂ PENTRU CEVA

TOT CE AI PIERDUT SAU ȚI S-A LUAT ESTE O PLATĂ PENTRU CEVA
TOT CE AI PIERDUT SAU ȚI S-A LUAT ESTE O PLATĂ PENTRU CEVA

Da, știu, mulți nu rezonați cu ideea de a plăti pentru ceva. Unora li se pare atât de deplasată ideea încât ar fi dispuși să nege, să atace, să jignească pe oricine susține că ar trebui ca ei să plătească pentru ceva; doar totul li se cuvine. Și știi de ce li se pare că li se cuvine? Tocmai pentru că în străfundul lor știu că ceva ce au făcut în trecut sau au spus e profund greșit, dar nu pot/nu vor să recunoască din teama de a nu părea slabi în ochii altora.

Revolta împotriva unei idei arată tocmai că acea idee rezonează cu persoana, dar la un nivel atât de profund și de bine îngropat încât se preface că nu aude propria-i voce interioară. Adică, serios, te chinui o viață întreagă să îți construiești o imagine perfectă (mă rog, ce înseamnă pentru tine perfecțiunea văzută prin ochii unui fricos) și vine cineva și îndrăznește să facă ceva care poate dărâma totul într-o clipită? Nuuu, mai bine ataci și desființezi orice și pe oricine care ar putea da la o parte și puțin din cortina cu care îți acoperi minciuna.

Tot ceea ce spui și faci produce un efect în jurul tău. Totul este energie: și vorbele, și gândurile și emoțiile neprelucrate și dezlănțuite. Orice „prostule”, „tâmpitule”, „mânca-te-ar boala” sau alte asemenea gânduri produc schimbări puternice în jur, dar mai ales în tine, CHIAR DACĂ TU CREZI CĂ DACĂ NU SPUI CI DOAR GÂNDEȘTI NU VA ȘTI NIMENI, IAR TU L-AI PROSTIT PÂNĂ ȘI PE DUMNEZEU! Mda, am scris intenționat cu majuscule nu pentru că urlu la tine, ci pentru că acesta este un mesaj important. Mulți cred că dacă nu spun ceea ce gândesc cu adevărat vor reuși să înșele atenția celor din jur, iar asta arată reala părere despre ceilalți: „ha, ia d-aici cuvinte goale, neamule! io spun ce vreau, iar tu trebuie să crezi că asta cred eu despre tine, că te pot prosti cât și cum vreau eu!”.

Mda… doar că ai uitat de legea oglinzilor: ceilalți oameni sunt doar reflexia ta! Iar acesta este un adevăr indiferent dacă îl accepți sau nu. Universul nu se schimbă doar pentru că ție nu-ți place ceva sau nu ești de acord cu legile lui.

Observi la mine doar ce nu poți sau nu vrei să observi la tine.
Critici la mine ceea ce nu poți accepta la tine.
Relația ta cu mine reflectă relația pe care o ai cu tine.
Nu poți iubi la mine decât ceea ce iubești la tine.
Tot ce urăști sau respingi la mine, urăști și respingi la tine.

Tot ceea ce faci sau gândești împotriva cuiva sau a ceva se va întoarce împotriva ta. Ceilalți sunt doar imagini ale tale, deci gândurile, faptele și emoțiile îndreptate către alții vor veni, de fapt, către tine.
„Ce prost e ăla/aia” spus în sinea ta (că nu zici cu voce tare, doar trebuie să pari fără pată) se va întoarce împotriva ta, iar la un moment dat vei începe să iei decizii care nu numai că nu te ajută, dar îți și fac rău.
Toate gândurile împotriva partenerului, a copilului, a familiei, a celorlalți, dar și a ta, se adună la un loc și se vor transforma în ceea ce tu numești ghinion, năpastă, nefericire, demoni, posedare, blestem, etc. Dacă în loc să stai și să observi ce anume ai spus sau ai făcut pentru că s-a ajuns aici tu vei începe să te plângi, să arăți cu degetul și să învinuiești, vei începe să plătești: boli, furturi, pierderi de lucruri, bani, oameni.
Atunci ai două variante: fie te afunzi în furie și cauți țapi ispășitori pentru ceea ce ai creat (dar refuzi să accepți), fie înțelegi că ești creatorul a tot ce există în viața ta, bun și rău, îți sufleci mânecile și începi să faci curat în trecutul tău, în frustrările tale, îți asumi responsabilitatea pentru tot ce ai spus, gândit și făcut, și vei fi atent la ce vei face de atunci încolo.

Poți fi furios pe mine pentru ceea ce scriu, dar asta nu-ți va schimba viața; problemele nu vor dispărea. Doar curajul de a te privi și accepta așa cum ești va aduce o schimbare semnificativă în tine, în viața ta.

Ne vedem marți, 31.05.2022, ora 20.30, pe pagina mea Facebook și pe canalul meu YouTube să îți spun mai multe despre toate astea.

Te aștept cu drag.

Binețe, OM curajos!

Edith Kadar

New Video Upload : FUGA DE PROBLEME NU ÎȚI VA REPARA VIAȚA

FUGA DE PROBLEME NU ÎȚI VA REPARA VIAȚA
FUGA DE PROBLEME NU ÎȚI VA REPARA VIAȚA

Nimănui nu-i plac problemele, nici la modul general, dar mai ales în viața personală.
Când apar problemele și ce sunt ele? Apar atunci când ceea ce se întâmplă este total diferit de ceea ce ne-am gândit, ce am planificat, ce am preconizat. Când una vrem și alta se întâmplă. Când așteptăm ceva și primim cu totul altceva. De fapt această discrepanță e numită „problemă” și face ravagii în viață.

Când ne imaginăm că un plan va reuși dar intervine ceva neprevăzut, este o problemă.
Când zicem că vom merge într-un concediu mult visat dar nu avem suficienți bani sau ceva neașteptat are loc în ultimul moment, este o problemă.
Când suntem convinși că relația de vis va dura o viață dar la un moment dat se termină tot, este o problemă.
Când suntem siguri că locul de muncă și funcția sunt solide și stabile dar suntem concediați, este o problemă.
Când suntem la un pas de a ne împlini orice vis important dar se schimbă datele și condițiile în ultimul moment, este o problemă.

Tot ceea ce e neplăcut e problemă, tot ce este conform așteptărilor este o reușită.

Dacă reușim să avem mai multe reușite, spunem că avem o viață de vis. Dacă problemele predomină, de vină este Universul, Dumnezeu care ne bate, dracu’ că ne-a pus, vecinul, guvernul și conspirațiile iudeo-masonice.
O viață cu probleme este aceea în care nu ne asumăm nicio responsabilitate, dăm vina pe tot și pe toți, și considerăm că ceea ce ni se întâmplă e provocat de altcineva, noi fiind simpli observatori la spectacolul vieții noastre.

Problemele pot fi cu banii, cu sănătatea, cu copiii, cu părinții, cu restul familiei, cu serviciul, cu colegii, cu șeful, cu vecinii, cu oricine nu face sau spune așa cum ne imaginăm că ar trebui sau că am merita.
Problema cu banii apare când ei sunt prea puțini, nu ajung, nu se primesc atâția cât ne-am așteptat sau când ceva costă cu mult mai mult decât ne-am permite.
Problema cu sănătatea apare atunci când boala ne împiedică să ne continuăm viața așa cum ne-a plăcut, și vrem să ne facem bine pentru a putea relua obiceiurile care ne-au dus la boală.
Copiii ne fac probleme atunci când nu fac ce le spunem și când le spunem, și când nu sunt cuminți. Când ne fac pe plac, e bine, că-s ascultători.
La serviciu apar probleme atunci când cantitatea de muncă e diferită decât ne-am așteptat sau ni s-a apus. Colegii ne fac probleme când nu ne respectă așa cum vrem. Și uite așa putem continua, dar cred că s-a înțeles.

Ideea este că aceste probleme ne arată exact ce și unde ar trebui să lucrăm cu noi pentru a schimba ceva. Din păcate nu suntem învățați să facem asta, ci doar să ne plângem, să ne victimizăm, să dăm vina pe alții și să așteptăm ca cineva să vină să ne repare pe noi și viața noastră. Și, în așteptarea salvatorului, să ne ascundem de probleme, să le negăm, să le cosmetizăm, să fugim de ele, criticându-i pe toți cei care îndrăznesc să ne strice zen-ul spunând că noi am fi de vină.
Toți cei care ne țin isonul și ne plâng de milă sunt prietenii noștri; toți cei care ne arată că viața e a noastră, deci și problemele ni le-am creat singuri, sunt dușmani, sunt răi și insensibili.

Putem fugi oricât, problemele nu se rezolvă singure și nici nu le șterge cineva din traiul zilnic. Fuga de probleme nu va repara viața noastră. Suntem creatorii propriei vieți și a propriului destin.
Trăim vremuri intense care ne arată că a venit momentul să ne oprim din fuga de responsabilitate, de probleme, să ne întoarcem spre ele pentru a le privi în față și a le spune: „da, eu v-am creat, eu vă rezolv”.

Un moment bun pentru a începe un nou capitol în viața noastră este Luna plină în Gemeni, ce va avea loc luni, 30 mai, la ora 14.30 ora României.
Mai multe despre energia creației și cum o folosim sau irosim voi povesti vineri, 27 mai 2022, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, OM asumat!

Edith Kadar

New Video Upload : TU NU EȘTI GÂNDURILE TALE. EȘTI MAI MULT DECÂT ATÂT

TU NU EȘTI GÂNDURILE TALE. EȘTI MAI MULT DECÂT ATÂT
TU NU EȘTI GÂNDURILE TALE. EȘTI MAI MULT DECÂT ATÂT

Că suntem copleșiți de gânduri în fiecare moment, se știe. Că suntem bombardați de sute de gânduri într-o zi, e clar. Problema apare atunci când începem să credem toate acele gânduri și considerăm că acelea sunt viața noastră adevărată.

Nimeni nu ne-a învățat că ceea ce gândim e un lucru, dar că realitatea este cu totul altceva. Lasă-mă să îți dau câteva exemple:
– „Nu voi reuși niciodată să-mi împlinesc visul”, este unul dintre gândurile buclucașe care ne blochează în neputință și ne aruncă în zona lui „nu se poate”, „doar alții pot”, „m-am născut sub o stea ghinionistă”, etc. Sigur că dacă credem acest gând vom sta departe de reușită, de împlinire. Și totuși… nimeni și nimic nu poate garanta reușita sau eșecul decât încrederea pe care o avem în noi, în puterea noastră. Dacă nu avem încredere în noi, oricine poate veni să ne spună că nu vom putea, și vom ajunge să credem asta. De ce? Deoarece gândurile noastre sunt ceva la genul „ai văzut?!… și omul ăsta vede că nu pot, deci așa e, nu pot”. Și așa ajungem să credem acele gânduri, să renunțăm la a mai încerca, la a lucra la visul nostru, și ne retragem în zona lui „eu nu pot”, repetând oricui acest slogan și renunțând să mai încercăm ceva.

– „Nu voi reuși să slăbesc, iar asta mă va ține departe de fericire și de bucurii”.
Deci doar dacă vom slăbi vom fi fericiți? Greutatea garantează 100% apariția fericirii? Deci doar persoanele slabe sunt fericite? Nu cred! Acesta este doar un alt gând care ne ține prizonieri în acea realitate pe care ne-am creat-o crezând că doar acela este adevărul. Dacă ne-am convins că nu vom slăbi, nu vom da jos niciun gram pentru că am ajuns să credem acel gând.

– „Nu mă voi putea vindeca niciodată de boala mea pentru că așa au spus doctorii, iar ei știu mai bine decât mine ce este adevărat în viața și sănătatea mea”.
De ce alegem să credem că altcineva ar ști mai bine care este adevărul pentru noi? Și cum de nu realizăm că acesta este DOAR un gând, nu este realitatea absolută. Vindecarea apare atunci când credem gândurile de vindecare și le ignorăm pe cele pesimiste.

Am dat doar câteva exemple, dar ele ar putea continua.
Gândurile fac parte din viața noastră și nu le putem bloca, nu le putem pune un dop.
Ce putem face este să începem să fim atenți la gândurile noastre, pentru că nu facem asta de obicei ci ne lăsăm pradă lor și ajungem să le credem confundându-le cu adevărul.
Dacă gândul spune că X nu se uită la noi și nu-i place de noi, credem asta imediat.

Un gând repetat de multe ori devine realitatea noastră, viața noastră. De ce? Pentru că îl credem.
Diferența dintre cei care reușesc orice în viață și cei care nu este dată de gândurile pe care le cred. Ambii au ambele gânduri, doar că unii aleg să le creadă pe cele pozitive, optimiste, iar ceilalți dau crezare doar celor pesimiste, negative.

Adevărul este că putem face orice vrem noi, doar că acesta nu este un gând credibil pentru mulți dintre noi. Nu am fost învățați nimic legat de felul în care să ne raportăm la gânduri; nu ne-a învățat nimeni ce să facem cu ele.
Mulți abia acum află că mai există și alte variante de gândire decât cele cu care s-au obișnuit.

Reușita în viață apare doar atunci când înțelegem că noi nu suntem gândurile noastre, suntem cu mult mai mult decât atât.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi miercuri, 25.05.2022, de la ora 20.30, într-un live transmis pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om informat!

Edith Kadar

New Video Upload : RĂNILE SUFLETEȘTI NEVINDECATE ÎȚI VOR DISTRUGE ORICE RELAȚIE

RĂNILE SUFLETEȘTI NEVINDECATE ÎȚI VOR DISTRUGE ORICE RELAȚIE
RĂNILE SUFLETEȘTI NEVINDECATE ÎȚI VOR DISTRUGE ORICE RELAȚIE (LUNA PLINĂ în SCORPION și ECLIPSA TOTALĂ DE LUNĂ ÎN SCORPION)

Din copilărie am fost fascinați de poveștile care se terminau cu „… și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Ideea de a menține fericirea până la adânci bătrâneți era fascinantă, iar atunci am fost convinși că acesta este adevărul și în viață.
Cu timpul am început să vedem că oamenii mari nu prea trăiesc asta, și am auzit că fericirea până la adânci bătrâneți este doar un text de basm. Ba chiar, din prea multă „iubire” a celor care ne-au educat, s-a râs de naivitatea și credulitatea noastră, explicându-ni-se că fericirea nu există, sau că ea constă în a avea bani, bunuri și putere, dar că cei doi dintr-o relație n-au legătură cu zen-ul și cu pacea sufletească.

Părinții ne-au dat educația legată de relații în funcție de propria lor relație din căsnicie. Dacă relația era tensionată, cum am fi putut să auzim lucruri frumoase despre parteneriat? Cine să ne spună așa ceva? Cei care se certau într-una? Cei care nu se certau (că nu era bine să vadă și să audă lumea despre așa ceva) dar țineau totul în ei și emanau în jur furie, intoleranță și tristețe?
Cine să ne spună ce înseamnă o relație? Cei care îi bârfeau pe ceilalți și își bârfeau partenerul/partenera la străini? Cei care se jigneau unul pe celălalt? Cei care consideră că sexul opus nu e în stare de nimic?

Tu realizezi că sunt prea puțini cei care au avut încă din copilărie un exemplu pozitiv, și nu în teorie ci în viața de zi cu zi?
Desigur, partizanii pozitivității cu orice preț vor veni acum să spună că ce a fost, a fost, și că ar fi bine să ne concentrăm pe prezent și pe viitorul luminos, uitând că dacă nu sădim semințe ale luminii, toleranței și iubirii, nu pupăm decât ce am primit: pesimism, frici și intoleranță. Tactica îngropării problemelor și a negării trecutului este doar o iluzie menită să ne țină departe de repararea vieții noastre. În fond, ignoranța și ignorarea sunt alegeri proprii. Rănile acelea vechi nu pleacă nicăieri, oricât le-am nega și le-am „picta” în culori pozitive, ci „sângerează” peste fiecare zi a vieții noastre și peste fiecare persoană pe care o întâlnim.

Fiecare traumă din copilărie va bloca o parte din sufletul nostru acolo, în acel moment nefast; mergem mai departe în viață cu un procent din ce în ce mai mic din ce am fost odată. Și ajungem, astfel, la vârsta adultă unde nu mai suntem plini de suflet ci goliți de trăiri și încărcați de justificări și de teorii învățate și repetate pentru a putea supraviețui.

Iar când intrăm în relații, așa, incompleți și plini de frici, oare ce parteneri atragem? Oare ce așteptări avem de la celălalt și de la relație? Să ne facă fericiți, să alunge durerea aceea veche și să umple golul pe care îl simțim.
Crezi că o persoană dezintegrată poate atrage pe cineva echilibrat, plin de pace și de liniște în suflet? NU! Nu poate atrage decât ceea ce este ea în acel moment.

Relațiile nu sunt despre salvarea celuilalt și nici despre răzbunarea pentru suferința pe care alții au creat-o.
O relație sănătoasă, viabilă, poate avea loc doar între doi oameni vindecați complet, care au iertat trecutul și au făcut pace cu cei care le-a creat suferința. Până atunci… totul se reduce doar la discuții.

Luni, 16 mai, va avea loc un eveniment care scoate la suprafață toate rănile importante pe care nu le-am rezolvat în trecut: Luna Plină în Scorpion și Eclipsa totală de Lună în Scorpion.

Mai multe despre aceste subiecte voi povesti în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook, vineri, 13 mai, de la ora 20.30.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om asumat!

Edith Kadar

New Video Upload : PROBLEMELE AMÂNATE SE REÎNTORC CICLIC PÂNĂ LE REZOLVĂM

PROBLEMELE AMÂNATE SE REÎNTORC CICLIC PÂNĂ LE REZOLVĂM
PROBLEMELE AMÂNATE SE REÎNTORC CICLIC PÂNĂ LE REZOLVĂM – Mercur retrograd în Gemeni/Taur (10.05 – 03.06.2022)

Că vrem o viață fără probleme, e de la sine înțeles. Am face orice să evităm neplăcerile, nefericirea și blocajele de orice fel. Iar atunci când ni se întâmplă așa ceva, avem tendința de a da vina pe oricine altcineva decât să ne uităm în propria noastră ogradă, doar e viața noastră.

Găsirea vinovatului de serviciu a ajuns un „sport” aplicat la scară largă și ocupă o mare parte din viața noastră. Cum am putea accepta că noi ne-am creat nefericirea prin deciziile pe care le-am luat? Cum adică deciziile noastre ne-au adus aici, în acest moment? Nu! Dumnezeu e nedrept! Dracu’ ne-a pus! Conspirațiile, guvernele sunt de vină! Oamenii ne vor nefericiți și ne creează probleme. Noi nu putem fi de vină că mariajul nostru e un dezastru. Nu, e de vină doar celălalt că ne pune neuronii pe bigudiuri și că își bate joc de sănătatea și de binele nostru. Doar șeful și colegii sunt de vină că la serviciu ne simțim neapreciați și nedreptățiți, cum am putea noi alege cele mai neinspirate variante?
Părinții sunt de vină pentru că nu am devenit altceva, iar copiii sunt vinovați pentru oboseala noastră.

