CURĂȚENIA PE CARE O FACI ÎN CASĂ NU REFLECTĂ CURĂȚENIA TA INTERIOARĂ (NEVOIA DE MURDĂRIRE)
Da, poate te vei simți revoltat când citești așa ceva, doar te mândrești cu nevoia ta obsesiv-compulsivă de a curăța într-una casa, de a spune oricui e dispus să te asculte că la tine totul este curat și igienic „ca-ntr-un spital”. Doar îți găsești liniștea atunci când după atâta muncă poți constata că totul e perfect, totul strălucește, nimic nu mai are vreo pată. Și… cam atât… Asta e plăcerea ta, să îți folosești timpul liber pentru a freca, a șterge și a curăța orice urmă de mizerie; iar despre asta poți vorbi ore în șir, și… atât!… Doar n-o să-ți pierzi vremea făcând altceva.
Pentru tine, toți cei care nu fac curățenie decât din an în paște (acesta fiind termenul pentru cei care curăță mai rar ca tine) sunt inconștienți, plini de bacterii și de viruși, de acarieni și alte trăitoare prin crăpăturile mobilierului și printre ciucurii nepieptănați ai covoarelor.
Desigur, după frecușul casei urmează curățarea proprie, doar n-o să rămână resturi de mizerie în pielea ta.
Oricâtă curățenie faci în exterior nu înseamnă că la fel e și în interior. Și aici nu mă refer la toxinele din sânge și la binecunoscutele cure de detoxifiere. Ci mă refer la cauza primordială a mizeriei: gândurile murdare, emoțiile mizere, concepțiile îmbâcsite, credințele prăfuite și obiceiurile învechite, neadaptate la timpurile actuale. Adică la momentul actual tu te conduci după repere din copilărie și reguli pe pe vremea bunicii.
Cu alte cuvinte, poți curăța cât vrei în casă dacă înăuntrul tău ești ca un muzeu cu vechituri. Asta te și face să cureți atât de des și de frenetic, și nu vreo pată pe care doar tu o vezi.
Și mai este o cauză a curățeniei obsesive: sentimentul de impur ca ființă umană. Din copilărie ți s-a repetat că nu ești bun, că nu așa se face, că alții fac și dreg mai bine ca tine. Ai crescut și ai ajuns să crezi și tu ce ți s-a spus de atâtea ori. Cum te simți comparativ cu alții? Murdar, mizerabil. Și ce faci atunci când întâlnești situații sau oameni care îți apasă butonul lui „nu ești suficient de pur pentru a fi iubit”? Vii acasă și te apuci să cureți frenetic mizeria pe care doar tu o vezi, doar e în interiorul tău.
Nevoia de a fi acceptat și validat există în fiecare, iar atunci când nu este satisfăcută te poți simți nedemn, murdar. Una dintre reacții este ce am spus mai sus: curățenia făcută de multe ori, dar care tot nu aduce, parcă, liniștea. Și e normal pentru că totul e la interior. Mai există și o altă variantă de a reacționa: dacă în sinea ta te simți murdar, vei vrea să îi tragi și pe alții în mizerie, doar te simți nedreptățit. Apare nevoia de a murdări: începi să-i denigrezi pe ceilalți, să-i bârfești, să faci presupuneri răutăcioase despre ei (deși nu îi cunoști personal și nu știi nimic despre ce și cine sunt cu adevărat).
Dacă cineva pare fericit, hop cu răutățile: sigur a făcut ceva rău, ceva ilegal, ceva e sigur urât la acel om, doar n-o să fie fericit cât timp tu te simți mizerabil, nu?!
Dacă omul face bani, sigur i-a furat sau cine știe ce matrapazlâcuri a făcut, doar nu-i poate câștiga din muncă cinstită; tu ai încercat și nu se poate, deci nimeni altul nu are voie să poată.
Dacă cineva are o relație fericită cu partenerul/partenera, sigur e minciună, doar ai încercat și tu și n-a ieșit nimic. Și dă-i cu bârfa și cu invidia; ba chiar s-ar putea să cauți și dovezi că acea relație e o minciună, fără a mai observa că din acel moment întreaga energie e vieții tale se va duce în a căuta pete acolo unde totul pare frumos.
Adică de ce să fie cineva într-un fel în care tu nu ești? De ce să simtă cineva ceea ce tu nu mai simți?
Nevoia de a murdări, de a șterge bucuria și zâmbetul celorlalți, vine din sentimentul profund de „nu voi fi niciodată de ajuns, nu voi avea niciodată ce au alții”, și menține omul într-o minciună mare: aceea că dacă murdărește ceea ce i se pare frumos se va simți mai bine. Dar este o iluzie. Se va afunda și mai tare în mocirlă.
Mai există posibilitatea ca în copilărie să ți se spună că tot ce faci e atât de perfect încât ești deasupra celorlalți. Iar atunci a apărut nevoia de a strica ce poate fi frumos la tine. Vei atrage tu niște gânduri și obsesii ca să murdărești asta: vei fi prea gras, prea urât, prea incapabil, prea… insuficient. Orice compliment îți va părea afront. Orice reușită va genera un sentiment de rușine că ție îți iese totul în timp ce alții se zbat.
Nevoia de murdărire este o realitate, chiar dacă mulți o contestă, și este îndreptată împotriva celorlalți sau a noastră.
Atât timp cât nu ne apucăm să curățăm gunoaiele emoționale din noi, vom face curățenie ca nebunii sau ne vom înconjura cu mizerii sub orice formă: oameni, situații, lucruri care ne fac nefericiți.
Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct miercuri, 01.06.2022, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.
Binețe, OM frumos!
Edith Kadar
Edith Kadar Blog 