AMINTIRILE, „GARDIENII” CARE NE ȚIN CAPTIVI ÎN TRECUT

AMINTIRILE, „GARDIENII” CARE NE ȚIN CAPTIVI ÎN TRECUT LUNA NOUĂ în BALANȚĂ Astăzi vreau să-ți propun un subiect din categoria „tabu”, din categoria „despre asta, doar de bine!”. Mă adresez celor care vor să mai afle și o altă părere, să vadă și din altă perspectivă ceva ce este considerat de unii cea mai mare …

COPILUL INTERIOR – TRAUME, VINDECARE, MATURIZARE

COPILUL INTERIOR - TRAUME, VINDECARE, MATURIZARE Despre copilul interior s-a discutat și se discută, doar face parte din categoria de teme la modă; este ceva nou, controversat la început, dar acceptat de către cei însetați de cunoaștere. Fiecare dintre noi avem în interiorul nostru toate aspectele noastre din trecut: copilul, adolescentul, tânărul, adultul,înțeleptul, etc. Dar …

SECRETELE NESPUSE POT CREA PROBLEME DE SĂNĂTATE (Luna Plină în Fecioară)

SECRETELE NESPUSE POT CREA PROBLEME DE SĂNĂTATE (Luna Plină în Fecioară) Cu toții avem secrete mai mari sau mai mici. Indiferent că este vorba despre vârsta adevărată, despre aventuri ținute bine dosite, despre lucruri pe care le ascundem din trecutul nostru, până la copii înfiați cărora nu li s-a spus acest lucru, copii la care …

NU MAI IROSI TIMP ȘI ENERGIE ACOLO UNDE NU SE VREA SCHIMBAREA

NU MAI IROSI TIMP ȘI ENERGIE ACOLO UNDE NU SE VREA SCHIMBAREA În această perioadă plină de schimbări la toate nivelurile e nevoie să ne conservăm energia și timpul ocupându-ne doar de noi. A trecut timpul în care am încercat să-i convingem pe cei din jur că este bine pentru ei să facă altceva decât …

NU MÂNCAREA ÎNGRAȘĂ, CI EMOȚIILE NEDIGERATE

NU MÂNCAREA ÎNGRAȘĂ, CI EMOȚIILE NEDIGERATE Desigur, știu că la citirea titlului vor fi mulți care vor putea jura că mâncarea îi îngrașă pe oameni, că mesele haotice și caloriile necontabilizate sunt inamicul sănătății și că o greutate normală se obține doar prin controlul a tot ce se bagă în gură. Mai știu că sunt …

BOALA NU VA DISPĂREA PÂNĂ NU SCHIMBĂM GÂNDIREA CARE NE-A ÎMBOLNĂVIT

BOALA NU VA DISPĂREA PÂNĂ NU SCHIMBĂM GÂNDIREA CARE NE-A ÎMBOLNĂVIT Există la mulți oameni credința înrădăcinată că boala vine din exterior, că este ca un blestem, ca o pedeapsă pentru cine știe ce greșeli și păcate. Abia în ultimii ani au apărut dovezi clare care arată că boala este produsă de modificări interne declanșate …

VOM ȘTI CINE ȘI CE SUNTEM DOAR CÂND VA FI LINIȘTE ÎN NOI

VOM ȘTI CINE ȘI CE SUNTEM DOAR CÂND VA FI LINIȘTE ÎN NOI Creștem și ne dezvoltăm ca ființe și ca suflete atât timp cât permitem schimbarea în permanență în viața noastră. Iar schimbarea aduce cu sine împrospătare, aduce noul, întreține viața. Cu toții vrem să ne schimbăm și să ne dezvoltăm. Cel puțin asta …

TU NU EȘTI GÂNDURILE TALE. EȘTI MAI MULT DECÂT ATÂT

TU NU EȘTI GÂNDURILE TALE. EȘTI MAI MULT DECÂT ATÂT Că suntem copleșiți de gânduri în fiecare moment, se știe. Că suntem bombardați de sute de gânduri într-o zi, e clar. Problema apare atunci când începem să credem toate acele gânduri și considerăm că acelea sunt viața noastră adevărată. Nimeni nu ne-a învățat că ceea …

LA CE EȘTI DISPUS SĂ RENUNȚI PENTRU A-ȚI FI BINE?

LA CE EȘTI DISPUS SĂ RENUNȚI PENTRU A-ȚI FI BINE? „Dar de ce ar trebui să renunț la ceva pentru a-mi fi bine? Nu înțeleg la ce să mai renunț, că am renunțat la tot și nu mi-e bine”, s-ar putea să gândească unii, și din punctul lor de vedere au dreptate. Adică cum să …

DACĂ NU ACORZI ATENȚIE TRĂIRILOR TALE, VEI ACORDA ATENȚIE BOLILOR TALE

DACĂ NU ACORZI ATENȚIE TRĂIRILOR TALE, VEI ACORDA ATENȚIE BOLILOR TALE (Nimic nu este ce pare a fi!) Luna Plină în Pești Mercur retrograd în Balanță Există, așa, o părere generală cum că viața normală ar trebui să fie plină doar de pozitiv, de lumină, de fluturași, zânuțe și unicorni. Majoritatea sunt învățați de mici …