Ori de câte ori ni se întâmplă ceva neplăcut, primul lucru căutăm spre cine să arătăm cu degetul. Pentru a ajunge să arătăm spre noi și să vedem ce din noi a produs problema, e nevoie să ne maturizăm, să creștem și să renunțăm la beneficiile copilăriei târzii. Care sunt aceste beneficii? Păi exact lipsa de asumare a responsabilității pentru faptele și viața proprie.
Desigur, mai avem și spiritualiștii care-și urlă trezirea pe facebook și care o servesc rapid p-aia cu „pfff, e normal să ne uităm în noi, cine nu știe asta?!… ce puține știu oamenii!”. P-ăștia îi lăsăm în plata lor cu jucăriile lor, că au uitat că nu s-au născut învățați, că și ei au fost acolo unde sunt cei pe care îi arată cu degetul, și că un om matur îi ajută pe cei care au nevoie, nu râde de ei, nu îi judecă, nu îi condamnă.

Ideea este că trebuie să lucrăm mult cu noi pentru a șterge din codul genetic programele care ne fac degrabă arătători spre ceilalți și căutători de vinovați. Ani buni. Durează până ce acceptăm că noi suntem responsabili pentru ceea ce avem acum în viața noastră. Nu este suficient să apunem „îhâm, accept că nu altcineva e de vină pentru ce am”. Nu, nu așa merge. Și nici nu se poate da un răspuns la întrebarea „dar cum să o fac, dar mai repede că am pierdut cam mult timp în viața asta și vreau să recuperez… cum nu se poate?!!!… înseamnă că nu ești bun de nimic!… io acum vreau!”. Ăsta e comportament de copil.

Cum ajungem să ne dăm seama că noi suntem creatorii (ne)fericirii proprii? Dând cu capul de multe ori. De câte ori? De câte este nevoie să ajungem să zicem „stai, ceva nu fac bine!”. Din păcate este nevoie ca o situație să revină în viața noastră și să se repete ciclic pentru a putea observa tiparul care creează eroare în viața noastră.
Dacă ar fi după noi, nu am schimba nimic, dar Universul ne pune față în față cu deciziile noastre atunci când ceva se repetă. Mulți preferă să moară decât să accepte că ei au creat ceea ce trăiesc.

Unul dintre momentele în care sunt scoase la suprafață șabloanele vechi pentru a le remedia este cel în care Mercur, planeta comunicării, intră în mișcare retrogradă. Din 10 mai și până în 03 iunie Mercur ne va obliga să ne confruntăm cu trecutul nostru. Semne? Blocaje în comunicare, întârzieri, defecțiuni ale aparatelor, etc.

Mai multe despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct luni, 09.05, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om asumat!

Edith Kadar

New Video Upload : COPILUL SEAMĂNĂ CU RELAȚIA DINTRE PĂRINȚI

COPILUL SEAMĂNĂ CU RELAȚIA DINTRE PĂRINȚI
COPILUL SEAMĂNĂ CU RELAȚIA DINTRE PĂRINȚI

Se spune că un copil nu seamănă cu părinții, el seamănă cu relația dintre părinții lui.
Cu alte cuvinte copilul este într-un fel atunci când relația părinților este calmă, caldă și armonioasă, și în cu totul alt fel atunci când mama și tata sunt într-un război continuu. Și aici nu mă refer doar la aspectul fizic, ci și la caracter, la abilitățile pe care și le dezvoltă și la bagajul emoțional care îl ajută sau îl sabotează.

