DEPENDENȚELE, „PARTENERUL” TĂCUT CARE NE OCUPĂ ÎNTREAGA VIAȚĂ
DEPENDENȚELE, „PARTENERUL” TĂCUT CARE NE OCUPĂ ÎNTREAGA VIAȚĂ
„Dar eu nu am dependențe!”, s-ar putea să te gândești la citirea titlului, și încă cu mândrie. Te gândești că nu fumezi, nu bei, nu consumi droguri, deci nu ai dependențe. Dar te-ai observat cât de rapid te justifici în fața oricui ți-ar putea aduce o mică pată pe imaginea pe care ți-o îngrijești cu atâta îndârjire? Știi că asta este o dependență, nu? E dependența de imaginea creată, cea pe care o prezinți celor din jur, și care nu prea are legătură cu ceea ce ești tu cu adevărat. Cu cât imaginea creată este mai departe de adevăr, cu atât lupți mai mult cu cei care, prin acțiunile și spusele lor, pot aduce atingere gravă muncii tale. Deci avem dependența de imagine. Cum imaginea este altceva decât cine ești în esență, înseamnă că minți. Deci a apărut și dependența de minciună, dependența de fals.
Chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce spun, chiar dacă ești revoltat de ceea ce citești, ascunderea a ceea ce și cine ești în realitate – știi tu, atunci când rămâi doar cu tine, seara, și te uiți în oglindă – îți poate aduce multă nefericire. Poți spune că ești, astfel, dependent de nefericire, de suferință? O, da! Și să știi că doar pentru că nu vrei să accepți, nu înseamnă că nu este adevărat. Dar, deh, imaginea!…
Să știi că dependențele de tutun, alcool, droguri, sunt doar vârful aisbergului, partea vizibilă, că restul este în apă, adică adânc în subconștient. Aceste dependențe evidente ascund multe alte dependențe, adicții, profunde, greu de recunoscut și de acceptat.
Un om nu se apucă de fumat așa, dintr-odată. E nevoie să i se întâmple ceva care să îl ducă acolo, la acel gest.
Un om nu se apucă să consume alcool pentru că se plictisește; acolo au fost o serie de traume nerezolvate și care au erodat atât de mult încrederea în sine încât omul, copleșit de singurătate, și-a găsit refugiul în băutură.
Un om nu se apucă de droguri pentru că e un slab și un nenorocit, ci pentru că lumea în care trăiește i-a adus doar dezamăgiri, și vrea să evadeze din ea chiar și pentru o perioadă.
Nimeni nu vrea să devină dependent, și fiecare se gândește că va încerca doar o singură dată. Apoi se trezește, revine la realitate, și reintră în nemulțumirea sa. Și unde se refugiază? În dependență. „Hai, doar încă o dată”, își spune omul. Iar ciclul se repetă până ce realizează că nu poate ieși de acolo nici dacă ar vrea. Creierul a creat alte rețele sub influența substanțelor secretate sub influența a ceea ce produce dependența.
A crede că cei care au adicții sunt răi, și nu vor să se lase de obiceiul dăunător, este cel puțin o dovadă de ignoranță. Nu te poți lăsa de tutun, alcool și droguri de azi pe mâine fără să îți bagi corpul în șoc. Dar, apropo, și nevoia continuă de a comenta, de a bărfi, de a condamna și a-i judeca pe alții sunt tot dependențe. Știai asta? E același mecanism; tu de ce nu renunți să îți spui părerea oricui și oricând legat de ce ar trebui să facă alții?
De ce alții sunt slabi dacă beau, dar tu ești puternic dacă le spui celorlalți cum ar trebui să fie, să se comporte și să trăiască? E același mecanism. Și tu ai intra în sevraj dacă te-ar izola cineva și nu ai mai avea cu cine și despre cine să vorbești.
Atunci când nu ne uităm în viața noastră, ci arătăm în permanență spre alții, înseamnă că golul din noi este din ce în ce mai mare, și trebuie să ni-l umplem cu mâncare, sex, dulciuri, bârfă, facebook, filme, etc.; adică am face orice doar să nu rămânem singuri cu noi. Toate aceste comportamente de umplutură se numesc dependențe, și sunt partenerii care ocupă spațiul întregii vieți, pentru că noi lipsim din ea.
Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 27.01.2023, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea de Facebook.
Te aștept cu drag.
Binețe, Om liber!
Edith Elisabeta Kadar
Edith Kadar Blog 