New Video Upload : TOT CE AI PIERDUT SAU ȚI S-A LUAT ESTE O PLATĂ PENTRU CEVA

TOT CE AI PIERDUT SAU ȚI S-A LUAT ESTE O PLATĂ PENTRU CEVA
TOT CE AI PIERDUT SAU ȚI S-A LUAT ESTE O PLATĂ PENTRU CEVA

Da, știu, mulți nu rezonați cu ideea de a plăti pentru ceva. Unora li se pare atât de deplasată ideea încât ar fi dispuși să nege, să atace, să jignească pe oricine susține că ar trebui ca ei să plătească pentru ceva; doar totul li se cuvine. Și știi de ce li se pare că li se cuvine? Tocmai pentru că în străfundul lor știu că ceva ce au făcut în trecut sau au spus e profund greșit, dar nu pot/nu vor să recunoască din teama de a nu părea slabi în ochii altora.

Revolta împotriva unei idei arată tocmai că acea idee rezonează cu persoana, dar la un nivel atât de profund și de bine îngropat încât se preface că nu aude propria-i voce interioară. Adică, serios, te chinui o viață întreagă să îți construiești o imagine perfectă (mă rog, ce înseamnă pentru tine perfecțiunea văzută prin ochii unui fricos) și vine cineva și îndrăznește să facă ceva care poate dărâma totul într-o clipită? Nuuu, mai bine ataci și desființezi orice și pe oricine care ar putea da la o parte și puțin din cortina cu care îți acoperi minciuna.

Tot ceea ce spui și faci produce un efect în jurul tău. Totul este energie: și vorbele, și gândurile și emoțiile neprelucrate și dezlănțuite. Orice „prostule”, „tâmpitule”, „mânca-te-ar boala” sau alte asemenea gânduri produc schimbări puternice în jur, dar mai ales în tine, CHIAR DACĂ TU CREZI CĂ DACĂ NU SPUI CI DOAR GÂNDEȘTI NU VA ȘTI NIMENI, IAR TU L-AI PROSTIT PÂNĂ ȘI PE DUMNEZEU! Mda, am scris intenționat cu majuscule nu pentru că urlu la tine, ci pentru că acesta este un mesaj important. Mulți cred că dacă nu spun ceea ce gândesc cu adevărat vor reuși să înșele atenția celor din jur, iar asta arată reala părere despre ceilalți: „ha, ia d-aici cuvinte goale, neamule! io spun ce vreau, iar tu trebuie să crezi că asta cred eu despre tine, că te pot prosti cât și cum vreau eu!”.

Mda… doar că ai uitat de legea oglinzilor: ceilalți oameni sunt doar reflexia ta! Iar acesta este un adevăr indiferent dacă îl accepți sau nu. Universul nu se schimbă doar pentru că ție nu-ți place ceva sau nu ești de acord cu legile lui.

Observi la mine doar ce nu poți sau nu vrei să observi la tine.
Critici la mine ceea ce nu poți accepta la tine.
Relația ta cu mine reflectă relația pe care o ai cu tine.
Nu poți iubi la mine decât ceea ce iubești la tine.
Tot ce urăști sau respingi la mine, urăști și respingi la tine.

Tot ceea ce faci sau gândești împotriva cuiva sau a ceva se va întoarce împotriva ta. Ceilalți sunt doar imagini ale tale, deci gândurile, faptele și emoțiile îndreptate către alții vor veni, de fapt, către tine.
„Ce prost e ăla/aia” spus în sinea ta (că nu zici cu voce tare, doar trebuie să pari fără pată) se va întoarce împotriva ta, iar la un moment dat vei începe să iei decizii care nu numai că nu te ajută, dar îți și fac rău.
Toate gândurile împotriva partenerului, a copilului, a familiei, a celorlalți, dar și a ta, se adună la un loc și se vor transforma în ceea ce tu numești ghinion, năpastă, nefericire, demoni, posedare, blestem, etc. Dacă în loc să stai și să observi ce anume ai spus sau ai făcut pentru că s-a ajuns aici tu vei începe să te plângi, să arăți cu degetul și să învinuiești, vei începe să plătești: boli, furturi, pierderi de lucruri, bani, oameni.
Atunci ai două variante: fie te afunzi în furie și cauți țapi ispășitori pentru ceea ce ai creat (dar refuzi să accepți), fie înțelegi că ești creatorul a tot ce există în viața ta, bun și rău, îți sufleci mânecile și începi să faci curat în trecutul tău, în frustrările tale, îți asumi responsabilitatea pentru tot ce ai spus, gândit și făcut, și vei fi atent la ce vei face de atunci încolo.

Poți fi furios pe mine pentru ceea ce scriu, dar asta nu-ți va schimba viața; problemele nu vor dispărea. Doar curajul de a te privi și accepta așa cum ești va aduce o schimbare semnificativă în tine, în viața ta.

Ne vedem marți, 31.05.2022, ora 20.30, pe pagina mea Facebook și pe canalul meu YouTube să îți spun mai multe despre toate astea.

Te aștept cu drag.

Binețe, OM curajos!

Edith Kadar

Lasă un comentariu