Trăim într-o perioadă în care vechiul dispare și apare noul. Desigur, asta e valabil oricând, vei zice. Da, doar că acum ștergerea programelor vechi din familie e mai accelerată ca oricând. Referindu-ne strict la subiectul de acum, se poate vedea ușor că etalonul vechi de educație al copiilor nu mai este valabil la generațiile noi: din ce în ce mai multe cazuri de autism, ADHD, din ce în ce mai multe boli care în trecut nu atingeau copiii și adolescenții.

A da vina pe factorii externi, a arăta cu degetul către stres, genetica defectă moștenită întotdeauna de la celălalt, sistemul de educație plin de tare și altele, nu numai că nu rezolvă problemele ci chiar le amplifică. Cauza este întotdeauna interioară, la noi, în noi.

Deja știința a demonstrat că bagajul genetic pe care îl are omul este direct influențat de mediul în care crește, trăiește și se dezvoltă. Cu alte cuvinte, o persoană are o anumită predispoziție genetică într-un anumit mediu, dar dacă schimbă mediul, se schimbă predispoziția.
Știința care demonstrează acest lucru se numește EPIGENETICĂ, este recunoscută și începe să fie acceptată și de către mințile mai reticente la nou. Desigur, vor mai fi conservatori care vor respinge dovezile științifice doar pe motiv că nu se potrivesc cu ceea ce au învățat și au auzit; iar aici nu mă refer doar la oamenii de știință, ci și la cei care nu au nicio cunoaștere în domeniu, niciun studiu, dar pot jura pe roșu că influența mediului asupra ADN-ului este o mare gogoriță.

De aceea spuneam că trăim vremuri în care noul este atât de revoluționar încât nu lasă decât 2 variante: îl accepți, te adaptezi și te transformi, sau îl respingi și te afunzi în vechi pentru că asta este ceea ce cunoști și ceva nou îți creează disconfort.

Copiii primesc materialul genetic de la mama și de la tata; dar și ei, la rândul lor, l-au primit de la părinții lor, aceștia de la părinții lor, ș.a.m.d. În ADN-ul ovulului și a spermatozoidului (care se întâlnesc pentru a crea o nouă ființă) se află înscrise toate programele după care au trăit strămoșii, bunicii și părinții. Deci copiii sunt deja programați cum să fie, cum să se manifeste. Un părinte fricos nu poate crea un copil armonios. Un părinte agresiv nu poate crea un copil calm și echilibrat. Copilul este rezultatul programelor din ADN care îl condiționează. De aceea se numesc PROGRAME. Ele programează!

Un părinte cu programe distructive sau chiar cu lipsă de programe în ADN (de exemplu iubirea) nu poate transmite decât ceea ce are, nu ce spune că are.
Totul este energie. Materialul genetic moștenit de la părinți este cel care determină cum să fie copilul, și va avea efect asupra lui chiar și atunci când el devine adult. Nu putem fi altceva decât mama și tata; și asta până când ne trezim și spunem „nu-mi place ce programe am, nu-mi place ce am devenit; pot deveni ce vreau eu, preiau eu frâiele vieții mele”.

Că vrem sau nu, în această perioadă are loc o curățare masivă a programelor vechi din ADN-ul uman și a condiționărilor vechi de milenii. Și ce moment mai bun de nou început poate fi decât Luna Nouă din zodia corpului fizic – Taurul.
Luna Nouă în Taur are loc la 30 aprilie, moment în care se va petrece și o Eclipsă de Soare.

Mai multe despre toate acestea te invit să afli urmărind emisiunea mea în direct de vineri, 29.04.2022, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Această emisiune este avanpremieră la atelierul din acest weekend pe tema relației părinte-copil (nu trebuie să ai copii, tu ești copilul cuiva, deci ești deja programat într-un anumit fel). Mai multe detalii și înscriere aici: https://alexaevent.ro/evenimente/seminar-online-relatia-parinte-copil-cu-dr-edith-kadar-2022/

Te aștept cu drag.

Binețe, Om deschis la nou!

Edith Kadar

%d blogeri au apreciat: