New Video Upload : UNDE SINCERITATE NU E, IUBIREA NU POATE RĂSĂRI

UNDE SINCERITATE NU E, IUBIREA NU POATE RĂSĂRI
UNDE SINCERITATE NU E, IUBIREA NU POATE RĂSĂRI

Una dintre cele mai mari minciuni spuse de om este „eu nu mint niciodată!”.

Desigur, nu (ne) mințim nici când suntem întrebați ce facem, cum suntem, și răspundem automat „bine”, deși în interior numai bine nu e.
Nu (ne) mințim nici când ne facem cont cu nume fals sau/și punem poză cu orice altceva decât cu noi (sau cu noi, cei din liceu, deși acei ani dusu-s-au demult).
Nu e minciună când copiem un text al altcuiva și „uităm” să trecem sursa, apoi ne desfătăm cu like-urile și comentariile de laudă la adresa talentului nostru literar.
Nu (ne) mințim când facem ceva pentru că așa fac sau spun alții, deși simțim că sufletul se rupe în noi pentru că am vrea cu totul altceva.
Nu (ne) mințim când acceptăm să rămânem în relații demult răsuflate, moarte, doar din grija ce-o să zică lumea.
Nu e deloc minciună când ne disprețuim profund pentru că nu suntem ce am visat, nu arătăm ca alții, nu avem ce au alții și când, în loc să ne suflecăm mânecile și să reparăm situația, alegem să arătăm cu degetul spre oricine altcineva decât spre noi.
Nu poate fi minciună atunci când una spunem dar alta gândim, că doar nimeni nu ne aude vocea din cap, nu-i așa?
Nici lucrurile ținute în secret sau cele omise a fi spuse nu pot fi minciuni, nu? Doar am jurat că noi nu mințim niciodată.

Exemplele pot continua. Ideea este că de mici am fost educați și învățați să mințim: să facem frumos în fața oamenilor care nu ne plăceau, să ținem ascunse lucruri pentru că așa ne-au spus mama, tata sau alt adult „responsabil”, să stăm cuminți deși am fi vrut la joacă, să ne prefacem interesați de tot ce ne spuneau adulții, să tăcem când noi am fi avut multe de spus, etc.
Atunci când suntem învățați să mințim sau învățăm să ascundem lucruri pentru că altfel îi supărăm pe părinți, se instalează în noi o stare de neliniște; e ca și cum ne-am disocia, ca și cum partea care trebuie să mintă se desparte de restul, merge și spune minciuna, apoi se întoarce și își continuă viața mai departe. Dar partea care rămâne simte că ceva e în neregulă, de aici neliniștea. Cu cât spunem mai multe neadevăruri, cu atât ne îndepărtăm mai tare de partea corectă din noi, iar aceasta nu va mai simți iubirea, sinceritatea, franchețea.

De aici până la a începe să nu ne mai iubim nu mai este decât un pas, iar mintea face asocierea: minciună=neiubire. „Când mint, nu sunt demn de iubire. Când spun adevărul, merit toată iubirea”. Doar că interacțiunea cu ceilalți și sfaturile celorlalți ne fac, de cele mai multe ori, să ne afundăm tot mai mult în labirintul minciunii și, deci, al neiubirii.
Și cum poate fi o relație în această situație? Sinceră?
Da, dacă există iubire adevărată. Iubirea de sine și apoi de ceilalți.
Nu, dacă e mai important să dăm bine în fața altora și iubirea devine ceva de ignorat.
Indiferent ce (ne) mințim sau ce (ne) ascundem, am ieșit de pe drumul iubirii și am luat-o pe calea falsității, a ipocriziei.

A fi sinceri în permanență este foarte greu, dar nu imposibil. Trebuie doar să ne iubim suficient de mult încât să devină mai importantă relația cu noi decât cu ceilalți. În fond cu ceilalți ne putem întâlni sau nu, dar cu noi stăm în permanență.
Unde sinceritate nu e, dispare iubirea; în primul rând de sine și apoi față de ceilalți. Dispare respectul și considerația. Și, încet-încet, devenim sclavii minciunii, roboții societății.

Luna Plină în Săgetător de marți, 14.06.2022, va (re)aduce în atenție minciunile, lipsa iubirii adevărate din viața noastră, ipocrizia pe care o numim adevăr și va scoate la suprafață multe dintre vinovățiile bine ascunse prin minciunile spuse.

Mai multe pe marginea acestui subiect voi vorbi luni, 13.06.2022, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om iubitor!

Edith Kadar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: