New Video Upload : RELAȚIILE SUNT SĂNĂTOASE ATUNCI CÂND NU UIȚI DE TINE

RELAȚIILE SUNT SĂNĂTOASE ATUNCI CÂND NU UIȚI DE TINE
RELAȚIILE SUNT SĂNĂTOASE ATUNCI CÂND NU UIȚI DE TINE
(Mercur retrograd în Taur 21.04-15.05.2023)

Când vorbim despre relații, gândul ne duce, de cele mai multe ori, la relațiile de cuplu, de parteneriat. Doar că relațiile sunt, de fapt, interacțiuni de scurtă sau de lungă durată cu oameni, obiceiuri, lucruri.

Avem relații cu membrii familiei, cu prietenii, cu colegii, cu vecinii. Avem o relație cu telefonul, cu televizorul, cu internetul; cu mașina, cu casa. Avem o relație cu mâncarea, cu obiceiurile și programele noastre.
Tot ce este interacțiune cu ceva sau cineva, se numește relație. De altfel și dicționarul explicativ al limbii române (DEx) spune că relațiile înseamnă „legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora”.

Felul în care ne raportăm la oameni, lucruri, situații, arată cine suntem în acel moment.
Un om cu rana de abandon va fi disperat să aibă relații cu oamenii, și va dezvolta relații viciate cu mâncarea, băutura sau alte dependențe.
Un om cu rana de respingere va evita relațiile de lungă durată tocmai din frica de a nu fi respins. El va fugi de răspundere, de implicare, de responsabilitate, va arăta cu degetul la alții și va avea un comportament imatur emoțional. Va evita relațiile profunde cu ceilalți și va fi în relație directă cu fuga.
Un om cu rana de trădare va dezvolta o „relație” puternică cu controlul, devenind chiar maniac. Din frica de a nu fi trădat, va încerca să domine totul și pe toți, indiferent de domeniul în care acționează.
Un om cu rana de umilire va dezvolta o „relație” cu suferința și cu devalorizarea, ajungând să își nege calitățile și să se pună pe plan inferior pregătirii lui doar pentru a obține validarea, aprobarea și aprecierea celorlalți. Masca masochistului îl face să ignore sau să refuze șanse și oportunități de creștere și dezvoltare pentru că nu se crede demn de bucurie, de reușită, de Dumnezeu.
Un om cu rana de nedreptate va căuta într-una să evite problemele și va vâna respect și onoare. El devine rigid (fie la propriu, în mișcări, fie la figurat, în gândire) pentru a evita schimbările care i-ar putea afecta confortul. Acesta va fi în „relație” cu tot ce înseamnă dogmă, „așa trebuie” sau „doar așa se face”.

Te-ai recunoscut într-unul dintre tipare, sau în mai multe?
Atât timp cât există una sau mai multe răni nevindecate, relațiile tale cu ceilalți vor fi afectate, vor fi distorsionate, vor fi dezechilibrate. Ca orice rană din corp, și aceste răni ale sufletului necesită vindecare, iar pentru asta sunt folosite ca pansament relațiile cu ceilalți.
Cât timp există răni nevindecate, tu nu exiști în ochii tăi; tot ce vrei este ca oamenii pe care îi întâlnești, obiceiurile pe care ți le-ai creat, să îți ia din suferință și să-ți aducă alinare. Doar că, vezi tu, ca orice rană din corp, va trebui să te implici și tu. Atât timp cât aștepți ca alții să vină și să-ți aline durerea și suferința, tu ai uitat de tine, de puterea ta, de resursele pe care le ai. Vindecarea este dificilă și cere timp și răbdare. Dar până ce nu ești dispus să te implici, să iei taurul de coarne și să cureți acele răni, vei avea relații care nu te vor alina ci, din contră, îți vor spori disconfortul și nefericirea.

Când ai răni și suferi, uiți de tine, iar relațiile nu pot fi decât viciate și vicioase. Aștepți ca alții să te salveze, iar asta va transforma orice interacțiune în așteptarea salvatorului. De obicei nu știi că ești rănit; crezi că toată lumea are ceva cu tine, și îți vei trăi viața atacându-i pe alții și apărându-te de alții.
Când te vindeci la nivel de suflet, nu te mai agăți de oameni, nu îți amâni viața și trăirea în așteptarea salvatorului providențial; ești tu însuți, ți-ai amintit cine și ce ești, iar relațiile tale se vor vindeca. Începi să realizezi ce ai făcut în trecut, și îți dai seama că acel comportament nu mai rezonează cu tine. Ești o altă persoană, una nouă, și atragi oameni noi cu care creezi relații noi sau înnoite.

În următoarea perioadă vor fi favorizate vindecările la toate nivelurile, dar rămânerea în neschimbare va avea efecte dramatice asupra relațiilor.
Vineri, 21.04.2023, planeta comunicării, Mercur, va intra în mișcare (aparent) retrogradă până la data de 15 mai.

Ce efect va avea asupra tuturor, asupra relațiilor, ce mesaje ne aduce și ce ar trebui să facem, voi povesti pe larg într-o emisiune transmisă în direct vineri, 21.04.2023, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: