New Video Upload : DACĂ NU SE DESCHIDE, NU ESTE UȘA TA! – Luna Nouă în Capricorn

DACĂ NU SE DESCHIDE, NU ESTE UȘA TA! – Luna Nouă în Capricorn
Cu toții ne dorim ceva sau pe cineva la un moment dat. Fie că este vorba despre slujba mult visată, partenerul/partenera de poveste sau viața din basme cu oameni eroi și noi salvatori și/sau conducători înțelepți ai lumii.
Desigur, unii vor sări să spună că ei nu și-au dorit așa ceva niciodată, nici măcar în copilăria în care basmele erau realitatea, iar ce se întâmpla în realitate era o poveste fără noimă.

În copilărie ne-am făcut planuri să fim fericiți până la adânci bătrâneți, gândindu-ne că noi nu ne vom îmbolnăvi niciodată, că moartea este pentru alții, și că totul va fi la fel de frumos ca în visele noastre. Doar că, pe măsură ce am crescut, am început să vedem că ceea ce trăim în realitate se îndepărtează din ce în ce mai mult de ceea ce am crezut că va trebui să fie viața noastră. Personajele nu mai erau doar bune și frumoase, ci au început să apară zmei, căpcăuni și jokeri care au devenit locuitori permanenți ai lumii și vieții noastre.
Și, pe măsură ce am crescut și ne-am transformat în adulți, am văzut că visele și realitatea sunt două lucruri total diferite. Nu putem spune că ne-am maturizat pentru că asta presupune înțelepciune, iar înțelepciunea cere minte deschisă, neatașată de vise, dogme, credințe și concepții făurite la vârsta copilăriei.

Dacă stăm și ne gândim bine, nimeni nu ne-a învățat să fim realiști în ceea ce ne dorim; nu ne-a învățat nimeni nici măcar să ne recunoaștem adevăratele abilități, pasiuni și domenii în care excelăm fără efort. În schimb ni s-a cerut să fim cu toții la fel, ni s-a spus că trebuie să fim cei mai buni, iar dacă nu reușim am fost lăsați s�� înțelegem că vom îngroșa numărul rataților, al celor care trebuie să se mulțumească cu resturi. Iar atunci când îndrăznim să vrem ceva, vedem că parcă toate ușile ni se închid în nas: nu obținem slujba mult visată, partenerul dorit nu ne alege, banii merg la alții, la fel și bunăstarea, și ne alegem doar cu ce rămâne.

Problema nu este că avem ghinion, ci că ceea ce vrem și ceea ce suntem sunt din filme diferite. Iar dacă nu obținem ce ne dorim și încercăm de mai multe ori, s-ar putea să obținem același rezultat: zero!

Dacă nu obținem ce ne dorim este doar pentru că nu este ușa noastră.
Cum să recunoaștem ușa și cum să putem reuși în viață, voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă sâmbătă, 01 ianuarie, de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook.

Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: