New Video Upload : UNDE ORGOLIU E, IUBIRE NU E (Luna Plină în LEU)

UNDE ORGOLIU E, IUBIRE NU E (Luna Plină în LEU)
UNDE ORGOLIU E, IUBIRE NU E

Orgoliul este sinonim cu fala, trufia, mândria, îngâmfarea.
Și ce legătură are cu iubirea? Pai, niciuna. Măi, dar cu câtă fală îi anunțăm pe toți că îi iubim.

„Te iubesc necondiționat și îți trimit binecuvântări divine!”, am auzit de multe ori. Oau! Deci anunți clar că iubirea e necondiționată, nu cumva să aibă cineva vreo bănuială, că dacă spui că e necondiționată, musai așa este. Hm, deci la tine erau binecuvântările divine? Tu le țineai acolo și le împărțeai cu porția?
Mda, nu e orgoliu, e iubire cu fală, clar!

„Nimeni nu iubește așa ca mine, iar cei care pleacă de lângă mine vor suferi și vor pierde”. Trufie, indiferent că un părinte spune asta despre copil, sau cineva care a trecut printr-o despărțire. Deci zici tu că iubirea ta e unică, ai? Da’ de unde știi? Ai măsurat cu iubireo-metru ce simt toți locuitorii planetei, chiparosule? Și tu crezi că dacă le dorești să sufere fără tine aia e iubire? Îhâm!

„Tu vezi cât de mult te iubesc?! Ai mare noroc cu mine!”. Mândrie. Cât de mult iubești? Cum măsori cât? Pe ce scală? Și, deci, dacă n-ai fi tu, nimeni nu l-ar mai iubi pe omul acela? Sigur-sigur?

„Eu l-am făcut pe omul ăsta cine este, fără mine era pierdut!”. Îngâmfare. Deci altfel, fără „iubirea” ta declamată, omul era pe nicăieri, bătut de vânturile nemiloase ale sorții, și noroc că ai venit tu și l-ai salvat, să poți după aceea să te lauzi la toți. Super!

Iubirea adevărată este cea simțită, cea liniștită, și nu are nicio legătură cu declarațiile zgomotoase pe facebook sau oricui este dispus să ofere o ureche de ascultat.
Lipsa iubirii creează un mare gol interior, de aceea apare nevoia de a vorbi tare, des și răspicat despre ce lipsește și ce i-ar place omului să aibă.

Cu cât cineva se laudă mai mult, neîntrebat, despre iubirea lui, cu atât acea iubire nu există, lipsește. În fond de ce s-ar lăuda cineva că iubește dacă nu ar urmări să obțină atenția și capital de simpatie din partea celorlalți?

Orgoliul cere ca omul să se laude neîncetat cu iubirea, mai ales când nu este întrebat.
Iubirea este tacită; ea se simte, se savurează.

Orgoliul cere dovezi, pune condiții și oferă ceva doar la schimb.
Iubirea nu are nevoie de dovezi, nu are condiții și oferă fără a aștepta ceva.

Orgoliul demonstrează. Iubirea există.

Orgoliul consumă viața și energia omului. Iubirea încarcă omul cu energie și viață.

Când apare orgoliul, dispare iubirea. Și invers.

Orgoliul duce la boli cardiovasculare și boli autoimune. Iubirea vindecă tot.

Zodia care guvernează iubirea sau lipsa ei, orgoliul, este Leul.
Miercuri, 16 februarie 2022, la ora 18.56 (ora României) are loc momentul de Lună plină în Leu. Despre mesajul ei, despre mesajele de trezire din orgoliu pe care ni le trimite Universul, și despre consecințe voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe pagina mea Facebook și canalul meu YouTube marți, 15.02, de la ora 20.30.

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: